Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Angela Gheorghiu a lansat “Eternamente”, un disc de arii și duete din repertoriul verist

Angela Gheorghiu, Eternamente

Angela Gheorghiu, faimoasa soprană, a lansat un disc de repertoriu verist, abordând pe lângă arii și duete celebre o suită de partituri mai puțin cunoscute sau mai rar aduse în atenția publicului.

Înregistrările pentru “Eternamente” – primul disc de operă al sopranei din ultimii șase ani – au fost realizate împreună cu Orchestra Prague Philharmonia, condusă de maestrul Emmanuel Villaume. Partenerul Angelei Gheorghiu pentru duete este tenorul maltez Joseph Calleja. Înregistrările au beneficiat de acustica impecabilă a Sălii Smetana, din Praga.

Titlul discului este inspirat de partitura lui Angelo Mascheroni, “Eternamente”, pe care celebra soprană o consideră pe cât de emoționantă, pe atât de dificilă, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care este interpretată mai rar.

Angela Gheorghiu, Eternamente

“Pentru mine, verismo sună foarte mult ca o simfonie cu un vocalist, muzica este foarte dramatică, orchestra și artistul sunt, deopotrivă, implicați într-un duet emoționant, vorbim aici despre un dialog veritabil, nu despre un simplu acompaniament…”, spune Angela Gheorghiu. “Este un stil muzical care pune mare accent pe interpretare, pe cuvinte, pe sentimente, e mai mult o formă de teatru pe muzică, fapt pentru care cred că mi se potrivește foarte bine. Încă din vremea în care studiam la canto aceleași partituri pe care, înaintea mea, le cântaseră atâția alți soliști mi-a fost limpede că singurul mod în care îmi pot găsi calea, în afara timbrului vocal distinctiv, este interpretarea. Emoția aceea specială și autentică este cea care mă ajută să-mi asum o partitură, să o fac una cu trupul și sufletul meu.”

Repertoriul abordat include, pe lângă arii celebre, emblematice pentru cariera internațională a Angelei Gheorghiu, cum e cazul rugăciunii din Tosca, de Puccini – “Vissi d’Arte” – arii și duete mai puțin reprezentate, dar nu mai puțin tulburătoare. Astfel, pe disc se regăsesc extrase din “La Bohème” și “Zingari”, de Ruggero Leoncavallo, dar și alte rarități precum aria Stephanei din “Siberia” lui Umberto Giordano.

“Diminuendo-ul susținut remarcabil de Angela Gheorghiu, care transformă cuvântul l’eternità într-o șoaptă muzicală la final de “Ombra di nube”, închide cercul “eternității” – “Eternamente” explicitând numele ales pentru acest disc”, spune criticul muzical britanic Jon Tolanski. “Prin intermediul acestui album, Angela Gheorghiu devine un promotor inspirațional al particularităților veristice, o perioadă din istoria operei care solicită atât muzicalitate riguroasă, cât și virtuozitate vocală”.

Din lucrările aceluiași Umberto Giordano, selecția veristă include duetul din “Andrea Chénier”, despre care Angela Gheorghiu mărturisește că este duetul său preferat din întreaga istorie a operei. Într-o interpretare cu totul inedită, de soprană, pe disc figurează și aria de tenor din “La Rondine”, un adevărat tur de forță și virtuozitate tehnică și emoțională.

Două melodii din aceeași perioadă veristă, de asemenea mai rar interpretate, se alătură ariilor și duetelor: Stefano Donaudy “O del mio amato ben” (una dintre cele 36 de “Arie di stile antico”) și “Ombra di nube”, melancolica partitură a lui Licinio Refice.

Înregistrarea, produsă și distribuită de casa de discuri Warner Classics, este disponibilă pe CD, vinil, dar și pe principalele platforme digitale globale, de la iTunes la deezer. Discul va fi disponibil în România în rețelele de magazine de specialitate.

Soprana Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaţionale. Născută la Adjud, a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în “La Bohème”, debutând în același an la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena.
 
De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile scene din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Milano, Salzburg, Berlin, Barcelona, Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Viena, Shanghai şi multe altele.
 
Pentru cariera sa extraordinară, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor și Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordate de Guvernul francez.
 
Angela Gheorghiu este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi, al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și al Universității București. În 2010, a fost decorată cu Ordinul “Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către Președinția României, iar doi ani mai târziu a primit Medalia “Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate. 
 
În 2015, Angela Gheorghiu a primit European Cultural Award pentru Muzică, la Dresda, cu ocazia celebrării a 25 de ani de la unificarea Germaniei.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.