Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

THE MONO JACKS lanseaza noul material “FORTUNES EP”

La distanță de un an de la debutul discografic ‘Now in Stereo’, The MONO JACKS revin cu EP-ul ‘FORTUNES’, care marchează o premieră pentru trupă și fani: două piese în limba română.

Numele discului ilustrează procesul în care materialul a prins viață în studio: patru piese (‘four tunes’) – înregistrate în doar două zile – care reușesc să surprindă și povestea trupei care în acest an a bătut drumurile României, Ungariei și Serbiei pentru a cânta pe unele din cele mai importante scene: Sziget Festival, EXIT Festival, Ursus Evolution, B’Estfest sau în deschiderea concertului Suede.

Aflați în punctul în care majoritatea trupelor fac alegeri ce le vor defini cariera mai târziu, cele patru “răvașe” conțin trimiteri autobiografice (‘Go Daddy’), experiențe personale și, în același timp, universale (‘Woman’), portrete de un realism amuzant (‘Modernis’), toate filtrate însă prin prisma unei introspecții lucide, aproape abisale (‘Gândurile’). Liantul dintre cele patru piese rămâne acea melancolie asumată – și uneori reprimată – care a devenit amprenta materialelor discografice The MONO JACKS.

Intrat direct pe locul 2 în topul Radio Guerrilla, single-ul ‘Woman’ a primit suportul vizual al echipei Griffon & Swans și s-a materializat într-un videoclip frust si sincer, bine primit de către public – //youtu.be/xvlAPkIVFQw?hd=1. Noul single este disponibil pentru download gratuit pe site-ul oficial al trupei: www.themonojacks.com.

Discul continuă colaborarea de succes cu Andrei ‘Robin’ Proca (înregistrare, mixaj si mastering), iar coperta poartă semnătura lui Adi Popa.

Pe 14 decembrie, la The Silver Church în București, The MONO JACKS vor lansa EP-ul ‘FORTUNES’ în cadrul unui eveniment deosebit. Invitații speciali ai trupei pentru acest eveniment, dar și prețurile pentru bilet si CD vor fi anunțate în curând.

Bucuresti, 06.12.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.