Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Profilul consumatorului si tendinte de cumparare

pentru televizoarele LCD sau cu plasmă

Seria LG Design Art răspunde nevoilor consumatorilor moderni, cu un design inspirat de ultimele tendinţe   

Pentru televizoarele LCD sau cele cu plasmă, decizia de cumpărare a consumatorilor este din ce în ce mai mult influenţată de factori precum brandul şi caracteristicile tehnice, conform unei cercetări de piaţă realizate de SNA Focus în perioada iulie 2006 – iulie 2007, pe un eşantion de 325 000 de persoane din mediul urban. Un rol important este deţinut şi de factorul cultural şi de tendinţele în materie de design, pentru categorii de consumatori interesaţi de achiziţia unor produse care aduc un plus de valoare. Televizoarele cu plasmă au cunoscut o creştere remarcabilă în ultimii ani. Procentul din populaţia urbană care deţine un televizor plasmă a ajuns la 4%, fiind reprezentat de populaţia urbană cu vârstă cuprinsă între 18 şi 34 ani.
Estimarile vizând gradul de achiziţie al televizoarelor LCD pentru 2007 se situează la 10% din populaţia urbană.

62% din totalul celor care deţin un televizor cu plasmă sunt femei din mediul urban, cu vârste între 18 şi 34 şi venituri peste medie.

În plus, 5% din populaţia urbană intervievată (460.000) şi-a exprimat intenţia de a cumpăra un televizor LCD sau cu plasmă în următoarele 12 luni.

În ceea ce priveşte brandul ales în achiziţia unui televizor, LG este preferat de consumatorii interesaţi cel mai mult de caracteristicile tehnice şi de design .

Trend-setteri vs. conservatori
Descrierea populaţiei care deţine sau intenţionează să achiziţioneze un televizor plasmă sau LCD:
–    intelectuali cu funcţii de conducere de top şi responsabilităţi ridicate; populaţia cu studii universitare, persoane independente

–    intelectuali cu funcţii intermediare de conducere pentru un număr redus de subordonaţi

–   populaţia cu vârstă cuprinsă între 25 şi 34 de ani: interesaţi de ultimele tendinţe în     design şi tehnologie, trend-setteri; consumatori care îşi achiziţioneză ultimele gadgeturi, îşi petrec o mare parte din timp pe Internet, preocupaţi de carieră, cu o gândire non-conformistă, influenţaţi de impulsul de cumpărare pentru a încerca lucruri noi.

–    populaţia cu vârstă cuprinsă între 35 şi 54 de ani: tipul „conservator”, care apreciază cel mai mult confortul oferit de produsele/serviciile achiziţionate, persoane care caută să fie cât mai bine informate înainte de achiziţionarea unui produs, preocupaţi de familie dar şi de afaceri şi carieră. Achiziţionează produse de calitate, un factor important de decizie fiind marca dar şi opinia familiei.

Printre cei mai importanţi factori care influenţează decizia de cumpărare sunt: brandul şi caracteristicile tehnice (34%) şi preţul (12%). Faţă de anul 2006, caracteristicile tehnice au devenit mult mai importante în procesul de cumpărare.

Un alt factor de decizie (în special pentru populaţia cu vârstă cuprinsă între 35 şi 54 de ani)  este designul produsului cumpărat şi tendinţele în design interior. Consumatorii îşi aleg televizorul pentru a completa stilul căminului, asociind design-ul cu noţiunea de stil şi valoare.

Roşu şi negru
Mai mult ca niciodată, culoarea a devenit un important factor de decizie în procesul de cumpărare. Spre deosebire de alţi factori, culoarea face apel la simţurile consumatorului, având rezonanţă estetică şi influenţe culturale.

Valoarea socio-culturală a culorii este determinată de contextul cultural în care este folosită.

Culoarea roşie este expresia vitalităţii, iar vitalitatea se exprimă prin energie, pasiune, libertate, creativitate, inovaţie. În cadrul căminului, roşul din gama de televizoare Design Art este încărcat de valoare expresivă şi emoţie intensă.
(Synovate, 2005)

În materie de design interior, negrul continuă să fie dominant. Combinat cu roşu, devine expresia stilului clasic reinterpretat, în linia ultimelor tendinţe de design interior.

Bucuresti, 17.12.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.