Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Relația dintre consumul moderat de bere și calitățile motrice

Conf. Univ. Dr. Mariana Rotariu

STUDIU: Consumul moderat de bere poate ajuta organismul să își revină mai repede după efort fizic, fără să afecteze forța și viteza

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție anunță finalizarea unei noi cercetări care evidențiază efectele consumului moderat de bere în raport cu sănătatea.

Cercetarea a avut ca obiective identificarea modificărilor produse de consumul moderat de bere asupra calităților motrice (viteză și forță), precum și identificarea modificărilor asupra indicelui de apă din organism, a țesutului muscular și a celui adipos, a frecvenței cardiace și oxigenului din sânge.

Studiul „Influența consumului de bere asupra calităților motrice forță și viteză” a fost realizat de Conf. Univ. Dr. Mariana Rotariu și Asist. Univ. Drd. Cătălin Ionițe de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și s-a derulat în perioada noiembrie 2018–octombrie 2019.

Conf. Univ. Dr. Mariana Rotariu
Conf. Univ. Dr. Mariana Rotariu

„Studiul pe care l-am realizat a arătat că atunci când sunt respectate cantitățile indicate de un consum moderat de bere și se urmează o dietă alimentară echilibrată, se observă efecte benefice asupra organismului prin creșterea indicelui de apă din organism, a masei musculare, dar și prin scăderea țesutului adipos. De asemenea, un consum moderat de bere poate ajuta organismul să se adapteze mai repede în urma unui efort fizic precum 100 metri viteză și poate conduce la o mai bună oxigenare până la nivelul capilarelor mici”, spune Asist. Univ. Drd. Cătălin Ionițe.

Asist. Univ. Drd. Cătălin Ionițe
Asist. Univ. Drd. Cătălin Ionițe

Eșantionul a inclus 50 de subiecți cu vârste între 20-35 de ani, sportivi amatori, cu o înălțime cuprinsă între 160-200 cm și o greutate între 50-123 kg. Măsurătorile au fost efectuate înainte de ingestia berii, dar și la o lună de consum zilnic, înainte și după o situație de efort fizic, cantitatea de bere consumată respectând limitele consumului moderat stabilite de Organizația Mondială a Sănătății: 330 ml bere/zi în cazul femeilor și 660 ml de bere/zi în cazul bărbaților.

Dr. Corina Zugravu
Dr. Corina Zugravu

„Mă bucur că cercetători din România au aprofundat legătura dintre consumul moderat de bere și rolul său în recuperarea după o activitate fizică, venind cu rezultate care sunt de interes pentru comunitatea științifică și care evidențiază noi efecte pe care consumul moderat de bere îl poate avea în raport cu sănătatea. Fiind o băutură populară, preferată de români, este important că putem evalua prin studii de specialitate, impactul pe care îl poate avea asupra stilului nostru de viață”, spune dr. Corina Zugravu, Președinte Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Berea este un aliment care consumat în mod moderat poate aduce beneficii organismului. Cerealele, în special orzul, reprezintă o sursă importantă de proteine, fibre și vitamine de tip B.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.