Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Românii stau pe telefon în timpul reclamelor de la TV și cumpără produsele văzute

isense studiu ce fac romanii în timpul pauzei publicitare de la televizor

Întrebați ce fac în timpul pauzei publicitare de la televizor, 89% dintre românii din mediul urban declară că utilizează smartphone-ul, 73% schimbă canalul pentru a viziona un altul unde nu sunt reclame, 68% fac alte treburi prin casă, 58% mănâncă sau fumează, 55% utilizează calculatorul/laptopul, iar 34% afirmă că se uită la reclame pe alte posturi unde au schimbat. În ceea ce privește consumul de servicii de streaming, 46% declară că se uită pe Netflix/HBO Max/ Youtube în timpul reclamelor.

Dintre cei 9 din 10 români din mediul urban care afirmă că utilizează smartphone-ul în timpul reclamelor, 60% accesează rețelele de socializare, 46% folosesc emailul, 43% vorbesc la telefon, 31% se joacă, 46% vorbesc pe chat sau messenger.

În ce privește produsele văzute în reclame, 19% declară că se informează despre produsele văzute la televizor, iar 13% cumpară produsele pe care le-au vazut la TV.

Dintre cei 55% care declară că utlizează calculatorul/laptopul în timpul pauzei publicitare, 47% accesează rețelele de socializare, 50% folosesc emailul, 39% vorbesc pe chat sau messenger, 32% se joacă, iar 25% declară că se informează despre produsele văzute la televizor și 21% cumpară produsele respective .

Întrebați de ce schimbă canalul cand începe pauza publicitară, 49% dintre românii din mediul urban afirmă că se difuzează prea multe reclame, 45% consideră că reclamele sunt prea lungi, 41% spun că se difuzează aceleași reclame, 28% sunt plictisiți de reclame, 25% afirmă că schimbă postul pentru a găsi altceva mai interesant și 22% găsesc reclamele ca fiind obositoare.

Și totuși, cum ar trebui să fie o reclamă care să capteze atenția? Pentru 48% dintre românii din mediul urban aceasta trebuie să fie credibilă, pentru 46% amuzantă/haioasă, pentru 42% reclamele trebuie să fie scurte și la obiect, 39% consideră că trebuie să fie utile, 32% spun că trebuie să fie educative, în timp ce 6% ar dori să vadă în reclame persoane publice/influenceri.

Când vorbim despre categoriile de interes pentru care s-ar uita la reclame, românii din mediul urban menționează: tehnologia 50%, produsele de îngrijire personală 47%, produsele alimentare 45%, divertismentul 43%, produsele vestimentare 36%.

TV-ul este considerat un canal relevant pentru reclame de 58% dintre românii din mediul urban utilizatori de Internet, urmat de Facebook cu 49%, Youtube cu 35%, site-urile generale 28%, Instagram 22%, Radio 21% și Tik Tok 14%.

isense studiu ce fac romanii în timpul pauzei publicitare de la televizor

Datele prezentate fac parte din studiul săptămânal iSense Solutions Omnibus, cercetare reprezentativă pentru populația utilizatoare de Internet din mediul urban. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 510 de respondenți, desfășurat în luna februarie 2022, marja maximă de eroare +/- 4.38 %, la un nivel de încredere de 95%.

Studiul a fost prezentat de către iSense Solutions în cadrul evenimentului Big Idea Conference care a avut loc în luna februarie a.c.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.