Shadow

Tag: prezentari

Leaders Challenge: program de dezvoltare a competențelor de leadership esențiale pentru liderii la început de drum

Leaders Challenge: program de dezvoltare a competențelor de leadership esențiale pentru liderii la început de drum

Business, Events, LifeStyle, Marketing
Programul este dezvoltat de Fundația Leaders și adresează principalele competențe de leadership în mod integrat, din trei unghiuri esențiale: liderul, echipa, organizația În program se pot înscrie tineri antreprenori sau manageri cu experiență de management între 1 și 5 ani, atât individual, cât și prin intermediul organizațiilor pe care le reprezintă Prima ediție a programului debutează în aprilie 2023 și cuprinde 6 luni de învățare experențială, training-uri și prezentări Fundația Leaders lansează în premieră programul de formare Leaders Challenge, un parcurs educațional complet și practic adresat managerilor cu 1-5 ani experiență, menit să ofere acestora toate instrumentele și resursele necesare pentru a conduce echipe într-un mod conștient și prezent, axat pe obiective și ...
Știința și cercetarea îți dau întâlnire în cel mai fascinant laborator în aer liber: NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI 2022

Știința și cercetarea îți dau întâlnire în cel mai fascinant laborator în aer liber: NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI 2022

Events, Marketing
Toamna se numără cercetătorii și pasionații de știință! Pe data de 30 Septembrie 2022 are loc Noaptea Cercetătorilor Europeni, cel mai captivant eveniment despre știință și cercetare, iar Bucureștiul și alte peste 20 orașe din România se vor transforma în adevărate laboratoare în aer liber, în care publicul va avea ocazia să cunoască oamenii din spatele cercetătorilor și să înțeleagă mai bine cât de importantă este munca de cercetare pentru viața de zi cu zi. Inițiat în 2005 de Comisia Europeană, evenimentul de talie europeană a ajuns la a 18-a ediție, fiind încă de la început un eveniment al inovației, prin care știința a devenit accesibilă tuturor, iar oamenii au luat parte la activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care p...
Ingenius 2022

Ingenius 2022

Events, Marketing
ASER revine cu cea de-a noua ediție a proiectului Ingenius, în mediul online! În perioada 4-21 aprilie, ai șansa să descoperi ce înseamnă lumea Digital Marketingului și cum poți pune bazele unei campanii de promovare online de succes. Join the world of Marketing: Pe parcursul proiectului, speakeri și traineri precum Dragoș Smeu, Andreea Orîndaru și Laurențiu Ion te vor învăța, prin intermediul prezentărilor și workshop-urilor, secretele Marketingului Digital, de la Creative Thinking și Performance Marketing, până la procesul din spatele unui vizual ori copy ideal. Astfel, Ingenius este locul unde îți poți forma și exersa cunoștințele, pentru o viitoare carieră în domeniul marketingului. Meet the many sides of Marketing: Este foarte important să comunici cu oameni din domeniu, dar car...
Noaptea cercetătorilor — o invitație la descoperirea lumii extraordinare a științei

Noaptea cercetătorilor — o invitație la descoperirea lumii extraordinare a științei

Events, Marketing
Pe 24 și 25 septembrie are loc la Timişoara, Noaptea Cercetătorilor, un eveniment anual ce se desfăşoară în peste 350 de orașe europene şi care sărbătoreşte cunoașterea, descoperirile și beneficiile cercetării. Copii și adulți, deopotrivă, sunt invitați să descopere lumea extraordinară a științei prin activități destinate celor mai curioase minți. Experimente și prezentări, jocuri creative, laboratoare şi maker-space-uri mobile, ateliere de tehnologie, tururi ghidate, exerciţii de observare ale florei şi faunei urbane, dar şi observaţii astronomice, toate, ne vor arăta că atunci când vine vorba să ne împrietenim cu știința, nimic nu poate fi prea amuzant sau prea jucăuș. Evenimentele încep vineri, 24 septembrie, de la ora 11:00 la 14:00, la Observatorul Seismologic, Str. Glad, nr. 59...
Știința iese în stradă pe 24 Septembrie la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2021

Știința iese în stradă pe 24 Septembrie la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2021

Events, Marketing
Curiozitatea există în fiecare dintre noi, iar câtă vreme vor exista întrebări, știința va continua să ofere răspunsuri. În peste 20 orașe din România, cercetătorii își dau întâlnire cu publicul pe 24 Septembrie, începând cu ora 17:00, la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2021! Cel mai captivant eveniment despre știință și cercetare își deschide porțile pentru toate mințile curioase și pasionații de știință. Proiectul inițiat în 2005 de Comisia Europeană a ajuns la a 16-a ediție, fiind încă de la început un eveniment al inovației, prin care știința a devenit accesibilă tuturor, iar oamenii au luat parte la activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, prezentări, jocuri și concursuri. ...
Industria muzicală a concluzionat: Nu există certitudine, dar ne putem agăța de speranță

Industria muzicală a concluzionat: Nu există certitudine, dar ne putem agăța de speranță

Events, Marketing
În cele trei zile de conferință, Mastering The Music Business a adunat peste 15000 de spectatori care au urmărit 24 de sesiuni online susținute de 55 de profesioniști, din peste 15 țări din întreaga lume; Principalele concluzii ale conferinței Mastering The Music Business: ○Planurile pe termen lung au fost înlocuite de strategii mult mai dinamice, flexibile și adaptate unei normalități fără certitudini; ○Mediul online ar trebui exploatat mult mai mult de către artiști, fiind un spațiu cu mult potențial; ○Deși nu există niciun fel de certitudine, majoritatea profesioniștilor din industrie speră ca 2021 să fie anul în care ne putem întoarce la marile concerte și festivaluri live; Mastering The Music Business, primul și cel mai mare eveniment organizat în România pe teme de indus...
Mastering the Music Business începe. Tot ce trebuie să știi despre ediția online

Mastering the Music Business începe. Tot ce trebuie să știi despre ediția online

Events, Marketing
La conferință vor fi prezenți speakeri români și internaționali din industria muzicală și din industriile adiacente, atât din România, cât și din Franța, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Ungaria sau Statele Unite ale Americii; 24 de paneluri, studii de caz, prezentări și workshop-uri la Mastering the Music Business, în perioada 29-31 iulie, susținute de peste 55 de profesioniști din 15 țări; Cu ce vor fi înlocuite concertele live? Care este circuitul banilor în pandemie? Cum se va schimba publicul? Câtă nevoie vor avea artiștii de terapie? sunt câteva dintre întrebările la care se va răspunde la MMB Online. Timp de 3 zile, în perioada 29-31 iulie, conferința Mastering the Music Business (MMB) creează în mediul virtual un punct de sprijin pentru industria muzicală. Cum se va ada...
Burnout, Tik Tok, scena internațională și marile festivaluri pe lista celor mai așteptate discuții de la Mastering The Music Business

Burnout, Tik Tok, scena internațională și marile festivaluri pe lista celor mai așteptate discuții de la Mastering The Music Business

Events, Marketing
Peste 30 de paneluri, sesiuni de speed networking, listening sessions și prezentări la Mastering The Music Business, în perioada 17-19 martie la Hotel Caro, susținute de 95 de profesioniști din toate colțurile lumii; Metal, indie, export, vinil, egalitate de șanse, songwriting, burnout și marile festivaluri sunt doar câteva dintre cele mai așteptate subiecte ale conferinței MMB. Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București, în perioada 17-19 martie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurată în peste 30 de paneluri, sesiuni de speed networking, audiții și prezentări, conferința Mastering The M...
Peste 100 de specialiști au participat la Conferința națională cu participare internațională „Abordarea transdisciplinară a adicțiilor” (Iași, 20-22 aprilie 2018)

Peste 100 de specialiști au participat la Conferința națională cu participare internațională „Abordarea transdisciplinară a adicțiilor” (Iași, 20-22 aprilie 2018)

Events, LifeStyle
Prima ediție a Conferinței cu participare internațională „Abordarea transdisciplinară a adicțiilor”, care a avut loc în perioada 20-22 aprilie a.c., la Palatul Culturii din Iași, a avut ca tematică abordările terapeutice de ultimă oră ale adicțiilor și dialogul dintre toate entitățile interesate, în beneficiul pacientului dependent. Conferința multidisciplinară a reunit mai mulți specialiști, din mai multe domenii și specializări medicale și conexe, precum psihologia, psihoterapia și asistența socială, putându-se contura o imagine completă asupra nevoii de intervenție în adicții și a adresării mai eficiente a metodelor de intervenție terapeutică. Cei peste 100 de participanți la conferința organizată de Bridging Eastern and Western Psychiatry Romania au primit cu larg interes workshop-u...
Engleza e mai distractivă în familie: Open Day la British Council

Engleza e mai distractivă în familie: Open Day la British Council

Events
British Council București îi invită pe părinți și copii să descopere modalități simple și distractive de a exersa engleza în familie la evenimentul Open Day organizat marți, pe 10 aprilie, la sediul din Calea Dorobanților nr. 14. Evenimentul este gratuit și cuprinde o zi plină de lecții demonstrative, ateliere și prezentări pentru părinți și copii cu vârste între 3 și 17 ani prin care aceștia pot afla mai multe despre activitatea British Council la 80 de ani de la înființarea centrului din România. Vor avea loc prezentări pentru părinți și lecții demonstrative pentru copii în același timp, astfel încât cei mici să vadă cum se desfășoară cursurile, în timp ce părinții pot afla mai multe despre metodele de predare British Council direct de la profesori. De asemenea, părinții vor...