Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Respectul pentru adevăr, tema dialogului dintre Mircea Dumitru și Pascal Engel

Filarmonica George Enescu

Un dialog despre adevăr și valoarea acestuia în era digitală va avea loc pe 4 iunie 2018, de la 18.30, la Ateneul Român. Protagoniștii dialogului vor fi Pascal Engel, directorul de studii al Școlii Superioare de Înalte Studii în Științe Sociale din Paris, și Mircea Dumitru, rectorul Universității din București și președintele Institutului Internațional de Filosofie.

Evenimentul este organizat în cadrul Conferințelor Ateneului Român de Universitatea din București, în parteneriat cu Institutul Internațional de Filosofie.

Cu toții pretindem că respectăm și prețuim adevărul și că știm care este semnificația adevărului. De obicei, însă, noțiunea este încărcată de confuzie. Oamenii încurcă noțiunea sau conceptul de adevăr cu proprietatea de a fi adevărat și sunt confuzi cu privire la ce fel de lucruri sunt adevărate. Oamenii încurcă adevărul cu faptul de a cunoaște adevărul. Aceste confuzii sunt suficient de rele în sine. Iar când vine vorba de dorința noastră pentru adevăr, de valoarea acestuia, confuzia crește.

În cadrul dialogului „Respectul pentru adevăr. Ce este, ce înseamnă”/ „Respect for truth. What it is, what it means”, cei doi interlocutori, profesorul Mircea Dumitru și profesorul Pascal Engel, vor discuta, printre altele, despre valoarea și semnificațiile adevărului.

Filarmonica George Enescu

„Continuăm seria Conferințelor Ateneului, menținând nota înalt academică a conferențiarilor.
In intenţia mea, Conferinţele Ateneului Român trebuie să consacre un loc recunoscut de Europa academică, ca un spaţiu de dezbateri de mare rafinament intelectual a unor teme majore ştiinţifice, artistice, politice, literare, cu conferenţiari de mare calibru. Invitatul principal e întotdeauna o personalitate străină. Până astăzi, la Ateneul Român, au avut loc 30 conferinţe-dialog. Am fost onorați să ascultăm, în cadrul acestor întâlniri, conferințele unor laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură, Medicină, Economie. Ne bucurăm să continuăm această tradiție și să-l avem invitat, pe 2 mai, pe profesorul Jean-Marie Lehn, laureat cu Premiul Nobel pentru Chimie “, declară domnul Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii ”George Enescu”.

Pascal Engel este profesor de filosofie modernă și contemporană la Universitatea din Geneva și directorul de studii al Școlii Superioare de Înalte Studii în Științe Sociale din Paris. Este, începând din 2001, membru al Institutului Internațional de Filosofie. Pascal Engel este, de asemenea, directorul grupului de cercetare Epistemè din Geneva. În perioada 2007-2010, Pascal Engel a fost directorul Departamentului de Filosofie din cadrul Universității din Geneva. Specializat în filosofia minții și a conștiinței, precum și in filosofia limbajului și a logicii, Pascal Engel a obținut titlul de doctor în filosofie la Universitatea din Paris în anul 1981, iar 9 ani mai târziu a finalizat al doilea doctorat la Universitatea din Aix-en-Provence. A fost profesor invitat la Universitatea din Neuchâtel, Universitatea din Tunis 1 și Universitatea din Geneva și visiting professor la Universitatea din Atena, Universitatea Arahus (Danemarca).

Mircea Dumitru este profesor de filosofie și rector al Universității din București, funcție deținută din decembrie 2011. Este președintele Institutului Internațional de Filosofie, membru corespondent al Academiei Române și profesor la Departamentul de Filosofie Teoretică al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București. A fost decan al Facultății de Filosofie între 2000-2008 și prorector al Universității din București în perioada 2008-2011. Specialist în logică filosofică, filosofia limbajului, metafizica modalităților, epistemologie, filosofia minții și a conștiinței, Mircea Dumitru a obținut titlul de doctor în filosofie la Universitatea Tulane din New Orleans în mai 1998, iar două luni mai târziu a finalizat al doilea doctorat la Universitatea din București. A fost profesor invitat la Universitatea Lyon 3 „Jean Moulin”, New York University, Universitatea din Helsinki și City University of New York. Începând din acest an, Mircea Dumitru predă și la Universitatea Normală din Beijing, China.bilete de la Casa de bilete a Ateneului Român.

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Preț bilet: 15 lei
Program: Marti – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.