Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De Ziua Europei, peste 10.000 de oameni au vizitat „House of Denmark” in statia de metrou Unirii

Peste zece mii de bucureşteni au pătruns în atmosfera daneză vinerea trecută prin spaţiul „House of Denmark”, creat de Ambasada Regală a Danemarcei şi de partenerii săi. În cadrul unui amplu proiect realizat cu ocazia Zilei Europei, călătorii metroului bucureştean au vizitat cele 28 de staţii ce au reprezentat, pentru o zi, cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

Staţia de metrou Unirii 1 a fost desemnată să-i ducă pe călători într-o incursiune în Danemarca, organizată cu aportul Ambasadei Regale a Danemarcei la Bucureşti şi a 14 companii daneze. Sub titlul „House of Denmark”, staţia de metrou a devenit un univers verde şi plin de viaţă, ce a oferit informaţii despre Danemarca şi despre resursele ei, premii şi multe surprize celor prezenţi. Conceptul a fost ales pentru a ilustra caracterul sustenabil al Danemarcei si, mai mult, al oraşului Copenhaga, desemnată Capitala Verde a Europei în 2014.

„De Ziua Europei, am dezvoltat House of Denmark pentru a-i face pe bucureşteni să simtă spiritul danez şi valorile care ne caracterizează: sustenabilitatea, calitatea şi confortul. La finalul acestui proiect, mă bucur că am reuşit să redăm optimismul şi pofta de viaţă a danezilor şi că ne-am îndeplinit misiunea cu succes.”, a declarat ES Dl Michael Sternberg, Ambasadorul Danemarcei la Bucureşti.

Pe toată durata zilei de 9 mai, staţia de metrou Unirii 1 a fost transformată într-o adevărată casă sustenabilă, amenajată cu mobilier danez realizat de BO Concept, soluţii pentru mansardă VELUX, plante şi flori întreţinute de pompele de alimentare cu apă Grundfos, pentru a recrea un colţ de poveste. Călătoarele au intrat în atmosfera de basm pentru o zi, probând şi câştigând pantofi ECCO şi vouchere de cumpărături, şi au putut opta pentru călătorii în ţinuturi îndepărtate, alături de SAS.

În „House of Denmark”, sticlele de Carlsberg, berea nordică celebră în toată lumea, au fost transformate în lămpi şi instalaţii artistice. Atmosfera a fost încălzită de sistemele daneze Danfoss şi materialele termoizolante ROCKWOOL®, iar ceilalţi parteneri au contribuit cu multe alte surprize, precum mesaje despre soluţiile software de business SAP Business One pentru companii mici şi mijlocii ale System Innovation Romania, toate elementele fiind livrate în cel mai scurt timp chiar din Danemarca de către DSV.

Mai mult, copiii au avut parte de multe surprize pregătite de ISS – 3D România şi au fost provocaţi să construiască o casă ecologică din cărămizi LEGO®. În acest timp, mamele s-au putut relaxa şi citi despre celulele stem cu ajutorul informaţiilor oferite de Stem Sure, iar cei mici s-au putut bucura de mobila special pregătită pentru ei de către FLEXIMO.

Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și a unității în Europa, celebrată an de an în statele membre UE. În acest an, Ambasada Regală a Danemarcei în România a iniţiat acest demers creativ pentru a le da oportunitatea bucureştenilor să trăiască o zi în stil danez.

Bucuresti, 12.05.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.