Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

2% pentru SOS Satele Copiilor Romania

Fiecare formular conteaza!

SOS Satele Copiilor România anunță lansarea campaniei de sensibilizare a persoanelor care au realizat venituri în 2015 și care doresc să folosească oportunitatea de a redirecționa 2% din impozitul aferent acestora pentru susținerea celor peste 200 de copii și tineri care cresc și se dezvoltă în cadrul programelor asociației.

În perioada de desfășurare a campaniei, 1 februarie – 20 mai 2016, orice contribuabil la bugetul de stat are puterea să decidă asupra procentului din impozit pe care îl poate redirecționa către o organizație neguvernamentală (asociație sau fundație). În absența exprimării unei opțiuni de susținere a unei cauze, suma aferentă celor 2% va ajunge la bugetul statului român. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie privată şi nu costă nimic.

Prevederea 2%, introdusă în Codul Fiscal încă din 2003, este un mecanism care oferă transparență asupra unei părți a impozitului datorat. Prin intermediul acestei facilități, contribuabilii persoane fizice pot da dovadă de responsabilitate civică și implicare în viața comunității în care trăiesc.

Fiecare român care are statutul de angajat poate alege foarte ușor să redirecționeze 2% către SOS Satele Copiilor România dacă intră pe site-ul organizației, la adresa: //www.sos-satelecopiilor.ro/cum-poti-ajuta/redirectioneaza-2-v2/ și selectează una dintre cele două variante de formular, în funcție de categoria profesională căreia îi aparține. Astfel, vă reamintim cele două formulare care trebuie completate: Formularul 230 – dedicat persoanelor fizice care dobândesc venituri doar din salarii și Formularul 200 – destinat persoanelor fizice autorizate și celor care realizează alte venituri în afară de salarii.

După ce descărcați formularul, completați-l și trimiteți-l la Administraţia Financiară de care aparţineți până la data de 25 mai 2016. Puteți să-l depuneți direct la administrație sau puteți să-l trimiteți prin poştă cu scrisoare recomandată (confirmare de primire). Alternativ, ni-l puteți trimite nouă, pe adresa SOS Satele Copiilor România, Calea Floreasca nr. 165, sector 1, București, cod 014459 și ne vom ocupa noi să-l depunem pentru dumneavoastră la Administrația Financiară.

Anul trecut, datorită celor care s-au implicat în colectarea de formulare pentru asociația noastră, am reușit să strângem aproximativ 112.500 lei. Cu aceste fonduri, dar și cu sprijinul celorlalte donații de la persoane fizice sau companii, am reușit să încheiem cu bine anul 2015, iar copiii noștri nu au simțit eforturile pe care le-am făcut pentru ei. Au avut o singură “grijă”: să meargă la școală. Le mulțumim tuturor celor care au ales să redirecționeze 2% anul trecut către noi și îi așteptăm alături și în această campanie.
                  
Nu uitați: Fiecare copil contează!

Mai multe informații despre prevederea 2% puteți citi pe //doilasuta.ro/content/.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.