Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Rezultatele campaniei KFC – „Bucket de bine”: 50.000 de euro și o nouă casă sponsorizată la SOS Satele Copiilor România

Prin campania „Bucket de bine”, KFC a donat peste 50.000 de euro către organizația SOS Satele Copiilor România, în primele zece luni ale proiectului.

Ca urmare a rezultatelor, de două ori mai bune decât obiectivul inițial, KFC a decis „adoptarea” unei noi familii din cadrul SOS Satul Copiilor București, formată din 6 copii îngrijiți de o mamă socială.


Colaborarea KFC cu asociația non-guvernamentală a început în luna martie 2015, atunci când lanțul de restaurante și-a propus susținerea unei familii SOS prin asigurarea tuturor cheltuielilor aferente activităților de zi cu zi. Astfel, Hot Bucket-ul din meniul KFC a devenit „Bucket de bine”, iar fiecare produs vândut a însemnat un leu donat de KFC către SOS Satele Copiilor România. Obiectivul inițial a fost donarea sumei de 25.000 de euro pe parcursul unui an. 

KFC va sponsoriza, începând cu 2016, încă o casă din cadrul SOS Satul Copiilor București. Aici locuiesc 6 copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, îngrijiți de o mamă socială.

“Este o mare bucurie pentru noi faptul că, în doar zece luni de campanie, am ajuns la performanța unor rezultate duble față de ce ne-am propus. De aceea, am decis să „adoptăm” încă o familie SOS, pentru a oferi mai multor copii resursele de care au nevoie pentru o copilărie normală și o educație adecvată. Le mulțumim pentru susținere clienților noștri care au ales Bucket-ul de bine. Continuăm încrezători colaborarea cu Sos Satele Copiilor România și sperăm ca rezultatele să fie la fel de bune și de acum înainte,” a spus Mark Hilton, Franchise Business Consultant KFC România.

“După zece luni de la debutul campaniei Bucket de bine, am ajuns la concluzia frumoasă că parteneriatul cu KFC a depășit sfera unei colaborări strict profesionale. Susținerea pe care ne-au oferit-o până în prezent și implicarea lor în toate momentele importante din viața copiilor i-au transformat pe prietenii de la KFC în adevărați membri ai familiei SOS. Iar acum familia se mărește, KFC va sprijini încă o casă din satul SOS din București. Suntem mândri de această colaborare și avem încrederea că, pentru copii, vor veni momente și mai frumoase”, a adăugat Carmen Brumă, Manager Departament Strângere de Fonduri şi Comunicare, SOS Satele Copiilor România.

SOS Satele Copiilor creează un mediu de susținere în care copiii parcurg toate etapele unei copilării normale și ale unei dezvoltări armonioase. KFC va asigura toate cheltuielile necesare pentru alimente, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale și activități educaționale și de timp liber pentru toți copiii din cele două case.

Campania „Bucket de bine” va continua în 2016 în restaurantele KFC din toată țara. Parteneriatul KFC cu SOS Satele Copiilor România se înscrie în direcțiile strategice de CSR ale KFC România, prin care compania sprijină educația și dezvoltarea tinerilor, direcție susținută în ultimii 8 ani prin parteneriate cu organizații non-profit.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.