Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Schimbari climatice: conform estimarilor, UE se indreapta spre indeplinirea obiectivelor

de reducere a emisiilor, stabilite în cadrul protocolului de la Kyoto

In raportul anual al Comisiei privind progresele înregistrate reiese că UE şi majoritatea statelor membre sunt capabile să îşi respecte angajamentele asumate în cadrul protocolului de la Kyoto în vederea reducerii sau limitării emisiilor de gaze cu efect de seră.Cele mai recente estimări ale statelor membre indică faptul că UE-15 îşi va realiza obiectivul de reducere a emisiilor cu 8%, combinând politicile şi măsurile deja luate, achiziţionarea de credite de emisii din proiecte desfăşurate în ţări terţe şi activităţile din domeniul silviculturii prin intermediul cărora carbonul este absorbit din atmosferă.În prezent, în unele state membre se află în discuţie o serie de măsuri suplimentare care ar putea aduce o reducere suplimentară de 3,3%, permiţând astfel UE-15 să îşi depăşească obiectivul de reducere a emisiilor. Schimbări climatice: conform estimărilor, UE se îndreaptă spre îndeplinirea obiectivelor de reducere a emisiilor, stabilite în cadrul protocolului de la Kyoto
  
Comisarul pentru mediu, Stavros Dimas, a declarat:„Ultimele estimări sunt de bun augur.Ele demonstrează că acţiunea coordonată la nivel european în vederea realizării obiectivelor de la Kyoto funcţionează cu adevărat.Să nu uităm însă că Kyoto este doar primul pas:acum planeta are nevoie de un nou acord internaţional privind clima, care să încorporeze reducerile ambiţioase ale emisiilor pe care Europa şi le-a autoimpus pentru anul 2020 şi ulterior.Din acest motiv, măsurile suplimentare pe care statele membre UE şi le propun trebuie implementate, iar pachetul de măsuri propus de Comisiei privind schimbările climatice şi energia trebuie aprobat fără întârziere de Parlamentul European şi de Consiliu."

Angajamentele de la Kyoto

În cadrul protocolului de la Kyoto, cele 15 state care erau membre ale UE la data la care protocolul a fost adoptat (UE-15) şi-au luat angajamentul de a îşi reduce emisiile colective de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012 cu 8% sub nivelurile dintr-un an de referinţă ales (1990 în majoritatea cazurilor).Acest angajament comun a fost tradus în obiective de emisii diferenţiate la nivel naţional pentru fiecare stat membru UE-15, al căror caracter obligatoriu este prevăzut de legislaţia europeană.

Pentru emisiile din UE-27 nu există niciun obiectiv comun.Zece din cele douăsprezece state membre care au aderat la UE în 2004 şi în 2007 şi-au luat angajamente individuale în cadrul protocolului, care vizează reducerea emisiilor respectivelor state cu 6% sau, după caz, cu 8% faţă de nivelurile din anul de referinţă până în 2008-2012.Cipru şi Malta sunt singurele state care nu au niciun obiectiv de emisii.

Estimări pentru UE-15 şi UE-27

După cum s-a anunţat şi în luna iunie (a se vedea IP/08/965), în 2006, ultimul an pentru care sunt disponibile date complete, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră în UE-15 a înregistrat o scădere cu 2,7% faţă de nivelurile din anul de referinţă.Acest rezultat a contrastat cu nivelul creşterii economice de peste 40% în aceeaşi perioadă.Pentru UE-27, reducerea emisiilor a atins în 2006 procentul de 10,8% în raport cu nivelurile din anul de referinţă.

Raportul Comisiei privind progresele[1], bazat pe ultimele previziuni[2] ale statelor membre indică faptul că politicile şi măsurile existente – cele deja puse în aplicare – ar trebui să determine, până în 2010, anul de la jumătatea perioadei 2008-2012, o scădere a emisiilor din UE-15 cu 3,6% faţă de nivelurile din anul de referinţă.

Această scădere ar putea ajunge la 6,6%, ca urmare a reducerii de 3% generate de planurile a 10 dintre statele membre ale UE-15 de a achiziţiona credite în cadrul unor proiecte de reducere a emisiilor desfăşurate de ţări terţe prin intermediul celor trei mecanismele comerciale stabilite la Kyoto – comercializarea emisiilor la nivel internaţional, Mecanismul de dezvoltare curată şi instrumentul comun de implementare.

Activităţile de despădurire şi reîmpădurire, în urma cărora se creează aşa-numite „puţuri” biologice care absorb dioxidul de carbon din atmosferă, ar putea contribui cu încă 1,4% la această scădere, reducerea totală fiind de 8%, adică la nivelul propus la Kyoto.

În cazul implementării complete a măsurilor şi politicilor suplimentare aflate în discuţie în 10 state membre, ar fi posibilă generarea unor reduceri suplimentare de până la 3,3%, determinând astfel o marjă semnificativă de siguranţă în ceea ce priveşte obiectivul de reducere cu 8% a emisiilor.

Pe lângă aceasta, statele membre nu au integrat complet în estimările lor limitele certificatelor de emisii stabilite pentru perioada de comercializare 2008-2012 în cadrul UE a Schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii.Se estimează că, pentru UE-15, aceste limite vor genera o reducere cu 3,3% faţă de nivelurile din anul de referinţă.

[1]Progrese înregistrate în vederea îndeplinirii obiectivelor protocolului de la Kyoto.Comunicare din partea Comisiei.COM(2008) 651

[2]Previziunile au fost compilate de către Agenţia Europeană de Mediu.

Bucuresti, 17.10.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.