Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

1 tânăr din 5 este șomer, iar cei care lucrează aleg domenii în care se angajează ușor și sunt bine plătiți, chiar dacă nu au studii specifice. Pe bestjobs, un tânăr aplică, în medie, la 9 joburi, preponderent în Retail, E-commerce, Call Center, Turism sau HoReCa

Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs

Rata șomajului în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani este de aproape 22%, potrivit celor mai recente date transmise de Institutul Național de Statistică. Totodată, dintre cei care au un loc de muncă, 40% sunt înregistrați în Comerț și Agricultură, chiar dacă au studii superioare. Principalul motiv este că salariile pentru joburile de la început de drum sunt prea mici pentru a acoperi nevoile tinerilor, așa cum declarau 64% dintre respondenții celui mai recent sondaj bestjobs efectuat în rândul publicului 18-24 de ani. Astfel, 40% dintre ei ajung să-și înceapă cariera într-un domeniu nou, pentru care nu au studii sau care nu necesită un anumit set de abilități, doar pentru a câștiga un salariu mai bun și experiență în CV.

Candidații 18-24 de ani reprezintă 20% din totalul utilizatorilor platformei de recrutare online bestjobs și au efectuat aproape 1 milion de aplicări de la începutul anului și până în prezent. Cele mai multe au fost în Retail, E-commerce, Call Center, Marketing, Administrativ, Turism, HoReCa, Logistică sau Curierat. O bună parte dintre candidați vizează și internship-urile sau joburile entry-level în Inginerie, IT sau Financiar, iar mulți dintre ei se orientează către joburi din mediul digital, unde își pot construi o carieră care să le asigure flexibilitate și opțiuni de lucru remote.

„În mod normal, alegerea carierei ar trebui să fie strâns legată de domeniul studiat, astfel încât traseul profesional să fie unul coerent. Din păcate, pentru mulți nu este așa. Tinerii candidați descoperă rapid că ofertele salariale sunt sub nivelul așteptărilor lor, cerințele sunt prea mari, iar mediul de lucru este adeseori stresant în cadrul domeniilor pentru care s-au pregătit academic. În acest context, aleg soluția mai ușoară, care de cele mai multe ori se rezumă la un job mai bine plătit într-un domeniu precum Comerț sau HoReCa, unde salariile oferite nu depind la fel de mult de setul de abilități sau de vechimea în muncă. Acest scenariu este nefavorabil pentru piața muncii în general, întrucât nivelul de cunoștințe academice și dorința de a evolua în domeniul studiat se diluează în timp, creând o distanță tot mai mare între experiența aplicată și cerințele sectorului respectiv”, spune Ana Vișian, marketing manager bestjobs.

Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs
Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs

Profilul candidatului 18-24 de ani pe bestjobs: are studii superioare, aplică mai des decât candidații mai experimentați și caută joburi bine plătite încă de la început

Cei mai mulți candidați tineri, activi pe bestjobs, au studii academice trecute în CV și provin din orașele centre universitare, precum București, Iași, Timișoara, Cluj sau Constanța. Ei înregistrează mai multe aplicări decât segmentele de vârstă superioare, ceea ce indică faptul că angajarea este mai dificilă în cazul lor, fie prin prisma ofertelor salariale care nu le acoperă nevoile, fie prin cea a recrutorilor, care preferă candidați cu experiență.

„Lipsa de îndrumare reprezintă și ea un obstacol în calea dezvoltării lor profesionale, întrucât amânarea deciziei de a intra pe piața muncii sau incapacitatea de a se adapta la mediul de lucru are de multe ori la bază discrepanța dintre așteptări și realitate. Cu sprijinul potrivit, tinerii candidați ar putea alege mai bine jobul potrivit. În acest sens, pe bestjobs pot testa chat-ul BIA, pe bază de Inteligență Artificială, care oferă consultanță în completarea CV-ului, în pregătirea pentru interviu, dar și în găsirea de joburi active care să corespundă abilităților și studiilor candidaților”, completează Ana Vișian.

Joburile din Comerț oferă un salariu aproape egal cu salariul mediu net la nivel național

Joburile în Vânzări predomină oferta de muncă disponibilă pe bestjobs. Astfel, tinerii găsesc rapid oferte salariale foarte bune în acest domeniu. Printre acestea se numără rolurile de Reprezentant Vânzări prin telefon, cu o ofertă salarială de 700-900 euro net/ lună, Commercial Trainee în București, cu un salariu de 800-900 euro net/ lună sau Sales Assistant în București, cu 650-850 euro net/ lună.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.