Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

TVR si Circom Regional organizeaza un workshop de documentare TV (3-4 mai)

Workshopul va fi susţinut de un fost editor de ştiri de la BBC

TVR şi Circom Regional – Asociaţia televiziunilor regionale din Europa – organizează, în zilele de 3 şi 4 mai, la Timişoara, un workshop de producţie a filmului documentar. Destinat regizorilor şi producătorilor de documentare de la televiziuni regionale europene, atelierul face parte din seria de evenimente prilejuite de cea de-a 29-a ediţie a conferinţei Circom Regional, care debutează la Timişoara pe 5 mai. Organizată de TVR şi Circom Regional, conferinţa este cea mai importantă întâlnire anuală a televiziunilor regionale din Europa (Timişoara, 5-7 mai 2011).

Workshopul de la Timişoara marchează o premieră pentru Circom Regional, fiind pentru prima dată când asociaţia este implicată în organizarea unui atelier de film documentar. „TVR are deja o reputaţie în cadrul Circom Regional – aceea de a iniţia noi forme de pregătire profesională”, a declarat Elena Spanily, vicepreşedinte al Circom Regional şi şef al Serviciului Relaţii Internaţionale din TVR. În 1994, la conferinţa de la Iaşi, a debutat cursul de perfecţionare în realizarea ştirilor TV, adresat tinerilor jurnalişti. „Workshopul de anul acesta vine în sprijinul realizatorilor cu experienţă care au astfel ocazia să-şi îmbogăţească cunoştinţele şi să caute soluţii pentru a oferi publicului documentare de calitate şi cu şanse de a fi premiate la Gala Circom Regional”, a adăugat Elena Spanily.

Workshopul va fi susţinut de Tony O’ Shaughnessy, realizator de documentare şi fost editor de ştiri la BBC (//towermediauk.com/content/public/main/TonyOShaughnessy.aspx). Acesta va fi asistat de un alt realizator, cu o experienţă de aproape 25 de ani în producţia de documentar, John Appel, din Olanda (//www.ghfilmcentre.org/index.php?option=com_content&view=article&id=16:john-appel&catid=4&Itemid=16).

În prima parte a workshopului vor fi vizionate diverse tipuri de documentare, din diferite regiuni ale Europei, urmând ca partea a doua să fie rezervată dezbaterilor pe marginea studiilor de caz prezentate.

Participanţii vor face schimb de idei, vor încerca să găsească modalitaţi de colaborare şi de realizare a unor coproducţii, în condiţiile actuale de piaţă, când calitatea documentarelor este ameninţată de scăderea bugetelor şi a cheltuielilor de producţie, iar nevoile de informare ale publicului sunt tot mai sofisticate.

Dezbaterile de pe parcursul celor două zile vor fi reluate într-un alt workshop care va avea loc în cadrul conferinţei Circom Regional, pe 6 mai.

Workshopul de documentare TV este cel de-al doilea eveniment dedicat profesioniştilor TV, ocazionat de conferinţa Circom Regional. Primul, dedicat tinerilor jurnalişti de ştiri, a început pe 25 aprilie şi se încheie pe 7 mai.

Timişoara / Bucuresti, 02.05.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.