Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Romania, prezenta la Riga Film Festival

Transilvania Film

Regizorii Tudor Giurgiu şi Lucian Georgescu, printre susţinătorii festivalului. Tatăl Fantomă prezentat în cadrul Festivalului.

În perioada 10-12 septembrie are loc RIGA Film Festival (Lituania). Gândit ca un „eveniment cu buget zero”, festivalul beneficiază de sprijinul mai multor instituţii şi persoane importante din lumea culturală europeană: festivaluri de film regionale, ambasade, ministere, fundaţii culturale, regizori şi producători de film independent.

„Ideea festivalului este foarte simplă – întrucât evenimentul nu are deloc buget alocat, un grup de prieteni şi suporteri vor acoperi toate costurile legate de prezentările filmelor din ţările lor”, a explicat Sarlote Liduma, organizator.

România este printre cele nouă ţări participante în cadrul competiţiei, alături de Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Polonia, Rusia şi Lituania. Printre consultanţii şi susţinătorii festivalului se regăsesc regizorii  români Tudor Giurgiu, Directorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi Lucian Georgescu, regizorul şi producătorul lungmetrajului „Tatăl fantomă” care va avea şi o proiecţie în cadrul competiţiei lituaniene.

Riga Film Festival a apărut – ca o reacţie nostalgică – la cinci luni de la închiderea unuia dintre cele mai vechi festivaluri de film independent din Europa, Arsenals FILM Fest. Legendarul Arsenals a fost fondat în 1988 de Augusts Sukuts, fiind primul festival independent de film din fosta Uniune Sovietică, din care Lituania a făcut parte în perioada 1940-1991, după care şi-a recâştigat independenţa şi a fost închis din raţiuni financiare.

Bucuresti, 10.09.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.