Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Canah International, singurul procesator de seminte de canepa din Europa, isi extinde activitatea

de business pe piata locala

Canah International, singurul producător integrat de produse din semințe de cânepă din Europa, înfiinţat în 2007 la Salonta, Bihor îşi orientează interesul şi către piaţa locală, cu potenţial de creştere semnificativă pentru următoarea perioadă.

Lider în Europa, Canah International şi-a început activitatea în 2008, inițial pe o piaţă de nişă, mizând pe exporturi constante în 3 continente, astfel ca la sfârșitul acestui an să preconizeze o cifră de afaceri de 4 milioane de euro.

Peste 80% din producţia fabricii merge către Europa (Anglia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Belgia, Olanda, Franţa, Cehia, Slovenia, Italia), Statele Unite şi Israel sub trei forme: produse marcă proprie, produse cu marca importatorilor sau vrac (aici înregistrându-se cea mai mare cerere).

România – o piaţă cu potenţial, dar şi multe limitări

„În 2007, când am început business-ul, am decis să ne orientăm către pieţele externe, deoarece acolo exista deja cerere. În România ne-am lovit în primă fază de reticența consumatorilor, care nu cunoşteau proprietăţile cânepei şi atunci era nevoie de educare, lucru pe care farmacistul singur nu-l putea face. Cu timpul, consumatorii români au început să cunoască efectele benefice ale uleiului de cânepă şi chiar să-l recomande celor din jur, iar acest lucru se întâmplă şi în cabinetele medicale, ca şi tratament adjuvant. Acum volumul vânzărilor pe piața locală are o creştere lunară de peste 5%, ceea ce este semnificativ pentru o piaţă de nişă, motiv pentru care avem în plan să investim într-o campanie de promovare a produselor în România”, a explicat Dan Lăzărescu, administrator și acționar majoritar Canah International.

În ceea ce priveşte limitările, în cea mai mare parte Canah International se loveşte de imposibilitatea folosirii resurselor locale, în prezent fiind nevoiţi să importe materia primă în proporţie de 99.5% din Franţa şi China, restul fiind luat din producţia internă.

„Dacă la începutul anilor ’90, în România se cultivau peste 150.000 hectare de cânepă, în prezent se mai cultivă doar câteva sute de hectare. Astăzi, cânepa a devenit o cultură de nişă şi se întinde pe suprafeţe reduse de aproximativ 10.000 hectare la nivelul întregii Uniuni Europene. La nivel global aproximativ 30 de țări din Europa, Asia, America de Nord şi de Sud permit cultivarea cânepei, cel mai mare furnizor fiind China. În 2006 când am început business-ul în Salonta, ni s-au alăturat 21 de cultivatori români, dintre care 3 bio-certificați, care în primul an au contractat pentru cultivare 260 de hectare. Apoi statul a retras subvenţia de cultivare a cânepii pentru sămânţă, ceea ce a dus în 2007 la dispariția lor”, a adăugat Lăzărescu.

Piaţa produselor certificate ecologic reprezintă o altă oportunitate locală, Canah International alegând varianta culturilor bio încă din 2007, pe de-o parte pentru că modul de viaţă ecologic reprezintă filosofia companiei, iar pe de altă parte pentru că în Europa şi SUA, alimentaţia ecologică cunoaşte creştere continuă.

„Spre deosebire de Europa, unde vânzările din produse bio sunt mai mari decât cele nespecificate ecologic, în România raportul este invers, deşi acestea cresc procentual de la an la an, reprezentând aproximativ 10% în momentul de fată pe piaţa locală. Trendul bio se poate observa şi din varietatea produselor disponibile pe rafturile din România, hipermarketurile încep să aloce spaţii dedicate coltului bio, însă la noi în ţară nu vedem o creştere spectaculoasă în următorii 2-3 ani, deoarece preţul produselor certificate ecologic este încă un element prohibitiv raportat la nivelul veniturilor”, completează Dan Lăzărescu.

Povestea din spatele brandului Canah

Imediat după ce a plecat din Medicover, Dan Lăzărescu a avut ideea procesării cânepii, cu totul întâmplător, prin prisma unei cărţi pe care a citit-o – Totul despre cânepă. Astfel a ajuns să cunoască utilizările multiple ale acesteia: textile, materiale de construcţii, hârtie, surse regenerabile de energie şi, bineînţeles, medicina alternativă şi alimente cu valori nutriţionale deosebite.

În anul 2005, toate aceste idei s-au concretizat într-un studiu de fezabilitate făcut de "Nova Institut" din Berlin, iar posibilitatea de a accesa fonduri SAPARD a reprezentat argumentul final care a dus la concretizarea proiectului.

Fabrica s-a deschis în 2007, iar acum produce sub brandul Canah toate produsele derivate din aceste seminţe, devenind în scurt timp „câneparul” Europei şi dezvoltând o piaţă cu potenţial pe care joacă singuri.

Pentru perioada următoare, acţionarii Canah International au în vedere dezvoltarea unor noi produse, atât în ceea ce priveşte gama batoanelor, cât şi a noilor pudre proteice destinate sportivilor.

Cum arată profilul consumatorului roman

„Persoanele educate, care îşi doresc un nou stil de viaţă sănătos şi cât mai natural, conştienţi de responsabilitatea pe care o avem faţă de mediul înconjurător, aceştia sunt cumpărătorii noştri. În mare parte este vorba despre cei care locuiesc la oraş, cu vârste între 25-45 de ani, cu venituri medii și mari. Apoi mai sunt şi persoanele care au trecut prin suferinţe mari din punct de vedere al sănătăţii şi care aleg să sa investească în prevenția bolilor prin intermendiul alimentelor funcționale. În principiu lipsa de informare este una din principalele cauze pentru care consumul de produse pe bază de cânepă este mai mic, urmată apoi de costurile relativ ridicate raportate la veniturile românilor”, a mai adăugat Oana Suciu, managing partner Canah International.

Produsele se regăsesc pe magazinul online www.canah.com, în reţelele Plafar şi DM şi în magazinele naturiste.

Bucuresti, 21.11.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.