Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Reteaua de sanatate REGINA MARIA deschide a doua clinica in Constanta

Regina Maria

Regina MariaPoliclinica pentru Copii Delfinariu

Medicii vor oferi servicii de pediatrie 24/7

București, 6 august 2015. Rețeaua de sănătate Regina Maria își continuă dezvoltarea la nivel național prin deschiderea celei de-a doua clinici din Constanța, cu o investiție totală de 300.000 de euro, ajungând astfel la 22 de locații proprii în țară. Policlinica pentru Copii Delfinariu oferă servicii medicale de pediatrie 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, fiind singura unitate medicală de acest gen din regiune. Policlinica este dotată cu echipamente de ultimă generație și va oferi pacienților constănțeni și din zonele limitrofe servicii medicale pentru 17 specialități, dar și analize de laborator.

Noua policlinică a Rețelei de sănătate Regina Maria se întinde pe o suprafață de 600 de mp, pe două etaje, și se află într-un punct central, pe Bulevardul Mamaia nr. 208 (lângă Delfinariu). Principala noutate pe care o aduce este reprezentată de serviciile de pediatrie, acordate în regim 24 /7, fiind singura unitate medicală din regiune cu servicii de pediatrie nonstop. În plus, în noua policlinică se vor face investigații pediatrice mai complexe, precum ecografii, aerosoli și pulsoximetrie (o metodă non-invazivă, care permite monitorizarea oxigenării hemoglobinei unui pacient), iar cazurile vor fi abordate de o echipă interdisciplinară de medici.

„Suntem permanent atenți la nevoile pacienților noștri, iar prin această nouă policlinică urmărim să răspundem unei nevoi insuficient acoperite în Constanța și în toată regiunea Dobrogei: permanența pe partea de servicii de pediatrie, plus abordarea interdisciplinară, atunci când este cazul. Când vine vorba de sănătatea pacienților noștri, și în mod particular de copii, nu există loc de compromisuri. De aceea, medicii noștri vor fi acolo nonstop, pentru a le oferi servicii integrate micuților noștri pacienți”, a declarat Fady Chreih, Director General Rețeaua de Sănătate Regina Maria.

Policlinica pentru Copii Delfinariu dispune de o echipă de 45 de cadre medicale, din care 27 de medici, 10 cabinete medicale și un laborator propriu de analize, dotate după cele mai înalte standarde. Echipa medicală, formată din specialiști de top, va acorda îngrijiri medicale, consultații și soluții de tratament pentru 17 specialități medicale: alergologie, homeopatie, boli de nutriție și diabet, ecografie, hematologie, endocrinologie, dermatologie, chirurgie pediatrică, medicină de familie, medicină internă, obstetrică-ginecologie (cu investigații imagistice 4D, colposcopie), oncologie, ORL, pediatrie, psihiatrie și neurologie copii, psihologie clinică și gastroenterologie copii.

În laboratorul de analize, capabil să deservească și pacienții din regiunea Dobrogei, se vor putea efectua teste de alergologie (PRICK TEST și PATCH TEST), anatomie patologică, biochimie, biologie moleculară, citologie, hematologie și microbiologie.

Planuri de extindere în alte orașe din țară

După inaugurarea de la Constanța, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA are în plan și alte deschideri în orașele mari care pot susţine investiţii semnificative în zona medicală. REGINA MARIA a încheiat exercițiul financiar 2014 cu cel mai bun rezultat din istoria companiei.

Operatorul de servicii medicale private a înregistrat afaceri în creștere cu 19% față de 2013, până la 55 de milioane de euro, având un avans semnificativ față de piața de profil, care a înregistrat o ascensiune de doar 9-10%. La nivelul anului 2014, compania a înregistrat o creștere de peste 22% a numărului total de pacienți, atingând pragul de 1,1 milioane la finele anului.

Bucuresti, 06.08.2015

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.