Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Top 10 companii producatoare de materiale de constructii

Comparativ cu anul 2013, in sectorul companiilor producatoare de materiale de constructii exista modificari importante, din punct de vedere al cifrei de afaceri al companiilor care il compun si firmelor din top. Portalul financiar RisCo a realizat clasamentul primelor 10 companii care activeaza in aceasta zona, top realizat dupa cifra de afaceri a companiilor.

Anul 2014 a adus modificari importante in Top 10 companii producatoare de materiale de constructii. Doar ocupanta primului loc a reusit sa isi pastreze pozitia, iar 4 dintre companii, Kesz din Cluj Napoca, Mitliv Ph Construct din Craiova, Rustrans din Bacau si Intertranscom Impex din Bacau, sunt nou intrate in acest clasament.

Locul intai este ocupat, ca si in 2013, de Arabesque din Galati, care ramane lider detasat in top. Anul 2014 a adus modificari pozitive atat din punct de vedere al cifrei de afaceri, cat si al profitului si al numarului de angajati. Cresterea numarului de angajati de la 2439 la 2486 in 2014 a insotit majorarea marginala a cifrei de afaceri in 2014 la 1, 5 miliarde lei. Profitul net total al companiei in 2014 a fost de 44,8 milioane lei, cu peste 50% mai mare decat in 2013.

Dupa ce in 2013 a ocupat locul 4 al aceluiasi clasament, Mitliv Exim din Craiova a urcat 2 pozitii in topul din 2014. Cu o cifra de afaceri de 283,4 milioane lei, cu 37,7 milioane lei mai mare ca in 2013 si un numar de 416 de angajati, in crestere cu 135 de persoane comparativ cu anul 2013, aceasta companie a reusit sa inregistreze si o crestere a profitului de la 12,04 milioane lei in 2013 la 7,2 milioane lei in 2014.

Pe locul 3 in acest an este Damila din Valcea, care in 2013 a ocupat locul 5 in top. In anul 2014, aceasta companie si-a majorat cifra de afaceri de la 213,4 milioane lei la 228,1 milioane lei in timp ce profitabilitatea firmei a scazut: profitul net inregistrat in 2014 a fost de 654,2 milioane lei. Numarul angajatilor a ramas constat, in jurul la 222 persoane.

Locul 4 ii revine companiei Holver din Brasov, care in 2013 a ocupat locul 6 al aceluiasi top. Cu o cifra de afaceri de 210,2 milioane lei, in crestere cu 6,5 milioane lei comparativ cu anul 2013, si cu un numar de 240 de angajati, cu 9 angajati mai mult ca in 2013, aceasta societate a reusit sa isi majoreze profitul net de la 287,6 mii lei in 2013 la 1,1 milioane in 2014.

Wienerberger – Sisteme De Caramizi din Bucuresti ocupa locul 5 al Top 10 companii producatoare de materiale de constructii. Anul 2014 a adus modificari pozitive in cadrul acestei companii atat din punct de vedere al cifrei de afaceri, cat mai ales al profitabilitatii. Cifra de afaceri a companiei a crescut de la 123,5 milioane lei in 2013 la 142,6 milioane in 2014. Anul trecut firma a raportat un profit net de 734 mii lei, fata de o pierdere de 3,3 milioane lei inregistrata in 2013. Totusi, trebuie remarcat ca o parte a cresterii cifrei de afaceri se bazeaza pe majorarea creantelor de la 24 milioane lei in 2013 la 51 milioane lei.

Pe locul 6 se afla Kesz Epito Es Szerelo Zrt Szeged, companie nou intrata in acest top. Cresterea numarului de angajati de la 27 la 31 de persoane in 2014 a avut un efect pozitiv atat asupra cifrei de afaceri, cat si asupra profitului net. Cifra de afaceri de 126,2 milioane lei a crescut cu 41,2 milioane lei in 2014 comparativ cu 2013, iar profitabilitatea companiei s-a majorat cu 5,05 milioane lei comparativ cu valoarea din 2013, in 2014 fiind de 5,3 milioane lei.

Locul 7 ii revine firmei Mitliv Ph Construct din Craiova, nou intrata in acest clasament si facand parte din acelasi grup de firme cu Mitliv Exim, ocupanta pozitiei a doua in top. In 2014 aceasta companie a reusit sa isi creasca cifra de afaceri, profitul net si numarul de angajati. Astfel, cifra de afaceri a crescut de la 96,9 milioane lei in 2013 la 122,6 milioane lei in 2014, iar profitul companiei de 799,8 mii lei s-a majorat cu 485,3 mii lei in 2014 comparativ cu 2013. Numarul angajatilor in 2014 a fost de 46, cu 15 persoane in plus fata de numarul celor din 2013.

Pozitia 8 a topului este ocupata tot de o firma nou intrata in acest clasament, Rustrans din Bacau. Cu un profit de 2,2 milioane lei in 2014, cu 1,4 milioane lei mai mult ca in 2013, si cu un numar de 271 de angajati, in crestere cu 21 de persoane comparativ cu 2013, aceasta firma a reusit sa isi creasca si cifra de afaceri, de la 114,3 milioane lei in 2013 la 120,08 milioane in 2014.

Ferco Capital din Bucuresti si Intertranscom Impex din Bacau sunt ultimele 2 clasate ale Top 10 companii producatoare de materiale de constructii.

Ferco Capital, locul 9 al topului, a avut o cifra de afaceri de 119,6 milioane lei, in crestere cu 118,2 milioane lei comparativ cu 2013, iar Intertranscom Impex si-a crescut cifra de afaceri in 2014 de la 102,5 milioane lei la 109,2 milioane lei.

Bucuresti, 29.07.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.