free download 78 travel guides written by experts

Regus deschide al zecelea centru și se extinde în nordul capitalei

– Regus a deschis două noi centre în luna mai –

Regus, lider internațional pe piața soluțiilor de spații de birouri flexibile, anunță deschiderea Primavera Regus Center, pe Calea Dorobanților 32, cea de a zecea locație Regus din București.

Tot în decursul lunii mai a avut loc și deschiderea Sun Regus Center, a noua locație deținută de Regus în capitală, la etajul al treilea din Sun Business Centre, pe Șoseaua Văcărești 391.

Primavera Regus Centre, locație rezervată deja în totalitate, are o suprafață de 1180 mp dedicată spațiilor de co-working, birourilor individuale și sălilor de întâlniri, într-o clădire formată din două secțiuni distincte – o vilă veche, renovată, ocupată de Institutul Goethe și o zonă modernă de spații de birouri.

„Primavera Regus Centre le oferă atât clienților noștri, cât și partenerilor care le trec pragul, o experiență premium prin design, facilități și localizare. Amplasarea clădirii în centrul Bucureștiului, pe unul dintre principalele bulevarde ale orașului, o situează în imediata vecinătate a unor ambasade, hoteluri de lux și universități de top și în apropierea unor mijloace de transport cheie, într-o zonă comercială strategică”, declară Ramona Predescu (Iacob), Country Manager al Regus România.

Ramona Iacob, IWG
Ramona Iacob, IWG

Sun Regus Centre, are o suprafață de 1050 mp, este amplasat la etajul al treilea din Sun Business Center, în incita centrului comercial Sun Plaza și dispune de birouri individuale cu lumină naturală, zone de co-working și săli de întâlnire cu un design modern și elegant.

„Sun Regus Centre are o poziționare strategică în zona de sud a capitalei, prin accesul la cele peste 170 de magazine și oportunități de recreere oferite de centrul comercial Sun Plaza, amplasarea în imediata vecinătate a unor mijloace de transport subterane și de suprafață. Un element distinct este și apropierea de casa memorială a lui George Bacovia, cel mai important poet simbolist român. De altfel, în design-ul interior al spațiilor de lucru s-a ținut cont de anumite elemente din lirica simbolistă”, adaugă Ramona Predescu (Iacob).

Ambele centre Regus oferă facilități de clasa A, precum sisteme de climatizare, lumină naturală, Wi- Fi, locuri de parcare, flexibilitate în compartimentare, servicii de pază și curățenie a clădirilor sau restaurante în proximitatea birourilor.

Pe lângă cele două centre recent deschise, Regus mai deține în București încă 8 locații. Portofoliul companiilor pe care Regus le deține în România este format din start-up-uri, companii locale și companii multinaționale din domenii precum IT&C, consultanță, telecomunicații, turism, resurse umane sau e-commerce.

Principalele beneficii pe care le oferă soluțiile de birouri flexibile sunt legate de eficientizarea costurilor cu spațiul de lucru, posibilitatea de mărire sau diminuare a necesarului de birouri în funcție de nevoi, fără a fi necesar ca o companie să plătească mai mult spațiu decât îi este necesar, suport administrativ – personal de recepție care poate gestiona mesajele primite pe mail sau preluarea apelurilor telefonice primite de companie, birouri virtuale, lounge-uri de afaceri și săli de întâlniri incluse, și, de asemenea, reabilitarea spațiului de lucru în cazul unor calamități.

Regus este un promotor al comunităților de afaceri și folosește poziția sa de jucător global pentru a găzdui evenimente locale sau internaționale, cu scopul de a facilita schimbul de bune practici și de contacte de business între participanți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *