Sau despre imponderabilitatea unui punct
Punct
Punctul ca formă de abstracție prin excelență. Lipsit de materialitate sau dimensiune.
De fapt, a văzut cineva vreodată un punct?
Deși reprezintă un concept de bază al geometriei analitice, în momentul în care este supus unei analize individuale, constatăm că punctul este lipsit de conținut (F. Klein, Elementary athematics from an Advanced Standpoint: Geometry). Dealtfel, despre punct am aflat încă de la Euclid că nu are nicio parte.
Un nul plin de conținut, la intersecția dintre nominalism și idealism matematic, dintre geometrie și filosofie, punctul se află pretutindeni și totuși nicăieri. Dacă două lumi s-ar intersecta într-un singur punct, ele ar putea avea totul sau nimic în comun.
Un astfel de punct se găsește și în mijlocul globului ocular, acolo unde imaginea lumii se inversează, pentru a fi mai apoi proiectată cu susul în jos pe retină.
Situat incert undeva în interiorul pupilei punctul glisează în funcție de planul privirii. Acesta cuprinde în întregime două lumi – cea de dinainte și cea de dincolo de privire, rămânând totuși înafara ei.
Să îl numim punctul-în-care-privirea-se-conține-pe-sine.
Un moment de big-bang în interiorul ființei: în care imaginea întregului se adună într-un loc infim pentru ca apoi să explodeze și să facă întreg sensul pe care îl dăm lumii.
În acest punct, întreg conținutul captat de privire dobândește aceeași valoare în plan informațional – materialul se amestecă cu umbra sa, iar golul se confundă cu plinul.
Iată-ne ajunși într-un paradox: punctul lipsit de conținut devine astfel manifestarea materială a unei reprezentări bipolare.
Arantxa Etcheverria creează o serie de situații geometrice, surprinzând instanțe ale imanenței în viața de zi cu zi. Formule de îmbinare între lumină și umbră, aduse în același plan bidimensional.
Se dă un punct oarecare funcționează ca sală de așteptare, înaintea unei noi stări a conștiinței.
* Credit imagine: Treatise of Man, René Descartes, ediția 1664.
