Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Săptămâna Sunetului

Saptamana Sunetului 2020

2-8 martie 2020, București

Sărbătorim anul acesta a 5-a ediție a Săptămânii Sunetului la București. Ne bucurăm să anunțăm că la sfârșitul anului 2019, Săptămâna Sunetului a intrat sub înaltul patronaj al UNESCO care a îmbrățișat principiile Săptămânii Sunetului angajându-se oficial în protejarea calității mediului sonor și promovarea sunetului ca obiect educativ, cultural și social.

Pentru această ediție, Săptămâna Sunetului continuă colaborarea cu Institutul Goethe care aduce în spațiul Pavilion instalația sonoră prezentată de Germania la ediția 2019 a Bienalei de la Veneția. Împreună cu Centrul Ceh, avem onoarea de a invita muzicianul Ivan Palacký, un experimentalist rafinat și surprinzător.

Spectralismul românesc face parte în continuare din programul Săptămânii Sunetului prin prezența într-un concert solo al violonistului Marius Lăcraru, alături de un concert de muzică contemporană susținut de ansamblul SonoMania. Un duo de violoniste invitate cu sprijinul Forumului Austriac deschide oficial anul Beethoven printr-un concert și un workshop cu studenții UNMB, iar creația radiofonică este reprezentată de Ilinca Stihi de la Teatrul Național Radiofonic.

Sub forma unei mese rotunde, deschidem file din istoria muzicii electronice și experimentale din spatele Cortinei de Fier, în cadrul proiectului european Unearthing the music.

Saptamana Sunetului 2020

Anul acesta acordăm un loc privilegiat podcast-urilor printr-un eveniment amplu de listening și dialog cu autorii celor mai bune podcast-uri locale. Înregistrările de teren și reflecția asupra ecologiei sonore este prezentată printr-o intervenție a lui Balázs Kovács, profesor la universitatea din Pécs, și prin producțiile sonore ale rezidenților din Delta Dunării ai programului Sonic Future.

Un alt moment important din programul acestei ediții este o plimbare sonoră propusă de doi arhitecți pasionați de acustica arhitecturală și urbană.

În data de 3 martie, sărbătorim Ziua Internațională a Auzului declarată de Organizația Mondială a Sănătății pentru a aduce în atenția publicului importanța protecției auzului și a sănătății urechii. Pentru a marca această zi, Săptămâna Sunetului organizează o masă rotundă despre tinnitus la care este invitată Dr. Mădălina Georgescu, ORL.

Inovația ediției 2020 este seria de vizite în studiouri de sunet din București pentru a descoperi diversitatea specializărilor din meseria de inginer de sunet, cum ar fi înregistrările de muzică, sunetul pentru filme sau sonorizarea unui concert live. O a patra vizită ne va dezvălui studioul personal al muzicianului Electric Brother.

Săptămâna Sunetului (Semaine du Son) s-a născut în urmă cu 17 ani la inițiativa unui inginer acustician francez, Christian Hugonnet, care a dorit să familiarizeze publicul cu privire la ceea ce înseamnă sunetul, în accepțiunea sa cea mai largă, căutând să arate implicațiile sunetului în viața de zi cu zi.

Temele abordate de Săptămâna Sunetului sunt sănătatea auditivă, mediul sonor, tehnicile de înregistrare și redare, acustica, relația sunetului cu imaginea și expresiile muzicale.

Săptămâna Sunetului are loc în peste 100 de orașe din întreaga lume. Bucureștiul e singurul oraș din Europa centrală și de Est care are un astfel de eveniment amplu dedicat exclusiv sunetului și aspectelor sale culturale și societale.

Pentru programul complet, urmăriți site-ul evenimentului: www.saptamanasunetului.ro.
FB event: https://www.facebook.com/events/581853155733537/.

Organizator: Asociația Jumătatea plină (Anamaria Pravicencu și Octav Avramescu)
Parteneri onorifici: La Semaine du Son (Franța), UNESCO
Partenerii ediției 2020: Goethe-Institute, Centrul Ceh, Forumul Cultural Austriac, Institutul Balassi, Institutul Francez, Universitatea Națională de Muzică București, Switch Lab, Cinetic, Rezidența Scena9, Londohome, Control Club, Axa Valaha Productions, Unda Recording și Chainsaw.
Parteneri media: Revista Zeppelin, DOR, Scena9

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.