Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sistemul IT de la APIA a intrat in topul Laureatilor 2011

al competitiei Computerworld Honors Program 2011

Aceasta este cea de-a treia distincţie internaţională care recunoaşte complexitatea soluţiei IT implementate la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură

Performanţele soluţiei IT implementate la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) au fost recunoscute în cadrul competiţiei internaţionale Computerworld Honors Program, care s-a desfăşurat recent la Washington DC. Soluţia IT implementată de SIVECO Romania a fost medaliată cu titlul „Laureat 2011” la categoria „Emerging Technology”.

APIA gestionează fonduri de miliarde de euro utilizând aplicaţiile informatice eAgriculture dezvoltate de SIVECO Romania, liderul pieţei de software de pe piaţa românească. Proiectul dezvoltat de SIVECO Romania pentru APIA asigură accesul facil al fermierilor la informaţiile electronice gestionate de către sistem, reduce timpul de verificare a documentelor şi implicit creşte gradul de transparenţă şi eficacitate.

În perioada 2007-2011 prin intermediul sistemului IT de la APIA au fost plătite subvenţii în valoare de aproape 4 miliarde de euro, ceea ce reprezintă cel mai mare grad de absorbţie al fondurilor europene realizat de o instituţie din România. De altfel, România este a doua ţară din Europa ca număr de fermieri (peste 1,2 milioane), iar suprafaţa agricolă de 9 milioane hectare este dintre cele mai mari din Europa (comparabilă cu a Germaniei, Spaniei, Italiei), ceea ce implică un volum enorm de date ce trebuie gestionat.

Complexitatea şi importanţa proiectului dezvoltat la APIA a mai fost recunoscutã şi în alte competiţii internaţionale. Astfel, în 2010, soluţia integrată dezvoltată de SIVECO Romania pentru APIA a primit titlul „Winner of the European IT Excellence Award 2010”, iar în 2009 a fost recompensată de Asociaţia Internaţionalã de Project Management.

„Proiectul IT desfăşurat pentru Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură a fost realizat împreună cu specialiştii APIA şi este unul extrem de complex, cu un impact decisiv pentru România. Premierea lui este o dovadă a unei performanţe excepţionale, a recunoaşterii unor eforturi uriaşe depuse în derularea unuia dintre cele mai mari proiecte IT din România”, a declarat Gabriel Lospa, eAgriculture Line of Business Director la SIVECO Romania

Despre Computerworld Honors Program

Înfiinţat în 1988, Programul Computerworld Honors reuneşte organizaţii şi instituţii din întreaga lume care folosesc tehnologia informaţiei pentru a promova schimbări pozitive sociale, economice şi educaţionale în societate.

Programul recompensează organizaţiile nominalizate de peste 100 de companii care sunt lideri globali în IT, ai căror directori fac parte din Computerworld Honors Chairmen’s Committee. Toate candidaturile sunt analizate de acest grup select care desemnează laureaţii pentru anul respectiv. Studiile de de caz ale laureaţilor intră în Arhivele Programului şi sunt puse la dispoziţia cercetătorilor, studenţilor şi cadrelor didactice universitare din peste 350 de universităţi şi instituţii de cercetare din întreaga lume , prin www.cwhonors.org. Realizările laureaţilor sunt recunoscute public în cadrul unei ceremonii anuale unde sunt oferite medalii având inscripţionată misiunea programului „A search for new heroes”.

Despre SIVECO Romania

Înfiinţată în 1992, SIVECO Romania este liderul caselor româneşti de software şi unul din integratorii software de succes din Europa Centrală şi de Est. Compania asigură dezvoltarea şi exportul de soluţii IT şi de proiecte de consultanţă cu valoare adaugată ridicată către ţări din Comunitatea Europeană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi spaţiul Comunităţii Statelor Independente.

Între acţionarii SIVECO Romania se numără Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investiţii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.

Adresându-se cu precădere companiilor mari şi agenţiilor publice, compania oferă soluţii eficiente de eLearning, EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Inteligence, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms şi eBusiness, pentru piaţa naţională şi internaţională. SIVECO Romania s-a specializat în execuţia de proiecte informatice de mare complexitate şi amploare.

De-a lungul celor 19 ani de existenţă, compania şi-a construit o reputaţie solidă, fiind recompensată cu peste 100 de premii interne şi internaţionale.

SIVECO Romania SA este certificată ISO 9001:2008 de către compania franceză AFAQ-AFNOR, una din primele 5 companii de audit din lume. SIVECO Romania dezvoltă parteneriate solide cu cele mai mari companii de software şi hardware din lume (Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc).

SIVECO Romania este membru activ al mai multor asociaţii profesionale şi de afaceri din România (AmCham, CCIFER, ARIES, ANIAP, ATIC) şi internaţionale (European Association for Information Technology – EITA, Information Society Technologies Advisory Group – ISTAG) şi a aderat la importante iniţiative globale, precum UNPD Global Compact, WEF Transparency şi PACI (Partnership Against Corruption Intiative).

Mai multe informaţii despre companie şi produsele sale puteţi obţine vizitând www.siveco.ro.

Bucuresti, 25.07.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.