Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

THETA Furniture & More înregistrează o creștere cu 35% a cifrei de afaceri în 2023 și ajunge la 15 milioane de euro

Cătălin Rotaru, CEO Theta Furniture and more
  • Cele mai mari creșteri au fost înregistrate de categoriile de Mobilier Custom-Made, cu o apreciere de peste 60% în 2023 față de 2022, respectiv Fit-Out, cu un plus de 25%.

Theta Furniture & More, unul dintre cei mai importanți integratori de soluții de amenajare interioară și fit-out din România, anunță că veniturile companiei au crescut cu 35% în 2023, în acord cu obiectivele de business stabilite la începutul anului.

Acest rezultat ne bucură, în special pentru că anul a debutat într-un context economic instabil, cu inflație cu două cifre, dobânzi ridicate și prețuri mari la energie. Evoluția bună din 2023, atât la nivel macro, cât și din perspectiva activității noastre, ne face să privim cu optimism către 2024”, a declarat Cătălin Rotaru, CEO al THETA Furniture & More. „Creșterea afacerilor din acest an a fost posibilă datorită parteneriatelor solide pe care le avem cu furnizorii, cu arhitecții cu care colaborăm și cu clienții noștri. Un alt factor de creștere a fost, în acest an, fabrica proprie de mobilier custom-made de lângă Ploiești, care ne-a permis să gestionăm cu succes creșterea costurilor prin eficientizarea procesului de producție și să satisfacem cerințele clienților noștri într-un interval optim de timp”, a adăugat Cătălin Rotaru.

Cătălin Rotaru, CEO Theta Furniture and more
Cătălin Rotaru, CEO Theta Furniture and more

În procente, cifra de afaceri a THETA Furniture & More din 2023 a fost generată în proporție de 40% de clienții din domeniul Medical, în timp ce zona de amenajare interioară a clădirilor de birouri a adus peste 30% din business. Pe segmentul office, creșterea fost potențată si de proiectele venite din zona spațiilor industriale și logistice, unde clienții au dorit să ofere condiții de lucru moderne angajaților, comparabile cu cele din clădirile de birouri de clasă A, pentru a crește atât atractivitatea spatiilor de lucru, cât și retenția de personal. Structura este completată de segmentele de Retail, HoReCa și, mai nou în portofoliu, rezidențial pentru închirieri (Build to Rent).

Cele mai importante creșteri procentuale ale business-ului THETA au venit din domeniile Retail cu un plus de 50% și Medical, cu o apreciere de 25% față de 2022. Din perspectiva tipurilor de soluții și servicii oferite, cele mai mare creșteri au fost înregistrate de segmentul Mobilier Custom-Made, cu o apreciere de peste 60% în 2023 față de 2022, respectiv Fit-Out, cu un plus de 25%.

Fabrica THETA

Printre cele mai importante proiecte pentru care compania a livrat, în 2023, soluții de amenajare interioară și fit-out, mobilier custom-made și standard se numără Spitalul Nord Pipera (circa 16.000 mp), noul Kronospan Design Center Bucharest (1.300 mp), birourile Glovo din U•Center 2 (1.800 mp), noile birouri ale BAT România din Bucharest Business Park și multe altele. THETA Furniture & More are activități și în alte țări ale Uniunii Europene, precum Belgia și Franța, unul dintre cele mai mari proiecte din portofoliul său extern fiind Grand Hôpital de Charleroi, în suprafață de peste 200.000 de metri pătrați, pentru care THETA a livrat mobilier custom-made pentru peste 1.500 de camere.

Tot în 2023, THETA Furniture & More a făcut primii pași către obținerea certificării ESG. Compania va deveni compatibilă ESG în 2024, fiind într-un stadiu avansat în privința formalizării componentei de mediu (E), având deja certificarea ISO 14001, care atestă că respectă standardul internațional pentru implementarea și menținerea sistemelor de management al mediului și a celei sociale (S), facilitat de deținerea certificării ISO 18001, standardul din domeniul sănătății și siguranței în muncă. În prezent, THETA Furniture & More derulează etapele de monitorizare si calcul ale amprentei de carbon și de definire a guvernanței corporative (G).

Despre THETA Furniture & More

De la lansarea sa în 2008, THETA a lucrat cu peste 1.500 de clienți, atât companii românești, cât și internaționale, din segmente precum clădiri de birouri, comerciale, HoReCa și medicale. Astfel, compania a amenajat peste 350.000 mp de spații interioare pentru clienți cu spații situate în clădiri precum U•Center 2, Bucharest Business Park, AFI Park, Ana Tower Building, The Mark Building, Green Court Building (B și C), Oregon Park, Enayati Medical City, Hotel Sinaia (zona de restaurante), Hotel Mamaia, Sky Club și altele.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.