Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Conceptul „Momente de neuitat” de la Pandora este dus la un nou nivel cu ajutorul filmului

– introducerea în mediul TV a unui nou concept comercial dinamic –

O minunată călătorie emoţională şi vizuală a momentelor de neuitat din viaţa unei femei, spusă din perspectiva bijuteriilor sale, este reprezentată şi sărbătorită în noul concept de spot publicitar TV de la PANDORA, cu sloganul „Wherever life takes you, take it with you” („Oriunde te poartă viaţa, poart-o cu tine”). Creată în colaborare cu agenţia internaţională de creaţie Fold 7, noul spot a fost lansat la nivel global pe platformele proprii ale PANDORA pe 10 noiembrie, înainte de a fi difuzat pe posturile TV sau în cinema-uri în lunile noiembrie şi decembrie.

Filmul a devenit din ce în ce mai mult o parte importantă a eforturilor globale de marketing ale PANDORA, în special ca instrument de comunicare a elementelor de poveste personală şi expresie individuală, care sunt încorporate în brandul PANDORA. Noul concept de reclamă TV de la PANDORA a fost creat pentru a fi difuzat de-a lungul anotimpurilor care se schimbă, pe o perioadă de doi ani, ducând flexibilitatea şi personalizarea la un nou nivel. Un portofoliu de 27 de scene, prezentând diferite anotimpuri, produse şi ocazii, permite pieţelor locale ale PANDORA să combine şirul de secvenţe favorite şi să creeze o reclamă croită special pe audienţa şi nevoile lor de business.

„Noul concept de reclamă TV reflectă modul în care PANDORA le sărbătoreşte pe femei, individualitatea acestora şi poveştile pe care le au de împărtăşit. Faptul că numeroasele momente importante din viaţă incluse în reclama TV pot fi personalizate astfel încât să fie relevante pentru femei, indiferent de ţara în care trăiesc, reafirmă ADN-ul brandului nostru”, spune Helene Abel, Vicepreşedinte Group Consumer Marketing, PANDORA.

Obiectivul principal în dezvoltarea noii reclame TV a fost de a lega experienţele care formează capitolele din poveştile de viaţă ale femeilor cu identitatea şi produsele brandului PANDORA, creând în acelaşi timp o conexiune emoţională cu audienţa. De aceea, scenele includ momentele cele mai importante, precum întâlnirea cu iubirea vieţii tale, logodna, căsătoria sau naşterea unui copil, alături de alte clipe memorabile, ca a te ţine de mână cu persoana dragă pe plajă sau distracţia la un concert împreună cu prietenii. O altă parte extrem de importantă în dezvoltarea reclamei TV a fost implicarea consumatorilor. Pe lângă faptul că au fost implicate focus grupuri în selectarea conceptului, mai mult de 600 de bărbaţi şi femei au ajutat la alegerea scenelor pe care PANDORA le-a produs în final. Pentru a oferi încă o notă personală noului concept, a fost creat şi un soundtrack exclusiv, special pentru PANDORA, de către cântăreaţa şi compozitoarea britanică Gabrielle Aplin.

Clipul poate fi accesat aici: //www.pandora.net/ro-ro/explore/inspiration/wish.

În România, clipul a fost pentru prima dată difuzat la TV pe postul Kanal D, în luna decembrie 2014.

Bucuresti, 30.12.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.