Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Concursul de Eleganta Sinaia – Editia a VI-a – 25 iunie 2016

Sinaia. Retromobil Club Romania, organizeaza sambata 25 iunie 2016 a VI-a editie a Concursului de Eleganta, sub Inaltul Patronaj al Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei, in parteneriat cu Primaria Orasului Sinaia si Muzeul National Peles.

Evenimentul este inscris in calendarul Federatiei Internationale a Vehiculelor Istorice – F.I.V.A. organism care-si desfasoara activitatea, la aniversarea a 50 de ani de la fondare, sub egida UNESCO.


Juriul international al concursului, prezidat anul acesta de vicepresedintele F.I.V.A. dl. Laszlo Tomcsany, a selectat un numar de 30 automobile care vor fi expuse pe Domeniul Regal Peles. La eveniment vor participa vehicule istorice detinute de colectionari din Romania (26), Bulgaria (4), Ungaria (1) si Republica Moldova (1). Cel mai vechi automobil participant la eveniment a fost produs de firma REO (SUA) in anul 1907, o marca expusa  in premiera in Romania, alaturi de Lagonda.

Concursul de Eleganta Sinaia a fost organizat pentru prima data de Automobil Clubul Regal Roman (A.C.R.R.) in urma cu mai bine de opt decenii, in doua editii (1934 si 1935). Traditia s-a pastrat si in epoca moderna, an de an la eveniment  fiind prezenti  reprezentantii Casei Regale a Romaniei. La editia din acest an va participa ASR Principesa Maria.

Reluarea acestui eveniment cu vehicule istorice, incepand din anul 2011, de catre Retromobil Club Romania (R.C.R.) a readus automobilele de colectie in Sinaia, unde din 1983 si pana la inceputul anilor 90 s-au desfasurat constant  evenimente de acest gen.                                                                                               


Concursul de Eleganta Sinaia este cel mai important eveniment organizat in Romania cu vehicule istorice, participarea la aceasta competitie fiind visul oricarui colectionar. Pe langa titlul de `Best of Show`, acordat castigatorului concursului si de premiie pe grupe, vor fi decernate opt premii speciale. Dintre acestea cel mai ravnit este `Premiul publicului`  acordat in baza votului spectatorilor prezenti la Sinaia si care vor avea la dispozitie 1500 de formulare pentru a-si exprima preferintele.

La aniversarea a 80 de ani de la victoria lui Petre Cristea (1909-1936) in Raliul Monte Carlo 1936 , Retromobil Club Romania dedica editia din acest an a Concursului de Eleganta Sinaia memoriei marelui pilot roman. Nu intamplator fiica pilotului, nascuta anul victoriei, poarta numele de Gloria. Dna Gloria Cristea se va numara in acest an printre invitatii de onoare la  parada desfasurata la Castelul Peles, urmand sa primeasca din partea R.C.R. o placheta aniversara.

Retromobil Club Romania multumeste pe aceasta cale tuturor celor care si-au adus  contributia la reusita evenimentului, precum si miilor de spectatori sositi in fiecare an la concurs din intreaga tara.  


Programul evenimentului – sambata 25 iunie

10.00-17.30 Automobilele participante vor fi expuse in diverse zone ale Domeniului Regal Peles – Castelul Peles (automobilele din grupele Antebelice Sedan/Cabriolet), Castelul Pelisor (Postbelice Cabriolet), Economat (Postbelice Sedan/Coupe, Fabricat in Romania).
12.00-13.00 Parada automobilelor participante pe platoul Castelului Peles
13:45, 14:00, 15:45, 16:00 Tururi de prezentare automboile cu acces gratuit
17.30-18.00 Parada automobilelor participante in orasul Sinaia (pe ruta Drumul Pelesului-Bd. Carol I)
18.00-18.30 Expozitie (Bd. Carol I – in fata Hotelului New Montana)
18.30-19.30 Festivitatea de premiere (in fata Casinoului Sinaia)

Juriul concursului

Juriul CES 2016 va fi prezidat de dl. Laszlo Tomcsany (Ungaria – Vicepresedintele F.I.V.A. – Federatia Internationala a Vehiculelor Istorice) si ii va avea ca membrii pe dna.  Gabriele Fink (Germania – Director al Muzeului BMW din Munchen si a BMW Group Classic Marketing), dl. Nebojsa Djordjevic (Serbia – Presedintele Asociatiei Istoriografilor Auto),  dl. Aldo Sforza (Italia – Vicepresedinte Morgan Club Romania), dl. Andras Noszvai (Ungaria – Organizator de evenimente dedicate vehiculelor istorice), dl. Dan Vardie (Romania – Editor Sef Revista „Auto Pro„) si dl. Adrian Dragan (Romania – Editor Sef Revista „Motor Clasic Magazin„).

Comitetul organizatoric

Comitetul organizatoric CES 2016 este format din Viceprimarul Orasului Sinaia – dl. Gheorghe Badaran, Directorul Adjunct al Muzeului National Peles – dna. Anca Hogea, Vicepresedintele F.I.V.A. – dl. Laszlo Tomcsany si Presedintele Retromobil Club Romania – dl. Bogdan Coconoiu.

Parteneri organizatorici

Primaria Orasului Sinaia, Muzeul National Peles, Hotel New Montana, Casino Sinaia.

Parteneri si sponsori

ALLIANZ TIRIAC – Sponsor principal al Retromobil Club Romania, BMW Romania, Game World, Tissot, Kala, Bergenbier, Motul, Rulota cu flori, Ralitza, Yacco, Socomec.

Parteneri media

Motor Clasic Magazin, Auto Motor si Sport, Auto Pro, Bucharest Gentleman, Avtoklasika, autostiri.ro, automobilia.ro

BMW Group al Concursul de Eleganta de la Sinaia

„BMW Group Romania este pentru al treilea an consecutiv partenerul Concursului de Eleganta de la Sinaia. Este o mare onoare pentru noi sa fim prezenti alaturi de eveniment in acest an special, cand aniversam centenarul BMW. Ne bucuram sa vedem inscrise in concurs mai multe modele BMW. Una dintre acestea, BMW 328, este un din modelele emblematice ale marcii, care a scris istorie si in Romania cu piloti legendari precum Petre Cristea sau Marin Dumitrescu. De altfel, ne-am dorit sa marcam prezenta noastra la eveniment evocand si cei mai importanti piloti BMW romani, care au o contributie speciala pentru imaginea marcii in Romania.

Un alt element important al prezentei noastre la eveniment va fi prezentarea BMW i8, ca o perspectiva a viitorului si ilustrand tema aniversarii noastre centenare – «The Next 100 Years»”, a explicat Alexandru Seremet, Corporate Communication Manager, BMW Group Romania.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.