Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

SolePAD Drobeta Turnu Severin – acces la informatie pentru IMM-uri

Agora Media a organizat joi, 16 aprilie 2009, prima ediţie SolePAD (Soluţii Eficiente pentru Afaceri Durabile) la Drobeta Turnu-Severin. Conferinţa s-a adresat companiilor din judeţele Mehedinţi şi Gorj şi a avut loc în sala de conferinţe Apollodor a Hotelului Continental din localitate.

La eveniment au participat Gheorghe Lăpădat, Director General FNGCIMM – Fondul Local de Garantare Craiova şi Radu Mirea, Director Executiv OTIMMC Craiova. În deschiderea conferinţei, cei doi invitaţi au dorit să sublinieze, în contextul perioadei dificile de punct de vedere economic pe care o traversăm, că cele două instituţii pe care le reprezintă au fost create tocmai pentru a susţine IMM-urile şi dezvoltarea afacerilor pe care acestea le derulează, informaţiile prezentate în cadrul SolePAD fiind de asemenea de un real ajutor pentru IMM-uri.

Agenda SolePAD Drobeta a îmbinat în mod util soluţii IT&C de reducere a costurilor şi eficientizare a afacerilor cu informaţii de ultimă oră privind finanţările de la bugetul de stat şi fondurile europene nerambursabile pentru IMM-uri.

99% din afacerile din UE se derulează prin intermediului IMM-urilor, segment vizat de compania Dell printr-o serie de produse concepute specific. Alin Luca, Account Manager în cadrul Dell, a prezentat la Drobeta oferta Dell pentru IMM-uri, constând în gama Vostro, laptop-uri şi desktop-uri premium la preţuri reduse, noul Inspiron 15, unul dintre cele mai ieftine notebook-uri disponibil în carcase de culori diferite, gama de dispozitive de stocare Dell Optiplex, noua gamă de notebook-uri Latitude care funcţionează 19 ore, staţiile de lucru Dell Precision şi noua gamă de servere PowerEdge 11G, caracterizate prin performanţă şi eficienţă energetică ridicată. Toate aceste linii de produse sunt susţinute de reţeaua de servicii dezvoltată de Dell la nivelul întregii ţări.

Romtelecom este o companie în mişcare pe piaţa comunicaţiilor din România, fiind în prezent singurul operator care garantează nivelul calităţii serviciilor de voce. Pentru segmentul IMM, Romtelecom a creat un set de pachete integrate de servicii, prezentate la SolePAD de Sabina Uţă, Manager Regional Vânzări în cadrul Romtelecom: VoceNet Office – linie telefonică şi acces Internet la un preţ de 14 euro; Complete Office – două linii telefonice, Internet până la 8 Mbps şi televiziune digitală Dolce Special Variaty; Basic Office – două linii telefonice, acces Internet de până la 8 Mbps, Dolce Special Variaty şi până la şase abonamente Cosmote; Voce Internaţional Nelimitat în 3/10 ţări; ClickNet şi IT Manager, un pachet IT&C ce include acces Internet şi echipamente hardware şi software.
 
Ultimele trei prezentări din program au fost dedicate informaţiilor despre finanţări şi garanţii pentru accesarea acestora. Gheorghe Lăpădat, Director General FNGCIMM – Fondul Local de Garantare Craiova, a vorbit aşadar despre garantarea creditelor destinate IMM-urilor de către Fondul Local de Garantare Craiova. Un aspect important al prezentării este faptul că, în contextul crizei financiare internaţionale şi al impactului economic al acesteia asupra României, pentru a răspunde  necesităţilor de finanţare pe termen scurt ale IMM-urilor, s-a luat decizia uniformizării procentului de garantare indiferent de tipul şi durata finanţării până la nivelul maxim admis de Uniunea  Europeană, respectiv 80% din valoarea creditului. Procentul de garantare de 80% este unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, media situându-se la 60%.

Radu Mirea, Director Executiv OTIMMC Craiova, a prezentat programele naţionale cu finanţare de la bugetul de stat, ce urmează a fi lansate în perioada imediat următoare. Acestea sunt: Programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor pe piaţă, Programul pentru sprijinirea dezvoltării IMM-urilor prin fonduri în limita sumelor plătite pentru profitul brut reinvestit, Programul pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, Schema de vouchere pentru instruire şi/sau consultanţă, Programul destinat femeilor manager, Programul Start pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare şi Programul pentru sprijinirea transferului afacerii. Radu Mirea a amintit şi Facilitatea de Finanţare pentru Eficienţă Energetică – EEFF, o linie de credit pe bază de granturi înfiinţată de Comisia Europeană şi Bancă Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Theodor Preduţoiu, Consilier la Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a prezentat în finalul conferinţei fondurile nerambursabile pentru proiecte IT disponibile în cadrul Axei III a Programul POS-CCE. Pentru IMM-uri sunt disponibile două Operaţiuni din Domeniului I al Axei – Susţinerea accesului şi utilizării TIC, precum şi cele două Operaţiuni ale Domeniul III – Dezvoltarea e-Economiei. Prima Operaţiune a Domeniului III, suport pentru implementarea de sisteme de tip ERP, oferă o finanţare maximă de până la 1.000.000 RON, în timp ce pentru Operaţiunea 2, suport pentru sisteme de comerţ electronic, valoarea maximă a finanţării este de 1.640.000 lei.

SolePAD Drobeta Turnu-Severin a fost promovat cu sprijinul partenerilor media IT TRENDS, Agora News, Piaţa Severineană, Obiectiv Mehedinţean, Oglinda Gorjului, Calendar Evenimente, MediaLook, PRwave Directory şi PRwave. Alţi parteneri: BSA (Business Software Alliance) şi Byblos.

Următoarele ediţii SolePAD vor avea loc pe 12 mai la Baia Mare, respectiv 14 mai la Suceava. Locaţia şi programul conferinţelor vor fi disponibile în curând pe www.solepad.ro.

 Bucuresti, 16.04.2009

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.