Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Corretja se alatura echipei Eurosport pentru turneele de tenis de Mare Slem

Corretja debutează la Openul Australian, pe 18 ianuarie

Fostul jucător de tenis Àlex Corretja se alătură echipei de experţi Eurosport pentru turneele de tenis de Mare Şlem din acest an.

De-a lungul carierei, spaniolul a jucat două finale de Grand Slam şi a fost nr. 2 mondial. După ce s-a retras, a fost antrenorul lui Andy Murray, actualul nr. 2 mondial, dar şi căpitanul echipei Spaniei de Cupă Davis. Îşi va folosi experienţa pentru a oferi punctul său de vedere unic despre cele mai importante turnee de tenis din acest an, începând cu Openul Australian transmis în exclusivitate de Eurosport în 54 de ţări din Europa.

“Sunt onorat să mă alătur echipei Eurosport, unde voi avea ocazia să ofer fanilor din Europa cunoştinţele mele în materie de tenis. Ca orice alt fost jucător de tenis, asociez Eurosport cu transmisiunile din tenis. Este extraordinar să colaborez cu un partener care are o experienţă impresionantă în sport,” a declarat Corretja.

“Startul fiecărui sezon este încărcat de emoţii şi este întotdeauna interesantă modalitatea în care marii jucători înfruntă grijile asociate cu revenirea din extra sezon. Sunt nerăbdător să iau interviu tuturor numelor mari.”

Peter Hutton, CEO Eurosport, a adăugat: “Àlex este în topul mondial al jucătorilor , al antrenorilor şi al echipelor naţionale; este astfel firesc să se alăture echipei noastre de consultanţi pentru un an plin de acţiune.”

“În 2016, Eurosport transmite – pentru toate disciplinele sportive – şi mai multe magazine în primetime şi continuă să investească în tehnologie de vârf şi consultanţi de top pentru a stârni pasiunea iubitorilor de sport de pretutindeni şi pentru a-i aduce mai aproape de inima acţiunii.”

Corretja se alătură echipei de experţi în materie de tenis ai Eurosport, unde va colabora cu Mats Wilander (câştigător a şapte titluri de Mare Şlem) şi Barbara Schett (fostă jucătoare din top 10) la magazinul ‘Game, Set şi Mats.’ Antrenorul Serenei Williams, Patrick Mouratoglou, revine cu ‘Antrenorul’ – un magazin care foloseşte realitatea augmentată pentru a le oferi telespectatorilor o analiză în detaliu a tacticii şi tehnicii jucătorilor.

Eurosport oferă 250 de ore în direct din cadrul Openului Australian şi un total de 460 de ore de transmisiuni de la Melbourne. Eurosport Player, serviciul online în direct şi la cerere, oferă 1.000 de ore de transmisiuni graţie acoperirii simultane a până la 16 terenuri.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.