Catalin Dorian Florescu revine in Romania: turneu de lecturi din „Jacob se hotaraste sa iubeasca”

1. Noul său roman îl catapultează pe Cătălin Dorian Florescu în prima linie a literaturii noastre… Nu sînt mulţi cei care povestesc cu atîta forţă, sensibilitate senzorială şi căldură, atît de amplu, cuprinzînd secole, atît de calm şi fără teamă, ezitînd la fel de puţin atît cînd se confruntă cu brutalitatea şi cruzimea, cît şi în faţa gingăşiei şi a tristeţii. Ce povestitor!

Florescu este atent la fiecare detaliu, la fiecare nuanţă şi lasă imaginea obiceiurilor rurale să învie, ca într-un tablou de Brueghel, cu toate grozăviile şi frumuseţile lor…

El a scris un roman impunător despre un secol brutal şi despre o viaţă lipsită de speranţă, un roman care însă nu se scufundă nicicînd în deznădejde. Este o adevărată carte a iubirii. Tot respectul! (Elke Heidenreich, Frankfurter Allgemeine Zeitung)

2. Există romane pe care începi să le citeşti din cauza frazei de la început. Cătălin Dorian Florescu ne oferă un roman a cărui acţiune evoluează între o minunată primă frază şi o minunată frază de sfîrşit.

Fără îndoială, Florescu se află printre cei mai mari povestitori ai generaţiei sale. El intră cu trup şi suflet în lumea aspră şi arhaică a ţăranilor aflaţi neîncetat în căutarea unui pămînt al lor, pentru care aparent orice altceva e lipsit de valoare. Florescu creează protagonişti stranii şi eroine minunate pe un fundal istoric al denunţării şi al izgonirii.

Limbajul lui este limpede, lipsit de ornamente, el nu se încîlceşte niciodată în afirmaţii moralizatoare.

Autorul crede în personajele sale şi le lasă să-şi ducă propria existenţă. Astfel textul devine autentic şi captivant. Fără îndoială, după apariţia în 2008 a multpreţuitului roman Zaira, cartea aceasta este creaţia cea mai de seamă a lui Florescu, fiindcă în ea se unesc sentimentul istoriei şi plăcerea de a fabula. Aici, un tînăr scriitor se lasă întru totul deoparte. El dovedeşte răbdare şi curaj în investigarea împrejurărilor în care se desfăşoară viaţa aventuroasă a strămoşilor săi. (Sächsische Zeitung)

3. Desăvîrşit… Această ţesătură istorică este întru totul actuală. Oricît de arhaice ar părea întîmplările, ele ne spun ceva despre societatea modernă, ca rezultat al istoriei… Noi, cititorii, ne cutremurăm în faţa personajelor şi apoi iarăşi sîntem tulburaţi de nefericirea lor. Această contradicţie este unul dintre punctele forte ale cărţii. Cel mai impunător personaj al lui Florescu este Ramina, ţiganca. Ea are trăsături aproape mitice. Este precaută, enigmatică şi maternă. Să nu uităm: o mare povestitoare… Cartea ne face să trăim miracolul povestirii: cîteva fraze concise şi personajele ni se şi înfăţişează: figuri însufleţite, de neuitat, protagonişti ai unei cărţi captivante, incredibil de emoţionante. Limba densă a acestui roman se încheagă într-un ton predominant lipsit de sentimentalism, în asprimea care domină viaţa acestor personaje (Dresdener Neuste Nachrichten)

4. O epopee de familie în care, precis şi laconic, alert şi totuşi mereu respectînd detaliile, se povesteşte despre destinul imigranţilor loreni în Banat… Florescu cunoaşte hăurile care pîndesc în om, în acea fiinţă contradictorie alcătuită din frică şi lăcomie. El desenează imaginea obiceiurilor dintr-o lume arhaică, cu toate grozăviile şi frumuseţile, cruzimile şi gingăşiile ei, o lume în care, pentru ţărani, pămîntul, ogorul, avutul înseamnă totul. Ca să şi-l păstreze, ei sunt în stare să sacrifice totul. (Der Spiegel)

5. Cartea, al cărei autor s-a născut în România, la Timişoara, în 1967, ne înfăţişează o adevărată epopee… Romanul împleteşte cu naturaleţe destinele individuale cu evenimente istorice şi cu istoria cuceririlor, a dictaturilor şi a răsturnărilor politice… Pentru cititor, tocmai schimbarea perspectivei este un motiv de încîntare… Cătălin Dorian Florescu este Povestitorul înnăscut. Ceea ce ne prezintă Florescu în cartea lui, cu impetuozitate narativă, este o istorie a violenţei şi a trădării, a sărăciei şi a întristării, a foamei şi a setei. (Neue Zürcher Zeitung)

6. Romanul răspîndeşte parfumul aspru al unei existenţe pline pînă la refuz, pline cu orori îngrozitoare şi uimitoare frumuseţi, cu dezastre care schimbă cursul vieţii şi cu fericiri paşnice. Jacob hotărăşte să iubească este o poveste de dimensiunile existenţei. Există unele romane care povestesc viaţa şi asta e bine. Şi mai există altele care povestesc viaţa şi ne învaţă ce este umilinţa: în faţa bogăţiei, a stupididăţii şi a nebuniei vieţii, în faţa micilor lucruri mari de zi cu zi, un sac de cartofi, o noapte ploioasă, o naştere pe mormanul de gunoi. Un astfel de roman a scris Florescu. Se citeşte necrezut de bine, mai ales de către cei ce ştiu să preţuiască o proză suculent-senzorială. (Berliner Zeitung)

7. De ce este romanul atît de palpitant, încît nu vrei să dezvăluieşti finalul? Florescu încorporează istoria personală a lui Jacob şi a familiei lui în istoria contemporană. El arată felul în care politica schimbătoare se oglindeşte în viaţa privată. Astfel el face salturi prin spaţiu şi timp, ţinîndu-se însă mereu după firul roşu… Florescu este un povestitor minunat. Toate personajele lui îşi păstrează propria taină. Aşadar, ai vrea mereu să ştii mai multe decît îţi dezvăluie Florescu. Cum şi-a cîştigal Elsa banii la New York? Cine este Jakob, cel apărut de nicăieri?…Personajele lui radiază căldură umană, în ciuda brutalităţii care mocneşte necontenit. (St.Galler Tagblatt)

8. Cătălin Dorian Florescu este un mare povestitor şi, ca la toţi marii povestitori, prima lui frază este asemenea unui sorb, care îl trage pe cititor în istoria aventuroasă a lui Jacob Obertin din satul şvăbesc Triebswetter din Banatul românesc. „În fiecare furtună se ascunde un diavol“, aşa îşi începe romanul fulminant scriitorul de origine română, trăitor în Elveţia. (Tiroler Tageszeitung)

9. În acest roman sînt înfăţişate, trecînd peste secole, de la Războiul de Treizeci de Ani şi pînă în România comunistă a anilor ’50, constante ale firii omeneşti: nevoia de a avea o patrie este una dintre ele; nevoia de bunăstare e alta; faptul că cele două nu sînt întotdeauna compatibile, este una dintre concluziile fundamentale ale romanului, ale cărui personaje se află într-o permanentă migrare. (…) Jacob, născut în 1926, este povestitorul din roman, al cărui prezent este mereu întrerupt de inserţii retrospective, în care sînt povestite aventurile strămoşilor Obertin. Fiecare dintre aceste straturi temporale are o justificare; fiecare are legături cu prezentul. Limba lui Florescu este robustă, energică, uneori chiar arhaică; ea cufundă voit întîmplările, cu cît sînt mai îndepărtate, într-o lumină de basm. Florescu este un mare născocitor de poveşti (Die Tageszeitung)

10. Eşti mereu tentat să respui poveştile lui Cătălin Dorian Florescu, aventuroase, palpitante, incredibile şi totuşi fascinante, de la primul pînă la ultimul cuvînt (…) Ceva leagă toate aceste poveşti între ele: foamea, „această foame lorenă, şvăbească, românească“. O foame pe care doar pîinea nu poate s-o potolească. Este, aşadar, şi o foame de apartenenţă, de prietenie, de iubire, de siguranţă, într-o lume în care mai ales noţiuni precum trădare, fugă, deportare şi dictatură sînt scrise cu majuscule.