Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Actori celebri joaca pe scena Palatului Cesianu-Racovita

Pentru prima oară în decursul celor 24 de ediţii, Festivalul Naţional de Teatru îşi extinde agenda cu un eveniment caritabil, Licitația "Dăruind vei dobândi", care va avea loc la sediul Galeriilor Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță, nr. 5, sâmbătă, 1 noiembrie, ora 12:00.

Licitația susținută de mari actori ai scenei românești pentru colegi aflați în suferință este organizată de UNITER și ARCUB, cu sprijinul Artmark. Nume mari ale teatrului românesc vor fi prezente în sala de licitații alături de personalități din mediul business, media și politic.

Obiecte de artă, obiecte personale sau artefacte-mărturii ale activităţii teatrale, oferite de către artişti de seamă și de teatre importante compun Licitația "Dăruind vei dobândi". Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Marcel Iureș, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Mihai Dinvale, Emilia Popescu, Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Margareta Pâslaru, Florina Cercel, Ion Caramitru, Mircea Diaconu, Mihai Mălaimare, Rodica Mandache sunt doar o parte dintre cei care au oferit obiecte personale încărcate de emoții, de amintiri și de povești. De asemenea, aceștia vor susține cauza și din sala de licitație, fiind prezenți la acest spectacol unic, inclusiv prin reuniunea celor mai mari nume ale teatru românesc pe aceeași scenă.

Atmosfera de spectacol va fi susținută și de interpretarea succesivă a rolului de maître-priseur de Mircea Diaconu, Florina Cercel, Diana Lupescu, Mihai Dinvale și Carmen Tănase, alături de comisarul Artmark Adina Matei.

Sumele strânse în urma licitației caritabile vor merge către artişti aflați în situații precare, semn că nu au fost uitați de public sau de colegi și vor fi încasate, precum și distribuite de către reprezentanții UNITER. Din poziția de operator și de susținător al acestui eveniment caritabil organizat de UNITER, Artmark își exprimă speranța în reeditarea de către UNITER a acestui proiect caritabil și în anii următori.

Bucuresti, 27.10.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.