Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cursuri HoReCa pentru masteranzii ASE la Turism

În perioada 20 aprilie – 21 mai 2015, masteranzii la ASE, specializarea Turism, vor putea participa la o serie de seminarii despre activitatea în HoReCa, susținute de Expressoft Technology, companie cu o experiență de peste 20 de ani în dezvoltarea și furnizarea de soluții software pentru acest domeniu.

Începând din 20 aprilie 2015, timp de o lună, cinci grupe de masteranzi de la Facultatea de Business și Turism din cadrul Academiei de Studii Economice vor putea afla informații utile privind activitatea în HoReCa și vor avea prilejul de a testa instrumente software specializate pentru acest domeniu, nelipsite acum din unitățile moderne de cazare și alimentație publică. Seminariile vor fi susținute de reprezentanți ai companiei Expressoft Technology, specialiști în domeniul dezvoltării și furnizării de soluții software pentru industria ospitalității.

În cadrul seminariilor vor fi prezentate câteva aplicații Expressoft utilizate de peste 2000 de companii din sectorul HoReCa, respectiv ce avantaje oferă acestea hotelurilor, restaurantelor, barurilor, cluburilor și cafenelelor pentru fluidizarea activității, reducerea timpului de așteptare, fidelizarea clienților, evidența exactă a vânzărilor și a stocului, întocmirea actelor fiscale și alte aspecte esențiale pe care viitorii manageri ai unităților turistice vor trebui să le gestioneze.

Seminariile vor avea loc în incinta ASE din Piața Romană, București. Pe computerele instituției de învățământ vor fi în prealabil instalate licențele software ale aplicațiilor Expressoft, astfel încât masteranzii să poată testa practic utilitatea cunoștințelor dobândite. Astfel, vor fi prezentate următoarele aplicații din suita dezvoltatorului:
· Expressoft myCheck – software de vânzare pentru restaurante, fast-food-uri, saloane de frumusețe sau magazine de diverse tipuri;
· Expressoft myBusiness soluția oferă o imagine de ansamblu asupra activității unei afaceri, indiferent de dimensiunile acesteia, precum și functionalități de gestiune, CRM, fidelizare și raportare. Accesul securizat la contul propriu din cloud asigură instantaneu disponibilitatea statisticilor, rapoartelor, graficelor și a altor informații importante, oricând și oriunde există conexiune online;
· Expressoft Master– soluție de control al gestiunii, analiză, raportare și planificare.

“Suntem bucuroși și mândri că avem oportunitatea, grație acestui parteneriat cu ASE, să contribuim la pregătirea studenților pentru o viitoare carieră în HoReCa. Soluțiile noastre sunt deja binecunoscute și apreciate pe piața de profil, iar în ultimii ani au devenit tot mai căutate și peste hotare, astfel încât suntem încrezători că informațiile pe care le vor dobândi le vor fi de folos în activitatea lor profesională oriunde vor decide să-și fructifice cunoștințele. Mulțumim ASE și îi așteptăm cu drag pe masteranzi la seminarii”, a declarat Gabriel Iovu, Director General Expressoft Technology.

Bucuresti, 14.04.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.