Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ce comanda romanii de pe mobil: burgeri, pizza si chinezeasca

Tot mai mulți români preferă să-și comande prânzul sau cina online, de pe smartphone sau tablete, iar cele mai des întâlnite feluri de mâncare alese de pe dispozitive mobile sunt, în ordine, hamburgerii, pizza, specialitățile chinezești, fast-food-ul și mâncarea tradițională, arată datele Foodpanda România, cea mai mare platformă de comenzi de mâncare de pe piața locală.

Potrivit informațiilor Foodpanda, românii s-au obișnuit să comande constant de pe aplicația de mobil, de cel puțin 3 ori pe săptămână, atât în jurul prânzului, de la birou, cât și seara, după 18:00, de acasă sau în drum spre casă.

Astfel, cei mai fideli utilizatori ai meniului de pe smartphone sunt bucureștenii (peste 70%), urmați de locuitorii orașelor Cluj-Napoca și Timișoara, toți cheltuind, în medie, circa 52 lei pe o comandă plasată de pe dispozitive mobile.

”Cu cât crește oferta de mâncare în diversitate și calitate, cu atât consumatorii caută cea mai simplă și directă metodă de a comanda preparatele preferate. Iar marele avantaj al aplicației mobile este că o ai oricând la tine, fie că ești în drum spre casă și vrei să îți ajungă mâncarea pe masă caldă, imediat ce ajungi și tu acasă, fie că nu ai acces imediat la un desktop sau pur și simplu nu vrei să-ți deschizi calculatorul sau să inițiezi la telefon o discuție cu un restaurant”, declară Radu Bălăceanu, Country Manager Foodpanda România.

În primele 6 luni ale anului, peste 55% din totalul comenzilor înregistrate de Foodpanda în România sunt realizate de pe aplicația de mobil disponibilă gratuit pentru telefoanele și tabletele cu sisteme de operare iOS, Android și Windows, obiectivul fiind ca, până la finalul lui 2015, rata de comenzi din aplicație să ajungă la 70%.

Foodpanda.ro este cea mai mare platformă online de comenzi de mâncare din România, colaborând, în prezent, cu peste 450 de restaurante din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Arad, Ploiești, Oradea, Galați, Craiova, Sibiu şi Buzău.

Bucuresti, 26.08.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.