Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Campanie de lansare BMW Seria 2 Active Tourer

Noul BMW Seria 2 Active Tourer debutează în showroomurile din întreaga ţară pe 27 septembrie. Lansarea este susţinută de o campanie amplă de comunicare desfăşurată pe TV, print şi on-line, dar şi cu o puternică componentă de evenimente care pune accent pe experienţa directă cu maşina. Cu proiectul #GetActive în prim plan, imaginea care se desprinde este ceea a unui automobil în egală măsură dinamic şi versatil, dedicat celor cu un stil de viaţă activ.

Cea mai importantă campanie BMW România pentru unul din cele mai importante modele ale mărcii

BMW are o lungă tradiţie în a oferi experienţa specială a mărcii în segmente absolut noi, cu mult succes. Familia de modele BMW M şi BMW X sunt, cu siguranţă, cel mai bun exemplu. BMW Seria 2 Active Tourer deschide dezvoltarea mărcii, încă o dată, într-o direcţie absolut nouă. „Seria 2 Active Tourer este un model deosebit de important pentru marcă. La nivel global, studiile companiei au arătat că segmentul compact are cel mai mare potenţial de creştere pe termen mediu pentru piaţa premium. În acelaşi timp, noul model are potenţialul să deschidă BMW către un grup absolut nou de clienţi, cu impact pozitiv pentru toată gama de modele a mărcii”, a explicat Cristian Vlaşin, Sales Manager BMW Group România.

BMW Seria 2 Active Tourer construieşte pe succesul pe care îl are BMW în clasa compactă. Astfel, lansarea BMW Seria 1, 70% din clienţii noului model erau la primul BMW achiziţionat. La fel, noul BMW Seria 2 Active Tourer are potenţialul să atragă un grup absolut nou de clienţi şi dispune pentru aceasta de unele dintre cele mai importante inovaţii ale mărcii: noua generaţie de motoare BMW TwinPower Turbo de 3 şi 4 cilindri, noua arhitectură cu tracţiune faţă care oferă platforma ideală pentru un interior deosebit de spaţios sau cele mai noi tehnologii BMW ConnectedDrive, alături de Head-up Display sau aplicaţii on-line.

Un model nou, pentru un nou grup ţintă

BMW oferă, în premieră, experienţa mărcii într-un segment absolut nou. Această abordare oferă potenţialul unei noi categorii de clienţi: “Cine credem că se va îndrăgosti de maşină? Mamele, în primul rând; întreaga maşină este gândită să fie foarte funcţională şi confortabilă pentru copiii de orice vârstă. Familiile tinere, active, care ies mult în natură, împreună cu copiii, credem că vor fi altă categorie de viitori conducători ai BMW Seria 2 Active Tourer; automobilul este foarte versatil şi spaţios şi permite transportul sau amplasarea uşoară de biciclete, cărucioare, rachete de tenis, genţi de picnic – orice înseamnă bucurie în natură. Nu în ultimul rând, credem că noul BMW Seria 2 Active Tourer se va potrivi pentru familiile ale căror copii sunt deja studenţi sau nu mai stau în casa părinţilor; această categorie de clienţi este în creştere în România. Estimăm că finanţarea foarte avantajoasă îi va putea aduce pe noii clienţi în showroomurile BMW, pentru un drive test,” a arătat Nina Brătfălean, Marketing Manager BMW Group România.

Campanie care pune accentul pe experienţa directă

Campania de lansare are o desfăşurare amplă şi aduce noul model în atenţia publicului, pe o serie vastă de canale.

La început de septembrie a fost demarată campania de print, care include 15 publicaţii auto, life-style şi de business. Vizualurile folosite arată, în egală măsură de dinamismul noului model, dar şi de stilul activ de viaţă al viitorilor clienţi.

Comunicarea pe TV se va desfăşura timp de aproape o lună, cu începere din 27 septembrie. Spotul TV poate fi deja vizionat aici: //youtu.be/M2Pl-q3kWbo.

Componenta on-line, deosebit de importantă, este susţinută de proiectul #GetActive desfăşurat pe site-ul dedicat www.getactive.bmw.roo şi susţinut de comunicare pe canalele social media ale mărcii. Există trei competiţii în perioada 22 august – 27 octombrie. Participanţii se pot înscrie cu o poză proprie practicând un sport într-una dintre cele trei „regiuni” ale concursului: mare, munte şi oraş. Marele premiu este un week-end special cu noul BMW Seria 2 Active Tourer.

Campania on-line pregăteşte caravana de drive-teste care va include oraşele Bucureşti Constanţa, Brăila, Ploieşti, Braşov, Cluj, Oradea şi Timisoara, în perioada 15 octombrie – 9 noiembrie. În acelaşi timp, noul BMW Seria 2 Active Tourer va fi prezent la o serie de evenimente ale toamnei, de la conferinţe de business sau media la concerte sau evenimente de life-style, pentru a se prezenta noilor clienţi.

“Comunicarea modelului o facem foarte diferit de campaniile noastre de până acum. Cuvintele cheie sunt „interactivitate” şi „drive teste”. Am deschis un microsite #GetActive, unde interacţionăm cu clienţii potenţiali sau cu fanii mărcii şi ai modelului, iar la începutul lunii octombrie vom începe un program de drive teste intensive, cu oricine îşi doreşte să conducă noul model. Până la jumătatea lunii noiembrie vom acoperi, alături de Bucureşti, multe oraşe importante din România: Constanţa, Brăila, Ploieşti, Braşov, Cluj, Oradea şi Timişoara”, a explicat Brătfălean.

Program caravană

Bucureşti 15- 18 octombrie
Contanţa 19 – 21 octombrie
Brăila 22-24 octombrie
Ploieşti 25-27 octombrie
Braşov 28 – 30 octombrie
Cluj 31.10 – 2.11
Oradea 3-5 noiembrie
Timişoara 6-9 noiembrie

Agenţii

Concept creativ international: Serviceplan International Hamburg
Agenţie locală de creaţie: TBWA\Bucuresti Friends Advertising
Agenţie de media: Initiative Romania

Bucuresti, 19.09.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.