f64.ro%20

The Public Advisors si PQB lucreaza impreuna pentru rebrandingul AGERPRES

Agenția de comunicare The Public Advisors și agenția de creație PQB semnează noua strategie de comunicare și rebrandingul pentru AGERPRES, prima agenție de presă din România.

Întregul proces a durat aproximativ șase luni și a debutat cu un audit de brand urmat de dezvoltarea noii identități și a unui nou slogan: Actualizează lumea. La acestea s-au adăugat designul noii platforme online (www.agerpres.ro), designul pentru materialele de comunicare și signalistica interioară.

“Este momentul ca AGERPRES să se alinieze la tendințele din media internațională, ceea ce înseamnă implicit că trebuie să avem o nouă imagine și noi platforme de comunicare. Ne-am dorit să păstrăm valorile de bază AGERPRES, dar să le redesenăm într-un stil actual care să poată comunica întocmai noile noastre atribute de brand. Mă bucur că împreună cu The Public Advisors și PQB am dus la bun sfârșit prima etapă a unui proiect care schimbă radical în bine imaginea instituției pe care o conduc.”, spune Alexandru Giboi, Director General AGERPRES.

The Public Advisors s-a ocupat de creionarea strategiei de comunicare a agenției de presă AGERPRES, în acord cu noua sa imagine și obiectivele pentru viitor. Primul milestone a fost evenimentul de reveal a noii identități, construit în jurul unui concept complex, cu două secțiuni principale interconectate. Acestea s-au desfășurat simultan, invitații AGERPRES având mai multe momente de interacțiune cu noul brand.

· Evenimentul a avut o secțiune de prezentare multimedia în care oaspeții au devenit spectatori ai unui show ce a debutat cu teatru și a continuat cu filme, testimoniale și video infografice, intercalate cu speech-urile unora dintre cei mai importanți reprezentanți ai peisajului media regional și internațional.
· Cea de-a doua secțiune a evenimentului a reprezentat interacțiunea directă a celor prezenți cu noul brand. Echipa The Public Advisors a realizat acest lucru prin alternarea între vechiul și noul branding. Invitații au fost întâmpinați de vechiul AGERPRES pentru ca numai la final, la ieșirea din sala de proiecție, să fie înconjurați de noua identitate grafică.

„Faptul că o agenție de presă și-a pus viitorul în mâinile unei agenții de relații publice este un lucru fără precedent în peisajul presei românești și o mare onoare pentru The Public Advisors. Prin construcția Noului AGERPRES ne-am asumat o misiune grea și complexă de al cărei rezultat final suntem foarte mândri. Este un pas important pentru agenție și mă bucur că am pus împreună temelia Noului AGERPRES care de acum încolo va fi mai prezent, mai vizibil, mai orientat către noile tendințe din mass-media la nivel global.”, spune Raluca Mihălăchioiu General Manager și Senior Public Advisor – The Public Advisors.

PQB a fost agenția responsabilă de partea de creație a procesului de rebranding, începând cu noua identitate vizuală și până la designul site-ului și al materialelor de comunicare. În ceea ce privește noul logo, s-a luat în considerare folosirea sferei, un simbol cu care publicul AGERPRES deja relaționa, dar redesenată și adaptată la noile tendințe de design prin volumetrie și aspectul dinamic și ascendent.

“A fi "arhitecții" Noului AGERPRES la nivel de branding online și offline este pentru noi o onoare. Suntem practic cei care au confecționat pachetul în care se va livra zilnic informație către zeci de mii de oameni din România și din lume și către sute de instituții publice și companii private. Această misiune și faptul că AGERPRES este una dintre cele mai importante instituții de presă din România au fost foarte importante pentru echipa PQB. La nivel de design, provocarea a venit din necesitatea de a îmbina experiența și tradiția agenției, pe scurt trecutul, cu modelele contemporane și cu o viziune anticipativă a viitorului. S-a născut astfel sfera tridimensională îmbrăcată în haine tradiționale: culorile naționale românești.”, a declarat Ciprian Toloș, General Manager PQB.

Conceptul noii identități a pornit de la jurnalist și activitatea sa de bază: colectarea informațiilor la nivel global și gruparea lor în știri. Astfel, noua identitate va transmite și susține mesajele noului AGERPRES: acoperire globală, îmbinarea de informații din diverse surse naționale și internaționale, caracterul național simbolizat prin culorile tricolorului, direcția ascendentă și substanță, puterea știrilor, simbolizată prin volumul bucăților de informație.

Noua platforma online AGERPRES a fost creată pornind de la comportamentul vizitatorului care are nevoie de acces rapid la informație. Astfel, la nivel de uzabilitate, vizitatorul va interacționa cu o interfață prietenoasă care îi va oferi acces facil la informație. În ceea ce privește zona de accesibilitate, noul site AGERPRES este creat pe o platformă robustă, cu o implementare grafică adaptivă ce livrează utilizatorului o interfață adaptată dispozitivului de pe care navighează. Va fi, de asemenea, implementat sistemul de achiziție și plată online pentru fluxuri de știri și fotografii. În plus, noua platformă online face posibilă integrarea cu cele mai populare rețele sociale din România (Facebook, Twitter, Google+, Youtube) care permit autentificarea socială, distribuirea ușoară a informațiilor de interes și comentarea acestora direct în rețelele sociale.

Echipa care a contribuit la realizarea proiectului:
· Din partea AGERPRES: Alexandru Giboi (Director General), Cristian-Dan Durleci (Director General Adjunct)
· Din partea The Public Advisors: Raluca Mihălăchioiu (General Manager și Senior Public Advisor), Lidia Pitulea (Group Account Manager)
· Din partea PQB: Ciprian Toloș (General Manager și Creative Director), Cătălin Apostol (Senior Art Director), Florin Panaitescu (Art Director), Alina Sclifos (Account Manager)

The Public Advisors este o agenție de relații publice și comunicare cu o experiență de 5 ani pe piața din România, care oferă servicii de PR online și offline în domenii precum retail, real estate, fashion, health&beauty, corporate, etc. Printre clienții The Public Advisors se numără ALD Automotive, Indesit și Hotpoint, BUPA International, IL PASSO, DENT ESTET, magazinele bam boo, ARGO Real Estate Opportunities Fund, ERA Shopping Park Iași și Oradea, Green Dental, AVANPREMIERE Fashion and Life-style Fest, MediHelp International, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, Asociația Romslot. Mai multe detalii pe www.publicadvisors.ro.

PQB este o agentie de creație și comunicare digitală, care oferă servicii de strategie de brand, dezvoltare creativă pentru proiecte online și offline, marketing digital, mobil și social, platforme de comunicare integrate. Printre clienții agenției se numără: British American Tabacco, Bayer, Romelectro, Otto Curier, Crowne Plaza, AVANPREMIERE Fashion and Lifestyle Fest, City Compass, Libraria Anthony Frost, Musat și Asociații, Kuib Restaurant sau Niro Group. Mai multe detalii pot fi găsite pe: www.pqb.ro.

Bucuresti, 18.09.2013
{mosloadposition user9}

f64.ro%20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

##################################################### #####################################################