Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Situatia amenintarilor informatice in Romania in luna aprilie 2011 

BitDefender®, liderul pieţei româneşti de securitate, a publicat astăzi lista celor mai răspândite ameninţări informatice găsite în luna aprilie în România.

Pe primul loc al clasamentului BitDefender se menține Win32.Worm.Downadup, acumulând aproape 12 procente din totalul infecțiilor raportate în România. Cunoscut și sub denumirea de Kido sau Conficker, acest vierme restricționează accesul sistemului infectat la site-urile producătorilor de soluţii de securitate, împiedicând astfel obţinerea de actualizări ale produselor sau solicitarea serviciilor de asistenţă tehnică. Mai mult decât atât, unele variante de Downadup instalează şi aplicaţii de tip rogue pe sistemele compromise. Pe locul patru în top se află o variantă a sa – Win32.Worm.DownadupJob.A (3.91%) – folosită la crearea de sarcini programate (scheduled tasks) noi în %WINDOWS%\Tasks din Windows®.

Top 10 amenințări informatice în România în aprilie 2011:

Pe locurile doi, trei și nouă întâlnim următoarele amenințări Trojan.AutorunInf.Gen (6.81%), Trojan.Autorun.AET (5.29%) și Worm.Autorun.VHG (1.60%) – trei ameninţări din familia Autorun. Acest tip de malware folosește funcția autorun a dispozitivelor de stocare periferice, precum stickuri USB, carduri de memorie sau hard discuri externe, pentru a se răspândi pe cât mai multe calculatoare.

BitDefender vă pune la dispoziție o soluție gratuită care să vă protejeze împotriva acestor ameninţări: BitDefender USB Immunizer este disponibil pentru descărcare AICI:

Win32.Sality.OG și varianta lui – Win32.Sality.3 – acumulează împreună aproximativ 6 procente din totalul infecţiilor înregistrate în România luna trecută. Sality este o familie de viruși polimorfi care își anexează codul criptat la fişierele executabile de tip .exe sau .scr. Mai mult decât atât, pentru a micșora cât mai mult probabilitatea de a fi detectat, instalează pe sistem un rootkit, iar mai apoi încearcă să compromită funcționarea antivirusului instalat pe calculator.

Trojan.Crack.I coboară o poziție față de luna trecută și astfel se regăsește pe locul 6, cu 3,14% din totalul infecţiilor identificate în România. Acest troian este o aplicaţie menită să elimine protecţia comercială a produselor software.

O amenințare care nu a mai apărut de câteva luni bune în primele zece locuri ale clasamentului celor mai răspândite amenințări din România este Gen:Variant.Kazy.16531, care ocupă locul 8 în luna aprilie. Ca și familia Autorun, Kazy se răspândește prin discurile USB, mai precis fişierele autorun.inf ale acestora.

Pe ultimul loc se află Gen:Variant.Adware.Hotbar.1, o amenințare care deschide noi ferestre în browser sau creează toolbar-uri noi pentru a servi utilizatorului reclame pornind de la cuvintele pe care acesta le introduce în motoarele de căutare. Scopul lor este unul clar comercial și intruziv.

Toate denumirile şi numele de produs menţionate mai sus aparţin deţinătorilor de drept şi pot fi mărci înregistrate ale acestora.

BitDefender Top 10 ameninţări informatice în România:

Win32.Worm.Downadup.Gen

11.76%

Trojan.AutorunINF.Gen

6.81%

Trojan.Autorun.AET

5.29%

Win32.Worm.DownadupJob.A

3.91%

Win32.Sality.OG

3.62%

Trojan.Crack.I

3.14%

Win32.Sality.3

2.30%

Gen:Variant.Kazy.16531

1.80%

Worm.Autorun.VHG

1.60%

Gen:Variant.Adware.Hotbar.1

1.45%

Other

58.32%

Bucuresti, 06.05.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.