Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Co-voiajarea în România: deplasare pe distanță lungă, în scop personal, cu împărțirea costurilor și fără profit pentru conducătorul auto persoană fizică

Co-voiajarea (trad. carpooling) este activitatea în care un conducător auto, persoană fizică, împarte costurile unei deplasări pe o distanță lungă, între orașe, cu pasagerii care călătoresc către aceași destinație (exemplu: București – Cluj Napoca).

Există două precondiții importante la activitatea de co-voiajare: 1) conducătorul auto nu face profit – împarte doar costurile deplasării; 2) conducătorul auto face deplasarea, planificată în avans, în scop personal și călătorește indiferent dacă găsește sau nu pasageri.

Co-voiajarea oferă numeroase beneficii pentru oamenii care călătoresc între orașe. Spre deosebire de serviciile/aplicațiile de tip taxi pe distanțe scurte, în co-voiajare conducătorii auto împart costul unei călătorii personale, planificate în avans, cu pasagerii care călătoresc in aceași direcție. Pasagerii au o alternativă de călătorie ieftină și convenabilă. Conducătorii auto și pasagerii stiu și aleg înaintea deplasării cu cine vor călători pe baza unor profile declarate (nume, poză, scurtă descriere, tipul mașinii) și a evaluărilor membrilor.

Cum BlaBlaCar este cea mai mare platformă de co-voiajare (carpooling), pe distanțe lungi, din România și din Europa, dorim să ne exprimăm opinia în legătură cu noua inițiativă legislativă.

Noua inițiativă legislativă își propune să clarifice și să reglementeze activitatea de co-voiajare. Propunerea ia în considerare bune practici din alte țări din Uniunea Europeană, unde co-voiajarea este deja reglementată. Această lege nu se aplică serviciilor de tip taxi.

Observăm că legea:
1. Se asigură că e doar o împarțire de costuri. Legea definește o sumă maximă care poate fi împărțită între conducatorul auto și pasager, o sumă în limita costurilor deplasării, și astfel se asigură că din această activitate conducătorul auto, persoană fizică, nu face profit;
2. Specifică faptul că activitatea de co-voiajare este recunoscută doar în situația în care conducătorul auto, persoană fizică, călătorește în scop personal, nu desfăsoară o activitate comercială, și împarte costurile cu pasageri care merg în aceași direcție;
3. Se asigură că activitatea de co-voiajare este facută într-un mod organizat și de încredere, oferind astfel o experiență plăcută calătorilor și având posibilitatea să furnizeze autorităților, la cerere, informații despre călătorii.

Franța și Germania au adoptat deja legislații similare în care se definește clar activiatea de co-voiajare. Mai mult decât atât, Comisia Europeană chiar recomandă o definiție separată a acestui tip de activitate de împărțire a costurilor, și a recunoscut într-un raport din iunie 2016 beneficiile pe care co-voiajarea le aduce consumatorilor.” Pentru raportul de la Comisia Europeană, vă invităm să accesați //europa.eu/rapid/press-release_IP-16-2001_ro.htm.

Despre BlaBlaCar: BlaBlaCar este cea mai mare platformă de carpooling pentru călătorii de lungă distanţă din lume –  o comunitate globală de încredere a conducătorilor auto și pasagerilor din 22 țări. Site-ul și aplicațiile mobile conectează oamenii care doresc să călătorească cu conducători auto care merg în aceeaşi direcţie. Aceştia călătoresc împreună şi împart costurile călătoriei. Fiecare pasager plătește o contribuție rezonabilă privind plinul făcut şi costurile aferente cursei, pentru că în felul acesta conducătorii auto să nu facă un profit din călătoriile lor. Platforma a fost elaborată pentru a crea o comunitate sigură, bazată pe încredere, cu identităţi autentice şi profiluri complete ale pasagerilor. De asemenea, pasagerii pot indica dacă sunt “Bla”, “BlaBla” sau “BlaBlaBla”, în funcție de cât de vorbăreţi sunt, de aici provenind denumirea BlaBlaCar.BlaBlaCar creează o rețea de transport globală, cu o comunitate de încredere a conducătorilor auto și pasagerilor. Media unei călătorii este aproximativ 342 km.

Pentru informaţii suplimentare vă invităm să accesaţi www.blablacar.ro.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.