free download 78 travel guides written by experts

Un fascinant periplu prin lumea literara si artistica: „Apropieri” de Ion Vianu

Editura Polirom anunţă apariţia unui nou titlu semnat de Ion Vianu: Apropieri (colecţia Ego-Grafii), un fascinant periplu prin lumea literară şi artistică, prin realitatea cotidiană, dar şi prin meandrele psihicului uman. Volumul este disponibil şi sub formă de e-book.

Ion Vianu este autorul romanului Amor intellectualis (Polirom, 2010, 2011), una dintre cele mai apreciate cărţi ale anului editorial 2010 – Premiul „Cartea Anului 2010”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul; Premiul pentru Eseu, Memorialistică, Publicistică al revistei Observator cultural pe anul 2010; Premiul special al ediţiei 2011 a Premiilor USR.

La Polirom a mai publicat: Amintiri în dialog. Memorii (în colaborare cu Matei Călinescu, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, 1997; ediţia a III-a, 2005), Caietele lui Ozias (2004), Vasiliu, foi volante (2006), Blestem şi Binecuvîntare (2007), Investigaţii mateine (2008), Exerciţiu de sinceritate (2009). La Cartea Romaneasca, a publicat romanul Necredinciosul (2008).

În Apropieri, Ion Vianu scrie despre cărţi mai mult sau mai puţin celebre, mari muzicieni şi capodopere cinematografice: Despre îmbătrînire şi bătrîneţe • Lars von Trier şi Antichrist • Cella Delavrancea despre George Enescu • Moartea ca viaţă autentică • Soljeniţîn, dreptul la utopie • O iubire platonică: Sanda Stolojan – Constantin Noica • O femeie excepţională: Cornelia Pillat • Iubirea ultimului filosof • Cum scria Nabokov • Beckett • Scrisul ca psihoză • Ce nu trebuie să gândeşti faţă în faţă cu o femeie •„Frumuseţea va mântui lumea“ – comentarii la o temă dostoievskiană

Ion Vianu despre Apropieri

„Titlul sugerează o privire de aproape asupra unor subiecte din sfera literară, istorică sau a ideilor. În acelaşi timp, Apropieri poate să însemne demersul de a sesiza proximităţi acolo unde aparent nu există decît depărtări. Fie că încerc să renunţ la iluzii pe care mi le-am făcut despre mersul lumii (dintre care unele au fost crud dezminţite), fie că citesc, recitesc sau privesc opere literare, filmice, imaginea mintală care mi se impune este zoom-ul, «apropierea». În fine, nu am pierdut referinţele esenţiale ale tinereţii mele, medicina şi psihanaliza, ca şi în trecut în afara oricărei vederi dogmatice.”

Fragment din capitolul "Despre bătrîneţe"

Bătrâneţea ca boală


Bătrânul e un bolnav permanent. De la o vârstă, dacă te trezeşti într-o dimineaţă şi nu te doare nimic, înseamnă că ai murit. Chiar dacă nu ai, ca bătrân, o boală anume, corpul tău nu te mai serveşte cu atâta entuziasm. Euforia legată de corp e înlocuită cu jena corpului. Există şi excepţii, notabile, dar suspecte. Chiar şi pe bătrânii falnici îi doare ceva, măcar un genunchi. Faţă de boala care e bătrâneţea, reacţiile sunt variate. Există cei care neagă înaintarea în vârstă sau o ascund.Uneori prin mijloace vădit artificiale (vopsirea părului). Alteori cu medicaţii euforizante sau prin practicarea unor cure de fitness care, înainte de-a te distruge cu desăvârşire, răsucindu-ţi tendoanele, tocindu-ţi definitiv articulaţiile, îţi dau o aparenţă de supleţe. Sau dorinţa de-a rămâne nu numai activ, dar activ la fel cum ai fost ca individ matur, făcând aceeaşi meserie, cu rezultate din ce în ce mai puţin convingătoare (oameni politici, chirurgi…).

Cum să numesc toate astea, la un loc? Refuzul de-a admite intrarea într-o nouă vârstă, de a-i accepta particularităţile şi, mai ales, de a nu realiza beneficiile pe care le aduce bătrâneţea. Refuzul bolii e o boală.

Perseverarea încăpăţânată în valorile tinereţii e o primejdie. Ca orice idolatrie, idolatria corpului tânăr ne rătăceşte. Boala numită bătrâneţe, în parte un cumul al altor boli, ne protejează mai mult decât ne ameninţă, ne fereşte de agravări bruşte. Bătrâneţea trebuie trăită într-o încăpere luminată discret.

Dar, chiar în afara bolilor care fatal o însoţesc, bătrâneţea însăşi este o boală. Există modificări organice proprii bătrâneţii. Boala Alzheimer este esenţa bătrâneţii cerebrale. Este o ştergere progresivă a facultăţilor mintale, care începe cu atingerea memoriei şi sfârşeşte cu radierea inteligenţei. Un ins care trăieşte mult – să zicem, peste o sută de ani va fi inevitabil atins de boala Alzheimer.

Viaţa este o cursă a cărei sosire constă în moartea prin alte boli şi sfârşitul inteligenţei. Însuşi modul de reînnoire al celulelor organismului este vicios la vârsta senilă. Organismele vii sunt programate sătrăiască o anumită perioadă de timp (pentru om, această vârstă e fixată la o sută douăzeci de ani). Apariţia unor boli – în primul rând a bolilor vasculare şi a cancerului – scurtează acest ciclu.

Bucuresti, 13.10.2011

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *