Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Tag: Serban Georgescu

„Jurnalul familiei –escu”, o radiografie a identităţii româneşti, la TVR 1

„Jurnalul familiei –escu”, o radiografie a identităţii româneşti, la TVR 1

Marketing, Media
Documentarul semnat de regizorul Şerban Georgescu şi care îi are ca invitaţi pe Ioana Pârvulescu, Mihaela Miroiu, Sorin Ioniţă, Stelian Tănase, Theodor Paleologu sau Vintilă Mihăilescu poate fi văzut la TVR 1 sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 13.00.Televiziunea Română propune telespectatorilor săi un documentar în premieră, o călătorie în spaţiu şi timp, în care familia e puntea de legătură între toate momentele care ne-au ţinut uniţi, dar ne-au şi dezbinat, de la Marea Unire încoace. Jurnalul familiei -escu este povestea milioanelor de români care, prin forţa împrejurărilor, au ajuns să locuiască între aceste graniţe şi să fie nevoiţi să se suporte unii pe alţii – aşa cum stau lucrurile într-o mare familie. Povestea familiei -escu este spusă de regizorul Şerban Georgescu, împreună cu Io
Jurnalul familiei -escu: proiecții speciale în marile festivaluri românești ale toamnei, înainte de lansarea în cinema

Jurnalul familiei -escu: proiecții speciale în marile festivaluri românești ale toamnei, înainte de lansarea în cinema

Marketing, Media
Filmul documentar Jurnalul familiei -escu, în regia lui Șerban Georgescu, a avut premiera mondială în această vară, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), unde a fost întâmpinat cu căldură atât de public, cât și de critici. „Cel mai bun produs cultural realizat cu ocazia Centenarului”, „o apariție inedită, un Letopiseț al românului de rând” sau „un film care tratează cu ironie şi detaşare marile traume ale familiei –Escu” sunt câteva din primele impresii ale celor care au urmărit documentarul.Jurnalul familiei -escu este o călătorie în spațiu și timp în care familia e puntea de legătură între toate momentele care i-au unit și dezbinat deopotrivă pe români, în ultimii 100 de ani. Povestea familiei -escu este narată de regizorul Șerban Georgescu, împreună cu Io
Documentarul „Varză, cartofi și alți demoni” se lansează în cinematografe

Documentarul „Varză, cartofi și alți demoni” se lansează în cinematografe

Media
Recent premiat în cadrul Galei UCIN – Uniunii Cineaștilor din România de pe 24 aprilie cu Premiul pentru Cel mai bun Documentar de lung și scurt metraj, Varză, cartofi și alți demoni își așteaptă spectatorii din 6 mai și în cinematografele din București. Premiera va avea loc la Cinema Eforie (str. Eforie, nr. 2), de la ora 20:00, în prezența echipei.În luna mai vor mai urma 4 proiecții la Cinema Eforie, pe 10, 16, 26 și 31 mai, respectiv încă 3 la Cinema Muzeul Țăranului (str. Monetăriei, nr. 3 – în incinta Muzeului Național al Țăranului Român) pe 13, 25 și 31 mai.Înainte de premiera oficială din 6 mai, documentarul va fi proiectat și în cadrul Programului „Școala Altfel”, joi 4 mai, la cinema Elvira Popescu, de la ora 18:00. Proiecția va avea loc în prezența regizorului Șerban Geo