Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

De la creditul cu buletinul, la cardul de credit co-branded

Flanco şi Cetelem IFN SA lansează cardul de credit co-branded

Flanco-Cetelem, sub sigla Mastercard. Campania de emitere a acestor carduri, începută în cursul lunii octombrie, va înregistra până la sfârşitul acestui an peste 100.000 de unităţi. Cardul Flanco-Cetelem reprezintă un instrument de plată util pentru clienţii Flanco care au mai contractat în trecut un credit, acesta combinând facilităţile unui card de credit cu oferte promoţionale în reţeaua de magazine Flanco.

Cardul de credit Flanco-Cetelem este oferit clienţilor Flanco după încheierea unui contract de credit în reţeaua de magazine, fără a necesita prezentarea unor documente suplimentare solicitate în astfel de situaţii. În plus, prin intermediul extrasului de cont pe care posesorii cardului îl primesc lunar, Cetelem şi Flanco vor trimite informaţii personalizate legate de ofertele promoţionale valabile exclusiv pentru posesorii acestui card. Cardul poate fi utilizat atât pentru a achiziţiona produse Flanco, cât şi în reţelele de comercianţi şi ATM-uri, în România şi în străinătate, oriunde este acceptat MasterCard. Doar în reţeaua de magazine Flanco deţinătorii de card vor beneficia de avantaje şi oferte promoţionale atractive.

Utilizatorii cardului de credit Flanco Cetelem beneficiază în plus de oportunitatea de a participa la o tombolă organizată de cei doi parteneri, Flanco şi Cetelem, în perioada 22 noiembrie 2006 – 31 ianuarie 2007, cu 1060 de premii: 2 automobile Renault, 8 televizoare LCD Philips, 50 sisteme audio JVC şi 1.000 de premii a 100 lei (1.000.000 lei vechi). Detalii legate de tombolă se găsesc în regulamentul disponibil în magazinele Flanco, www.cetelem.ro şi www.flanco.ro.

"Cu o experienţă de 12 ani în creditele de consum din România, lansăm astăzi, împreună cu Cetelem, cel mai simplu instrument de plată prin care le facilităm clienţilor noştri cumpărarea bunurilor de folosinţă îndelungată. Cardul co-branded Flanco-Cetelem le va înlesni accesul rapid către o gamă variată de electronice, electrocasnice şi produse IT, iar utilizatorii activi ai cardului vor beneficia de reduceri semnificative în momentul achiziţionării bunurilor din magazinele Flanco", declară Jiri Rizek, Managing Director Grup Flamingo.

"Intenţionăm să oferim clienţilor noştri oferte personalizate în funcţie de necesităţile şi aşteptările lor. În viziunea noastră, comunicarea eficientă este cea adresată direct fiecărui client, în funcţie de stilul de viaţă şi de resursele sale. Acesta este motivul pentru care am ales împreună cu partenerul nostru să oferim utilizatorilor de card soluţii de finanţare şi avantaje importante în reţeaua de magazine", a declarat Phillippe Foursy, Directorul General al Cetelem IFN SA.

“România este una dintre ţările în care ofertele co-branded şi-au demonstrat popularitatea într-un timp foarte scurt. Produsele pe care le-am lansat în colaborare cu Cetelem şi partenerii săi comerciali au prins foarte bine tocmai pentru că ofereau avantaje concrete şi personalizate. Produsul lansat astăzi în colaborare cu Flanco are toate ingredientele unui card de succes – un partener comercial solid, cu extindere naţională şi portofoliu atractiv de produse, şi un mecanism promoţional avantajos şi capabil să diferenţieze cardul", a precizat Denisa Mateescu, General Manager Southeastern Countries, MasterCard Europe.

Apărut imediat după lansarea pe piaţă a cardului Cetelem "Cardulescu", cardul co-branded Flanco-Cetelem beneficiază de experienţa Grupului Cetelem, divizia de carduri de credit Aura, care numără astăzi peste 18 milioane de utilizatori. Cardul poate fi folosit oriunde în lume apare sigla MasterCard şi este procesat prin intermediul First Data Romania.

Bucuresti, 21.11.2006

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.