Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comentariu FX: ședința FOMC îi încurajează pe moderați

de John J Hardy, Șeful Strategiei FX la Saxo Bank

 •    O creștere a dobânzii Fed în aprilie este exclusă, o creștere de anul acesta fiind deja reflectată în prețuri 
 •    USD a fost mai slab și, dacă apetitul de risc rămâne redus, s-ar putea ca moneda americană să mai rămână așa 
 •    JPY se întărește 
 •    Banca Japoniei rămâne fără prea multe opțiuni în încercarea de a încuraja creșterea 
 •    Pentru EUR, ședința BCE de azi e cel mai important moment, dar așteptările sunt reduse 

Minutele ședinței FOMC pe luna martie nu au conținut nimic care să schimbe așteptările pieței privind traiectoria dobânzii

Federal Reserve pentru următoarea perioadă, în timp ce piețele continuă să integreze în prețuri o singură creștere de dobândă pe următoarele 12 luni. O creștere în aprilie a fost totalmente exclusă, deoarece ar fi „semnalat un sentiment de urgență deloc adecvat” (cum am mai menționat, dezbaterea FOMC a părut aproape „fabricată”, deoarece o creștere de dobândă în aprilie părea exclusă datorită tonului moderat al dezbaterii din martie). 

Apetitul de risc s-a alimentat din confirmarea atitudinii moderate din discursul Fed (o fi fost asta vreo surpriză?), ceea ce a dus USD la un nivel mai redus, dar nu atât împotriva JPY care e încă la un nivel ridicat, cât mai degrabă față de dolarii corelați la mărfuri și chiar față de GBP, spre finalul zilei de ieri. 

Atenția se va muta azi pe perechile formate cu USD, în special pe EURUSD care a crescut la un moment dat peste 1.1500, ca un ultim bastion al puterii USD. 

Yenul japonez continuă să impresioneze și nu are nevoie de apetit de risc în acest moment, aparent, pentru a-și continua creșterea. Asta, în pofida comentariilor făcute de guvernatorul Băncii Japoniei privind posibilitatea unor noi mișcări ale monedei.

Piața s-ar putea să simtă că Banca Japoniei nu prea are loc de manevră, cel puțin nu în termenii clasicii ai politicii monetare (extinderea politicilor existente, reducerea nivelului dobânzii spre negativ sau extinderea achizițiilor de titluri de stat).

Comentariile unui fost guvernator adjunct al Băncii Japoniei, preluate într-un articol Bloomberg, arată limitările programului de achiziții de bonduri de către Banca Japoniei, pentru că deținătorii long de bonduri nu doresc să le vândă pentru că le-a crescut semnificativ valoarea, iar profitul este semnificativ mai ridicat decât prognoza.

Asta oferă Băncii Japoniei drept „ultimă opțiune” cumpărarea de corporate bonds și equities – dar felul în care își propune acum Banca Japoniei să încurajeze creșterea ne cam… scapă. Nou membru al board-ului Băncii, Makoto Sakurai, care l-a înlocuit recent pe „șoimul” Sayuri Shirai, arată că deciziile incrementale și schimbările frecvente de politică nu prea funcționează, la fel ca orice încercare de a impresiona sau surprinde. Pe de altă parte, Saxurai tocmai a spus că BJ este la 60% din ținta de a ajunge la 2% inflație, ceea ce arată că, până la urmă, Banca Japoniei încearcă… ceva nou.

Cea mai… impresionantă mișcare ar fi să-și combine forțele cu guvernul Abe pentru a susține măsurile fiscale cumulative – așa-zișii „bani din elicopter”. Dar asta ar presupune un semn clar al disperării de a obține un JPY mai puternic. De asemenea, și momentul ar fi ciudat, pentru că ne apropiem de întâlnirea G-7 din Japonia, prevăzută a avea loc la 7 mai a.c.

EURUSD… aleargă

EURUSD nu a reușit să treacă de zona în care a fost reținut în ultimele luni – imediat sub 1.1500, dar fiecare scădere a fost rapid recuperată și ne întrebăm dacă nu cumva perechea se pregătește să sară de acest nivel, pentru a marca un fel de „capitulare” finală a USD, după minutele FOMC și reuniunea BCE de azi.

Este nivelul de 1.1500 „în cărți” pentru EURUSD?

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.