Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Realitatea TV a inceput pregatirile pentru summit

cu 2 luni şi jumătate înainte şi şi-a mobilizat toţi operatorii, reporterii şi redactorii pentru acest eveniment

Echipa Realitatea TV a început să se pregătească pentru summitul NATO cu aproximativ două luni şi jumătate înainte de începerea evenimentului, când s-au făcut primele drafturi editoriale şi de producţie, iar în timpul lui, toţi operatorii, toţi reporterii (inclusiv cei din staţia locală Realitatea TV Cluj) şi toţi redactorii Realitatea TV au acoperit evenimentul.
Realitatea TV a dispus de 8 locaţii permanente de unde a transmis în direct şi încă 3-4 locaţii mobile. La acestea s-a adăugat ministudioul din curtea Palatului Parlamentului, de unde Cosmin Prelipceanu şi Laura Chiriac i-au ţinut la curent pe telespectatori cu cele mai noi informaţii despre modul în care s-a desfăşurat summitul. Realitatea TV a fost singura televiziune care a dispus de o astfel de locaţie.

Forţele desfăşurate de Realitatea TV pe teren au fost considerabile. 8 camere fixe şi peste 20 mobile, 16 echipe de live şi întreg corpul editorial şi de producţie au acoperit acest eveniment într-un mod desăvârşit. În perioada summitului, toţi operatorii, reporterii (inclusiv cei din staţia locală Realitatea TV Cluj) şi redactorii Realitatea TV s-au ocupat de acest eveniment şi au colaborat cu jurnalişti străini
de la cele mai prestigioase instituţii de presă: BBC, Financial Times, The New York Times, Corierre della Sera şi AlJazeera.

Realitatea TV a fost cel mai urmărit post românesc vineri, în intervalul 10.00 – 15.00, la nivel urban, când la Bucureşti au avut loc întâlnirile dintre Vladimir Putin şi Traian Băsescu şi dintre George W. Bush şi Călin Popescu Tăriceanu. 228.000 de persoane din mediul urban s-au uitat, în medie, în acest interval, la Realitatea TV, potrivit datelor GfK România. Realitatea TV a înregistrat în acest interval, la nivel urban, un rating mediu de 2% şi o cotă de piaţă de 13,8%, depăşind astfel Pro TV (120.000 de telespectatori, 1,1% rating şi 7,3% cotă de piaţă), Antena 1 (119.000, 1% şi 7,2%), Kanal D (108.000, 1% şi 6,6%) şi Antena 3 (101.000, 0,9% şi 6,1%).

Bucuresti, 07.04.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.