free download 78 travel guides written by experts

Tag: Mazda

Vânzările Mazda din România au crescut cu 24% în primele zece luni din 2019

Vânzările Mazda din România au crescut cu 24% în primele zece luni din 2019

Auto, Business, Business
· Octombrie 2019 a fost cea mai bună lună pentru Mazda în România · După 10 luni vânzările au depășit nivelul de la finalul lui 2018Mazda a vândut 2.269 de vehicule în România în primele zece luni, mai mult cu 24% comparativ cu aceeași perioadă din 2018. Cel mai vândut model pe piața locală a fost Mazda CX-5 cu 718 unităţi, în timp ce Mazda3 a urcat pe locul 2 cu 633 de unități, iar Mazda CX-3 încheie topul cu 478 de vehicule comercializate.Mazda a înregistrat o lună record în România în octombrie 2019 cu nu mai puțin de 343 de modele comercializate, în creștere cu 90% față de aceeași lună din 2018, Mazda3 fiind cel mai solicitat model, urmat de CX-5 și noul CX-30.„Mazda CX-5 râmâne și la 10 luni cel mai popular model Mazda în România, însă pretendentul la titlu a devenit
Vânzările Mazda din România au crescut cu 5% în primul semestru din 2019

Vânzările Mazda din România au crescut cu 5% în primul semestru din 2019

Auto, Business, Business
· Mazda CX-5 rămâne cel mai vândut modelMazda păstrează trendul crescător al vânzărilor în România. Astfel, producătorul a comercializat 1.191 de vehicule în România în primele șase luni, mai mult cu 5% comparativ cu aceeași perioadă din 2018. Cel mai vândut model pe piața locală a fost Mazda CX-5 cu 407 unităţi, în timp ce Mazda CX-3 și-a adjudecat locul 2 cu 347 de unități, iar noua Mazda3 închide podiumul cu 258 de mașini comercializate.„CX-5 și CX-3 se mențin pe primul loc în topul vânzărilor Mazda în România reconfirmând interesul sporit al pieței pentru SUV-uri, dar și atractivitatea modelelor Mazda care au beneficiat aproape anual de actualizări tehnologice și de elemente de confort. Noua Mazda3, cel mai nou model din gamă și primul din noua generație de autovehicule Mazda î
Mazda prezintă noua Mazda3

Mazda prezintă noua Mazda3

Auto
Modelul reproiectat introduce o nouă generație de mașini MazdaNoua Mazda3 își face astăzi debutul mondial la Salonul Auto de la Los Angeles 2018. Modelul, complet reproiectat, va fi lansat pe piețele globale – începând cu America de Nord – în prima parte a anului 2019.Noua Mazda3 adoptă un limbaj de design Kodo matur, care întruchipează esența esteticii japoneze. În timp ce designul în ansamblu al mașinii prezintă o formă simplă, unică, ondulațiile subtile dezvăluie stilul prin schimbarea luminii și a reflexiilor care alunecă pe suprafața caroseriei.Rezultatul este o expresie mai bogată și mai puternică a vitalității, față de cea observată la modelele anterioare Kodo. Chiar dacă ambele poartă numele de Mazda3, modelele hatchback și sedan au personalități distincte – designul ha
Mazda permite controlul smartphone-ului prin intermediul MZD Connect

Mazda permite controlul smartphone-ului prin intermediul MZD Connect

Auto
• Apple CarPlay va fi integrat pentru utilizatorii de iPhone • Android Auto MZD pentru utilizatorii de alte modele de smartphone • Modelele existente vor putea fi dotate cu noul sistem începând cu 6 august 2018Mazda va oferi o actualizare opțională pentru toate modelele noi echipate cu sistemul MZD Connect.Acesta le va permite clienților care dețin un telefon iPhone să utilizeze Apple CarPlay și să acceseze telefonul, să trimită mesaje, să asculte Apple Music și să navigheze cu Apple Maps cu ajutorul Siri sau al sistemului MZD Connect, toate în mișcare dar în siguranță. Android Auto va fi disponibil, de asemenea, ca un update opțional, și va oferi o gamă similară de opțiuni pentru clienți cu telefoane pe bază de Android.Totodată, posesorii automobilelor Mazda existente ca
Mazda sărbătorește 50 de milioane de vehicule produse în Japonia

Mazda sărbătorește 50 de milioane de vehicule produse în Japonia

Auto, Business
• Compania a început producția camionului cu trei roți în octombrie 1931 • În acest an fiscal, Mazda își propune să vândă 1.660.000 de vehicule la nivel globalMazda Motor Corporation a anunțat că producția cumulată în Japonia a atins 50 de milioane de unități pe 15 mai. Compania a organizat o ceremonie la fabrica din Hofu din prefectura Yamaguchi pentru a marca evenimentul, iar directorul executiv, președintele și CEO-ul Masamichi Kogai, precum și ofițerii executivi și reprezentanți ai sindicatelor au fost prezenți. Reperul de 50 de milioane de unități a fost realizat la 86 de ani și șapte luni după ce Mazda a produs primul său camion cu trei roți, în octombrie 1931.„Mazda a început să construiască mașini cu 86 de ani în urmă, iar acum am ajuns la 50 de milioane de unități pro
Noua linie de design și inovații tehnice Mazda la Geneva

Noua linie de design și inovații tehnice Mazda la Geneva

Auto, Events
· Premiera mondială a noii Mazda6 Combi și debut european pentru Mazda6 Sedan · Modelele concept Mazda Vision Coupe și Mazda Kai · Motorul revoluționar de generație viitoare SKYACTIV-X pe benzină cu aprindere prin compresieMazda are un stand aglomerat la ediția de anul aceasta a Salonului Auto Internațional de la Geneva, și prezintă, în premieră mondială, noua Mazda6 Combi, în premieră europeană, noua Mazda6 Sedan și două modele concept uimitoare: Mazda VISION COUPE și Mazda KAI CONCEPT, precum și revoluționarul motor de generație viitoare pe benzină SKYACTIV-X.Noua Mazda6 prezintă un design exterior premium, mai rafinat, și modificări importante la interior. Acestea includ scaune complet noi, performanță crescută pentru trenul de rulare SKYACTIV, dinamică îmbunătățită, efi
Vânzările Mazda au crescut cu 23% în 2017 în România

Vânzările Mazda au crescut cu 23% în 2017 în România

Auto
· Mazda3 a fost cel mai vândut model, în creștere cu 73% faţă de perioada anterioarăMazda încheie un nou an cu o creștere cu două cifre. În 2017, marca japoneză a comercializat 1.946 de unităţi în România, mai mult cu 23% comparativ cu 2016. Cel mai comercializat model al constructorului în 2017 pe piața locală a fost Mazda3 cu 740 de unităţi vândute și un avans cu 73% faţă de 2016. Podiumul este completat de SUV-urile CX-3 şi CX-5 cu 508, respectiv 447 de unități.„Creșterea în cazul CX-5 a fost mai mare decât a SUV-ului de clasă mică CX-3. Primul model a crescut cu 12%, în timp ce al doilea cu 7%. Este firesc având în vedere că în 2017 am lansat noua generație Mazda CX-5, care integrează atât limbajul evoluat de design Kodo, cât și cele mai noi tehnologii de siguranță i-ACTIVS
Mazda dezvăluie CONCEPTUL KAI și VISION COUPE

Mazda dezvăluie CONCEPTUL KAI și VISION COUPE

Auto, Events
• Hatchback–ul compact oferă o previzualizare a noii generaţii de vehicule Mazda revoluţionare • Modelul de design integrează elemente de estetică minimalistă japoneză și inspiră senzația de vitezăMazda a prezentat azi două concepte la Salonul Auto de la Tokyo 2017. Mazda KAI CONCEPT, în premieră mondială, un hatchback compact care anunţă o nouă generaţie de vehicule inspirate ale producătorul japonez de mașini și Mazda VISION COUPE, un concept de design care a debutat cu o zi în urmă în cadrul evenimentului Mazda Design Night 2017.KAI integrează motorul pe benzină SKYACTIV-X de ultimă generație, SKYACTIV-Vehicle Architecture și o declinare mai matură a limbajului de design KODO. Modelul înglobează conceptele de tehnologie, inginerie și stil care vor defini generația viitoare de a
Premieră dublă pentru Mazda la Salonul Auto de la Tokyo

Premieră dublă pentru Mazda la Salonul Auto de la Tokyo

Auto, Events
• Un concept compact hatchback va introduce ultimele tehnologii, inclusiv motorul SKYACTIV-X • Un alt concept de design dezvăluie direcția generației viitoare de modele inspirate de filosofia Kodo • Noua Mazda CX-8 şi o ediţie specială Mazda MX-5 vor fi, de asemenea, expuseMazda Motor Corporation va expune la Salonul Auto de la Tokyo 2017 două modele concept: unul care anunţă produsele viitoarei generaţii şi altul care întruchipează direcţia de design a modelelor de generație următoare. Mazda va prezenta, de asemenea, motorul pe benzină SKYACTIV-X în cadrul expoziţiei care se deschide pentru public din 28 octombrie până la 5 noiembrie, după zilele dedicate presei, din 25 și 26 octombrie.Conceptul de produs, un hatchback compact, care îmbină tehnologia și designul de ultimă
Vânzările Mazda în România au crescut cu 17% în primele nouă luni

Vânzările Mazda în România au crescut cu 17% în primele nouă luni

Auto, Business
· Mazda3 a fost cel mai vândut model în luna septembrie și a înregistrat un avans de 127% faţă de perioada similară din 2016 · În luna septembrie vânzările au crescut cu 40 de procente comparativ cu aceeaşi lună din 2016Vânzările totale Mazda din primele nouă luni ale acestui an se află pe un trend ascendent, cu un total de 1.434 de unităţi comercializate, ceea ce reprezintă o creştere cu 17% comparativ cu perioada ianuarie – septembrie 2016, când s-au înregistrat 1.221 de autovehicule vândute.Cel mai comercializat model în perioada menţionată a fost Mazda3, cu 529 de unităţi vândute, progres de 44% faţă de 2016, iar modelele SUV ale mărcii, CX-3 şi CX-5 au obţinut, de asemenea, creşteri importante, cu 16%, respectiv 4%.Legendara Mazda MX-5, singura mașină din istorie car