Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Romania a doborat recordul: cea mai mare salata din lume are 19.05 tone

Cea mai mare salată din lume are 19.05 tone şi a fost pregătită în Complexul Expoziţional EXPOROM, din Pantelimon, duminică, 23 septembrie 2012.

Eforturile a peste 1.100 de voluntari, dintre care jumătate elevi ai Colegiului Economic Viilor din Bucureşti, au fost încununate cu stabilirea unui nou record mondial la categoria Cea mai mare salată din lume, cu aproape 6 tone mai mult decât recordul precedent, reuşit în 2010, de Grecia.

Voluntarii au lucrat timp de 7 ore la prepararea salatei, având la dispoziţie 23 de tone de ingrediente (roşii, castraveţi, salată iceberg, ardei gras, morcovi, ceapă, măsline, ulei de măsline şi sare).

Cunoscuta vedetă radio Liana Stanciu, alături de reprezentantul Guinness World Records, Seyda Subasi Gemici, au dat startul la ora 10.00, în prezenţa ministrului Agriculturii, Daniel Constantin şi a altor personalităţi.

Cel care a tăiat primele legume a fost ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, urmat de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Mihai Barbu, proprietarul companiei Salve Club, Peter Krištofovič, directorul economic Kaufland România, Patricia Drăgan, directorul general Exporom, Bogdan Almaşi, respectiv celebrul bucătar Gheorg.

În timp ce tonele de legume umpleau vasul uriaş de 17.92 metri lungime, 2.94 metri lăţime şi 53 cm adâncime, în standurile amenajate în pavilionul EXPOROM se desfăşurau activităţi cu tematică de sănătate şi nutriţie.

Cu excepţia salatei iceberg, a măslinelor şi a uleiului de măsline, toate ingredientele au fost de provenienţă românească. Imediat după deschidere, ministrul Daniel Constantin a declarat că va discuta cu reprezentanţii lanţurilor de supermarketuri pentru a-i determina să amenajeze spaţii speciale destinate comercializării legumelor româneşti.

O mână de ajutor la pregătirea salatei au dat familia lui Mugur Mihăescu, vedeta trupei Vacanţa Mare, turişti din SUA, Slovacia, Serbia şi Bulgaria, dar şi o bunică de 80 de ani, venită alături de nepotul ei. Doamna în etate a fost un adevărat exemplu de hărnicie şi rezistenţă, rămânând până la anunţul oficial. După ce reprezentantul Guinness a anunţat adjudecarea recordului, salata a fost împărţită celor prezenţi, dar și distribuită oamenilor nevoiaşi. Resturile de legume au fost donate unei ferme de animale din Pantelimon.

Imagini, dar și o prezentare video a evenimentului de doborâre a recordului mondial este disponibilă pe www.exporom.ro/salatarecord.

Partenerii evenimentului: World Vision România, Asociaţia M.A.M.E., Fundaţia Pentru Tratamentul Obezităţii, Asociaţia Familie Sănătoasă, Fundaţia CliniClowns România, AIESEC, Asociaţia Young Initiative, Alianţa Pentru Sănătate din România, Asociaţia Serviciilor de Ambulanţă din România, Asociaţia Culturală Suflet de Român, Primăria Pantelimon, World Class, La Fântâna, Fundaţia Salve Education, Fundaţia Incubator 07 şi Pure Jatomi Fitness.

Parteneri strategici: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Consiliul Judeţean Ilfov

Sponsor principal: Kaufland România. Prezentă pe piaţa din România încă din anul 2005, Kaufland România înregistrează la actualmente mai mult de 70 de filiale în toată ţara şi peste 10.300 de angajaţi. Oferta magazinelor Kaufland conţine până la 19.000 de articole diverse (produse de marcă, produse regionale, mărci exclusive) şi pune la dispoziţia clienţilor nu numai preţuri reduse, ci şi prospeţime, varietate şi o calitate superioară.
www.kaufland.ro

Partener principal: Salve Club face parte din Salve Group, un grup financiar european care se ocupă de distribuţia produselor financiare în Europa Centrală şi de Est. Salve Club are o strategie unică bazată în principal pe formarea şi instruirea colaboratorilor societăţii scopul final fiind acordarea unor soluţii reale şi responsabile clienţilor şi dobândirea independenţei financiare prin dezvoltarea persoanală şi profesională a colaboratorilor societăţii. www.salveclub.ro

Sponsor: La Fântâna este liderul pieţei din Romania pe segmentul distribuţiei şi îmbutelierii de apă naturală utilizată la watercoolere, atât pentru companii, cât şi pentru mediul rezidenţial. Serviciile La Fântâna sunt special create pentru a se adapta tuturor nevoilor de achiziţie şi livrare a unei ape de calitate, de care clienţii noştri au nevoie. www.lafantana.ro

Bucuresti, 25.09.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.