Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

QNAP lanseaza seria TS-x31 pentru cloud personal si experienta multimedia versatila

Qnap

QNAP a lansat seria Turbo NAS TS-x31 pentru utilizatorii individuali și companiile mici și mijlocii. Motorizate de procesoarele ARM Cortex-A9 dual-core la 1.2 GHz, noile dispozitive NAS sunt soluții economice, de înaltă performanță, pentru stocarea fișierelor, partajarea și backup-ul datelor.

Modelele din seria TS-x31 dispun de 1, 2 sau 4 sertare, funcționând drept centre de rețea pentru backup, sincronizare, acces remote și divertisment. Sunt livrate cu aplicații cloud și o multitudine de funcții multimedia.

"Având în vedere preocupările pentru confidențialitatea serviciilor publice livrate din cloud, TS-x31 este ideal pentru realizarea unui cloud privat de mare capacitate, unde utilizatorii vor putea stoca, partaja și accesa fișierele oricând și oriunde", declară Jason Hsu, manager de produs în cadrul QNAP.

Cu ajutorul Notes Station, seria TS-x31 le permite utilizatorilor să creeze notițe digitale în cloudul lor privat și să le partajeze cu prietenii și colegii fără să mai plătească un abonament lunar, având siguranța că informațiile sensibile sunt în totalitatea sub controlul lor și nu sunt stocate pe un server al unei terțe entități. Utilizatorii pot edita notițele în mod intuitiv, cu un editor bazat pe web, pot prelua capturi de ecran cu o extensie pentru Google Chrome sau cu aplicația Qsnap și pot crea liste și avertizări, ce pot fi sincronizate cu Google Calendar pentru administrarea eficientă a sarcinilor zilnice. Aceștia pot adăuga fișiere media stocate pe TS-x31 și se pot bucura de un acces convenabil la notițe cu ajutorul aplicației mobile Qnotes.

Seria TS-x31 dispune de procesor Freescale ARM Cortex-A9, dual-core la 1.2GHz și 512MB memorie RAM DDR3, oferind viteze de până la 110MB/s la citire și 80MB/s la scriere. Echipate cu două porturi LAN, TS-231 și TS-431 suportă setări dual IP, moduri port-trunking și permit utilizatorilor să seteze toleranța la erori sau agregarea conexiunilor pentru un transfer de date crescut. Cu ajutorul transcodării video HD offline, utilizatorii care au o conexiună lentă, limitată sau restricționată la internet se pot bucura de streaming video prin rularea unor clipuri pre-randate și optimizate pentru dispozitivul în cauză.

"Utilizatorii pot seta, de asemenea, TS-x31 pentru a efectua operațiuni de transcodare atunci când sunt la serviciu sau când dorm, permițându-le acestora să vizioneze clipurile când se trezesc sau când ajung acasă", completează Jason Hsu.

Seriile TS-x31sunt perfecte pentru a servi ca hub multimedia acasă, oferind o gamă largă de aplicații. Cu ajutorul suportului DLNA și AirPlay, utilizatorii dispozitivelor TS-x31 au posibilitatea de a deschide fotografii, fișiere audio și să vizioneze filme la calitate HD, stocate pe TS-x31, prin intermediul televizoarelor Smart TV compatibile, consolelor de jocuri și media playerelor.

Utilizând aplicațiile Photo Station, Music Station și Video Station, utilizatorii pot centraliza colecțiile multimedia, pot sincroniza fișierele între diverse dispozitive și pot partaja cu ușurință informațiile cu familia și prietenii. Accesul de la distanță pentru administrarea fișierelor stocate pe TS-x31 este extrem de ușor cu aplicațiile mobile Qphoto, Qmusic, Qfile și Qmanager.

Seriile TS-x31 beneficiază de trei porturi SuperSpeed USB 3.0 permițând utilizatorilor să alegă într-un mod flexibil modul de conectare al dispozitivelor USB pentru creșterea productivității. Utilizatorii pot face backup pe unități USB, pot accesa datele stocate pe carduri SD prin intermediul unui cititor și se pot conecta la un UPS cu USB pentru a se asigura de o alimentare neîntreruptă.

Aceștia pot, de asemenea, să dezvolte funcționalitatea seriei TS-x31 cu ajutorul QTS App Center, ce oferă numeroase aplicații dezvoltate de QNAP sau de companii terțe, incluzând backup/sincronizare, instrumente de productivitate, administrare de conținut, comunicații, download, divertisment și multe altele. Platforma de dezvoltare de la QNAP permite dezvoltatorilor să creeze numeroase aplicații, adăugând mai multă valoare seriilor TS-x31 și furnizând funcționalități nelimitate utilizatorilor.

Specificații principale QNAP TS-x31:
– TS-131: 1 sertar, model turn
– TS-231: 2 sertare, model turn
– TS-431: 4 sertare, model turn
Procesor Freescale ARM Cortex-A9 dual-core 1.2GHz, 512MB RAM DDR3L; 3.5"/2.5" SATA 6Gb/s, 3Gb/s HDD/SSD, discuri hot-swappable; 3 x USB 3.0; 2 x Gigabit LAN (TS-231, TS-431).

Bucuresti, 03.10.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.