Steen Jakobsen, Chief Economist, Saxo Bank
Chiar acum, asemănările izbitoare cu anul 2008 sunt încă, în mare parte, ignorate de către experţii de piaţă. Oricine pretinde că această criză a apărut din senin ar treui să ceară banii cheltuiți pe şcoală înapoi. Dar către ce ne îndreptăm?
Conferința de presă a Uniunii Europene cu Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri economice și monetare, ar fi putut fi cheia doar dacă acesta ar fi obținut finanțare pentru fondul european de stabilitate financiară de la cei 440 de miliarde de Euro din prezent, la ceva în plus, până la 1000 de trilioane. Faptul că Italia şi Spania sunt acum “în joc" înseamnă că mizele au crescut şi, prin urmare, este necesar un fond mai mare.
Credinţa în guvern şi băncile centrale dispare pe zi ce trece. În plus, gravitatea economică negativă dată de nerezolvarea solvabilității se transformă, în cele din urmă, în costuri de finanţare mai mari.
Conferinţa de presă a Băncii Centrale Europene de joi (4 august) nu a fost cea mai bună pentru Trichet. Modul în care s-a autoapărat, ignorând total faptele, a fost izbitoare. La ultima sa întâlnire, BCE a urcat dobânzile și acum furnizează un flux de lichidități. Are vreun sens? Deloc. Este evidentă, din nou, asemănarea cu eșecul creșterii BCE din 2008. În plus, Trichet nu a primit votul Bundesbank să intervină pe piaţa secundară, care este o preocupare foarte mare, atunci când casierul refuză să joace.
Piaţa consideră acum a fi o probabilitate mai mare ca țările din periferia sudică a Europei să nu își achite datoria, față de probabilitatea ca țările nordice să ajungă să o plătească. De fapt, ceea ce trebuie făcut este să se schimbe aceste probabilități între ele, pentru a convinge piețele că Germania, în special, la sfârșitul zilei, va fi pregătită să elibereze și să garanteze pentru povara datoriei UE.
Acest lucru este, evident, un obstacol politic abrupt, pentru a învinge, dar a venit timpul pentru Germania să se mute dintr-un punct de vedere al criticii constructive, la acţiune constructivă. Ultimele 48 de ore au crescut această probabilitate, pentru că factorii de decizie politică sunt întotdeauna foarte prompți în răspuns, când volatilitatea e mare şi prăpastia se apropie de pieţele bursiere.
Singura modalitate de a opri această hemoragie este de a oferi EFSF un mandat complet de a acţiuna şi de a crește fondurile disponibile la cel puțin un trilion de euro şi, în cele din urmă, pentru Germania să ia poziția de președinte în acest proces. EFSF va deveni apoi versiunea europeană a “American Troubled Asset Relief Program” (TARP).
Răspunsurile politice ale Băncii Centrale
Întervențiile din această săptămână ale Băncii Japoniei şi Băncii Naţionale a Elveției sunt semnale clare că răspunsurile politice vin acum. Când am adoptat viziunea negativă în luna mai, am avut două obiective: 1200/1210 în S&P şi o scădere de 10-15% din partea superioară, ca soluții pentru momentul în care am fi văzut că revine relaxarea monetară. Acum ne-am atins ambele obiective şi, ca atare, ne-am mutat într-o poziţie neutră pe piață.
Este important de precizat faptul că orice raliu de pe piețe, de acum încolo, este un raliu al unei piețe în scădere, neîncrezatoare în guverne și băncile centrale.
Vestea bună: corporațiile sunt într-o formă mult mai bună decât în 2008. Bilanţurile lor sunt slabe, după trei ani în care au avut rate de finanţare scăzute.
Mă aştept la cotații ridicate pentru următoarele intervenții coordonate în pieţele FX – atât în JPY, cât şi în CHF, întrucât băncile centrale sunt în mod cert presate să reacționeze la această “volatilitate excesivă" pe care am văzut-o în această săptămână. Un mini Plaza Accord ar fi foarte probabil, dar, pentru a avea un impact, ar avea nevoie de cea mai mare participare posibilă (inclusiv China).
Piaţa îi spune, pe bună dreptate, cacealmaua politică de cumpărare a timpului. Este momentul ca factorii de decizie politică să se ocupe de problemele de solvabilitate. Astfel, acest lucru ar putea fi o binecuvântare deghizată în ceea este acum oficial Criza 2.0.
