Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cinefilii romani pot participa pentru prima data la competitia internationala de scurtmetraj

„Done in 60 Seconds”

Astăzi ia startul etapa din România a competiţiei internaţionale de film Jameson Empire Done in 60 Seconds. Pentru prima dată realizatorii români de film, fie ei amatori sau profesionişti, pot participa la această competiție a cărei primă ediţie a avut loc în 2009. De atunci concursul se desfășoară anual în cadrul festivalului de film Jameson Empire Awards, organizat de Empire, revista de film cel mai bine vândută din Marea Britanie, și sprijinit de Jameson.

„Filmul câştigător de anul trecut a fost pur şi simplu excelent şi abia aşteptăm să vedem ce talente vom descoperi în 2012 la Done in 60 Seconds”, a declarat Mark Dinning, editorul revistei Empire.

Howard Southern, directorul de marketing internaţional de la Jameson, şi-a exprimat şi el părerea despre competiţie: “Suntem foarte mândri de parteneriatul nostru încă în desfăşurare cu Empire şi întotdeauna aşteptăm cu nerăbdare festivalul de film Jameson Empire. Competiţia Done in 60 Seconds dă oamenilor şansa de a-şi arăta propria perspectivă, mai proaspătă şi mai amuzantă, despre filmele lor favorite şi suntem nerăbdători să vedem înscrierile din 2012.”

Câştigătorul Finalei Globale din Londra va avea şansa de a participa la festivalul de film Jameson Empire Awards de pe 25 martie 2012, de unde îşi va ridica şi premiul alături de marii regizori și actori ai lumii.

Pentru a participa la această competiție, realizatorii români de film trebuie să refacă orice film clasic într-un scurtmetraj de maxim 60 de secunde. Scurtmetrajele pot avea un ton serios sau parodic. Ceea ce este obligatoriu însă este ca fiecare lucrare să fie în engleză sau să aibă subtitrare în engleză.

După realizarea filmului, participanţii trebuie să îşi înscrie lucrarea pe site-ul www.jamesonempirediss.com până pe 20 ianuarie 2012, ora 23:59. După aprobarea în concurs, scurtmetrajele vor fi publicate pe canalul de Youtube al competiţiei – www.youtube.com/jamesonwhiskey –, unde vor putea fi votate de publicul larg până pe 10 februarie 2011, prin intermediul “like-urilor”.

Câștigătorii etapei din România vor fi desemnați de un juriu local format de specialiști în cinematografie și comunicare (calificativ care contează în proporție de 50% la nota finală) și de votul publicului larg, exprimat prin Like-uri la filmele de pe canalul oficial de pe Youtube (calificativ care contează în proporție de 50% la nota finală).

Cele mai bune 3 lucrări din România vor aduce autorilor lor premii în valoare totală de 4.500 de euro. Câştigătorul premiului I va primi 2.000 de euro și o excursie în Londra, la Finala Globală Jameson Empire Done in 60 Seconds de pe 23 martie, câştigătorul premiului II – 1.500 de euro, iar câştigătorul premiului III – 1.000 de euro.

La Finala Globală a Competiţiei, înscrierile românești vor concura cu filme provenite din alte 18 ţări. Un juriu internaţional format din vedete ale filmului va alege apoi cele mai bune 5 lucrări înscrise în competiţie.

Cei 5 finalişti la nivel global vor participa la festivalul de film Jameson Empire Awards din Londra, unde vor fi înconjuraţi de staruri din domeniul cinematografiei. Aici va fi desemnat şi marele câştigător al competiţiei. Premiul îi va fi înmânat pe scena festivalului, asemenea tuturor celorlalte vedete câştigătoare a unui premiu Jameson Empire.

Anul trecut, cei 5 finalişti din Rusia, Marea Britanie, Suedia şi Olanda au refăcut filme celebre ca Indiana Jones, The Exorcist, The Lion King, Avatar şi 127 Hours. Marele câştigător a ales să parodieze filmul 127 Hours. În scurtmetrajul de 60 de secunde înscris de Maeve Stam, aventura din canion este transpusă în aventuri la birou, în care dorinţa de a supravieţui într-un mediu împânzit de capse cu potenţial ucigător te îndeamnă la gesturi extreme

Mai multe informaţii despre competiţia de film Jameson Empire Done in 60 Seconds sunt disponibile pe www.jamesonempirediss.com şi pe pagina de Facebook Jameson România (//www.facebook.com/Jameson.Romania), unde se găseşte un tab dedicat noutăţilor despre competiţie.

Done in 60 Seconds este o competiție globală de film scurt, parte a festivalului de film Jameson Empire Awards. Competiția este organizată la nivel international de Bauer Media, iar etapa din România este implementată cu sprijinul IQads.

Despre Empire Awards

Empire Awards este festivalul de film organizat de revista britanică Empire. Festivalul, aflat la a şaptesprezecea ediţie, premiază cele mai bune filme şi cei mai buni realizatori de film din întreaga lume, în funcţie de voturile cititorilor revistei. Cea de-a optsprezecea ediţie a festivalului va avea loc anul viitor, pe 25 martie 2012, în Londra.

Bucuresti, 11.10.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.