Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sclavi pe pamantul mafiei – primul reportaj din noul sezon „Romania, te iubesc”, lider de audienta

Reportajul Sclavi pe pământul mafiei, realizat de corespondentul special Rareș Năstase, a impresionat întreaga țară prin poveștile cutremurătoare pe care acesta le-a aflat călătorind alături de muncitorii români din Italia și locuind alături de ei.

Condițiile inumane în care trăiesc oamenii plecați la muncă în fermele sicilienilor, dramele femeilor care devin sclavele sexuale ale patronilor, dar și implicarea traficanților de droguri, au fost prezentate pe larg duminică, 22 februarie, începând cu ora 18:00, în prima ediție România, te iubesc! a acestui sezon. Incredibila anchetă a strâns în fața televizoarelor aproximativ 1.4 milioane de oameni pe întreaga perioadă de difuzare.

„Nu a fost deloc o anchetă uşoară, dar a fost una care mi-a plăcut foarte mult. A fost o săptămână plină în Sicilia, am filmat de dimineaţa până seara. A fost foarte multă muncă de convingere, pentru că nu e uşor să obţii mărturii şi declaraţii ale victimelor abuzurilor. Cel mai important a fost că am avut foarte multe filmări în care am fost nevoiţi să ne ferim de patronii celor care ne-au oferit declaraţiile respective. Au fost, de asemenea, câteva seri de pândă cu camera ascunsă şi, în final, a ieşit reportajul pe care l-aţi văzut.” a declarat Rareş Năstase.

La nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, ancheta a înregistrat 8.0 puncte de rating și 20.3% share, spre deosebire de postul clasat pe locul doi care a obținut 3.5 puncte de rating și 8.8% cotă de piață.

La nivelul publicului din mediul urban s-au obținut 7.0 puncte de rating și 14.7% share, postul clasat pe locul doi, înregistrând 4.5 puncte de rating și 9.4% share. Pe targetul național audiența medie a fost de 7.5 puncte de rating și 14.8% share, postul clasat pe locul doi obținând 5.2 puncte de rating și 10.4% cotă de piață.

Cea de-a doua parte a acestei anchete ample marca România, te iubesc! va fi difuzată duminică, 1 martie, de la ora 18:00, numai la PRO TV.

Toate reportajele marca România, te iubesc! pot fi văzute pe romaniateiubesc.stirileprotv.ro sau pe voyo.ro.

Bucuresti, 23.02.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.