Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un basarabean a cucerit X Factor cu chitara si cusma

În cea de-a șasea ediție de la Antena 1, vineri seara

Umorul, modestia, sinceritatea, dar și talentul muzical înnăscut l-au făcut pe Andrei Ioniță, un student din Chișinău, să cucerească juriul X Factor și tot publicul aflat în sală la audiții. Andrei și-a făcut apariția pe scenă relaxat, cu chitara la subraț și cușma pe frunte și a cântat o adaptare proprie a unei balade românești care a răspândit emoție în întreaga sală. Interpretarea sa l-a făcut pe Ștefan Bănică să îi spună: „ce ai făcut tu aici se numește moment artistic. Un cântec manifest. Nu cred că există român care să asculte și să nu vibreze.” La rândul lui, Horia Brenciu a adăugat: „Dacă te-aș viraliza pe net, poate s-ar uni mai repede țara noastră. Te felicit pentru partiotismul de care ai dat dovadă”, în vreme ce Delia l-a asigurat: „Ești deja viral!” Imediat ce a obținut cei trei DA, Andrei a exclamat în culise că trebuie să le aducă juraților câte o cușmă.

Andrei Ioniță are 23 de ani și vine din Dubăsari, Transnistria. Este un adevărat personaj, care se remarcă prin umorul său, dar și simțul patriotic foarte pronunțat. Se caracterizează drept un rebel și spune că nu îi place să se încadreze în tipare. Iubește tot ce ține de casă, de rădăcini, iubește spiritul moldovenesc și mărturisește că sufletul lui aparține Nistrului, locul unde a copilărit. Andrei nu are studii muzicale, dar simte că muzica este viața lui, scrie versuri și i-ar plăcea să fie compozitor. A învățat singur să cânte la chitară, la 19 ani a văzut o chitară într-o vitrină, a cumpărat-o și a început să studieze. Părinții lui sunt divorțați, iar mama e totul pentru el. Andrei a venit la X Factor să-și susțină un prieten și așa s-a gândit să participe și el.

La fel de încântați au fost jurații și de prestația lui Adrian Istrate, un puști de 14 ani care la audiții și-a atras repede porecla de Ristei Jr, datorită asemănării fizice cu fostul câștigător de la X Factor. Adrian a mărturisit că își dorea de mult timp să vină în concurs, dar era prea mic, astfel că imediat ce a împlinit 14 ani, s-a prezentat la preselecții. E pasionat de muzică de când se știe și pe lângă faptul că are voce, este și toboșar într-o trupă rock. În plus, îi place și chitara, astfel că jurații au intuit imediat că au în fața lor un mare procentaj de factor X. Cei trei DA au părut firești odată ce Andrei și-a încheiat interpretarea, iar Horia Brenciu a ținut să îi spună: „Când aveam 16 ani am început într-o trupă la Brașov și eram clăpar. Și uite unde am ajuns.”

Dacă săptămâna trecută, gemenele Ruxandra și Beatrice din trupa Twins au făcut senzație pe scena X Factor și au arătat că împreună merită să ajungă în show, vinerea aceasta alte două surori au venit în competiție, dar separat. Sarah și Majdoline Ftouhi sunt două gemene din Maroc, studente în România, la Medicină, în Arad. Numai că fetele nu au concurat împreună, ca o trupă, ci separat. Fiecare a ales să interpreteze piese care le reprezintă și au reușit să îi facă pe jurați să aibă opinii diferite și să se contrazică. Dacă Delia și Horia Brenciu ar fi vrut să le treacă pe amândouă mai departe și poate chiar să le formeze o trupă, Ștefan Bănică nu a fost deloc convins de interpretarea lui Majdoline, așa că verdictul lui a fost ferm: numai Sarah merită să meargă mai departe în concurs.

Orientul a fost la putere vineri seara la X Factor. O adolescentă de 17 ani din București, Laila Abel Hafiz, pe jumătate iordaniancă, pasionată de muzică și modă, a reprezentat o adevărată apariție. Sexy și dezinvoltă, aceasta a recunoscut că dacă tatăl său ar vedea-o acum, cu siguranță nu ar fi de acord cu ținuta ei vestimentară. Părinții ei sunt însă divorțați, iar tatăl ei locuiește în Iordania. Mama Lailei a povestit că s-a despărțit de soțul ei din cauza diferențelor culturale, tatăl fetei dorindu-și foarte mult ca fiica lor să crească după tradiția arăbească. Mama ei a adăugat că atunci când Laila a început să meargă la școală, trebuia să se acopere cu vălul musulman, moment în care a decis că fetița ei nu trebuie să crească așa. La X Factor Laila a fost apreciată pentru vocea ei și a primit cei trei DA.

Sala a fost de-a dreptul în delir când a cântat Ana Maria Trandaf. Vânzătoare într-un magazine de lenjerie intimă pentru femei, tânăra de 22 de ani din Balotești nu promitea un moment strălucit atunci când a intrat pe scenă cu ciorapii ei cu animăluțe. Dar interpretarea originală unei piese semnate de Bon Jovi i-a lăsat pe toți cu gura căscată. Cu lacrimi în ochi și teribil de emoționată, Ana Maria a ascultat cum cei trei mentori o lăudau și parcă nu îi venea să creadă că despre ea e vorba. „Pentru o clipă am uitat de juriu”, a spus ea în timp ce Horia Brenciu îi ștergea lacrimile, „Sunt foarte fericită că le-am arătat tuturor ce pot.”

La fel de buni au fost vineri seară la X Factor și Stephanie Ungureanu, o adolescentă de 14 ani care a locuit în Suedia, Gabriela Lazăr, o tânără de 22 de ani din Tecuci, George Secioreanu, un solist din București care l-a făcut pe Horia Brenciu să spună că la el a auzit cele mai multe tehnici vocale folosite în aceeași interpretare, dar și Antinia Andrada Simion, care a fost felicitată de jurați pentru emoția si sensibilitatea transmise.

Seara a fost condimentată la X factor de apariții care mai de care mai neașteptate: Guvid și Gonzales, doi hip-hop-eri din București, au venit cu o pizza creată special pentru jurați, Daniel Dan sau Kenny G de România a adus saxofonul pe scena show-ului de la Antena 1, Cristian Trânc și-a atras porecla de Vărul lui Batman din cauza ținutei cu care s-a prezentat la X factor, în vreme ce Alexandru Moise, care și-a încercat norocul și anul trecut, a ajuns să cânte împreună cu Delia melodia „Pe aripi de vânt”, doar că pe ritmuri de manele, în vreme ce jurata îl acompania la tobe. Cei trei jurați X Factor nu au fost însă impresionați de toți acești concurenți, astfel că fiecare speră ca la anul să aibă mai mult noroc.

Bucuresti, 18.10.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.