Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Putem face mai multe impreuna

Habitat for Humanity România lansează programul AmeriCan-Do Build

Habitat for Humanity România lansează programul „AmeriCan-Do Build”, prin care doreşte să celebreze spiritul „can-do” (se poate) şi parteneriatul de 17 ani dintre Habitat for Humanity şi suporterii de sorginte americană, ce au contribuit la toate proiectele Habitat în România.

Organizaţia Habitat for Humanity România consideră că americanii au avut inspiraţia, iar românii au pus-o în practică. În 1996, un grup de români şi americani au muncit împreună să pună bazele primei filiale Habitat for Humanity la Beiuş, România. Din acel moment, Habitat for Humanity România s-a dezvoltat în întreaga ţară şi acum are filiale active în şapte comunităţi locale – Beiuş, Cluj, Comăneşti, Craiova, Piteşti, Ploieşti şi Rădăuţi. Sprijinul continuu dat de partenerii, voluntarii şi donatorii americani de-a lungul anilor a dus la construirea a peste 500 de case noi pentru familiile cu venituri modeste, pe care Habitat le-a ajutat în ultimii 17 ani.

Habitat for Humanity România vrea să arate că în fiecare persoană – român sau american, bogat sau sărac – sălăşuieşte spiritul american „se poate”. Fiecare proiect al Habitat for Humanity România înseamnă nu doar construirea unei singure case, repararea unei singure şcoli sau ajutorarea unei singure familii. Este o demnostraţie a spiritului american prin care comunităţile se mobilizează pentru a-i ajuta pe cei sărăci să se ajute ei înşişi, nu pentru a le da de pomană, şi oferă familiilor demnitatea de a munci ca să iasă din starea de sărăcie în care se află. Familiilor partenere li se dau uneltele necesare şi încrederea de care au nevoie pentru a-şi îmbunătăţi viaţa. Peste 4.000 de familii şi-au schimbat viaţa cu ajutorul Habitat România demonstrând că spiritul „se poate” se regăseşte peste tot în lume.

Spiritul „se poate” stă la baza Habitat for Humanity România – acum este nevoie de ajutorul tuturor pentru a construi. Peste 150 de voluntari din America şi peste 2.500 din întreaga lume îşi arată în fiecare an spiritul „se poate” în România participând la construirea de locuinţe împreună cu familiile partenere. Habitat for Humanity România demonstrează că fiecare pereche de mâini – indiferent de vârstă, sex sau paşaportul pe care îl posedă – face diferenţa pe şantierele Habitat.

„Este o experienţă de neuitat participarea ca voluntar în cadrul unei echipe de voluntari pe şantierele Habitat, întrucât eşti martorul schimbării pe care o faci şi pentru că ajungi să cunoşti familiile pe care le ajuţi. Nu există o altă cale mai bună de a descoperi România decât să faci parte dintr-o astfel de echipă. Adu-ţi contribuţia acum. Spune următoarei generaţii de români despre spiritul „se poate”. Putem face mai mult împreună!”, spune Elena Şerban, Manager General al Habitat for Humanity România.

Una din cinci familii de români locuieşte în case suprapopulate sau necorespunzătoare. Aproape jumătate din gospodăriile din mediul rural nu au baie înăuntru. Acestea sunt cifre statistice pe care te aştepţi să descrie o ţară din lumea a treia şi nu într-o ţară europeană. Habitat for Humanity poate îmbunătăţi lucrurile, însă nu poate face acest lucru singură. Fiecare ban donat se adaugă resurselor locale şi contribuie la construirea mai multor locuinţe, la ajutorarea mai multor familii şi la a convinge tot mai mulţi oameni că, împreună, putem face mai multe.

În programul „AmeriCan-Do Build” sunt deja incluse două proiecte importante pentru Habitat for Humanity România: Casa Mihail din judeţul Giurgiu – centru pilot de incluziune socială pentru persoanele cu dizabilităţi mintale şi Complexul Vizureşti din Dâmboviţa, unde vor fi renovate o şcoală, o grădiniţă, un dispensar şi se va construi o casă de cultură pentru comunitatea locală, la Vizureşti va fi următorul eveniment de construcţie accelerată al Habitat – Big Build 2013, în octombrie.

Acest program se desfăşoară cu suportul deosebit al AmCham – Camera de Comeţ Româno-Americană – şi al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

Bucuresti, 29.07.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.