Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pregatiri intense pentru lansarea „8 INTR-O BARCA”

TVR2

Tinere talente bat la porţile celebrităţii – într-o nouă emisiune-concurs la TVR 2

Din această toamnă, la TVR 2, cunoscutul om de televiziune Titus Munteanu va aduce, săptămânal, emisiunea – concurs „8 ÎNTR-O BARCĂ". Programul are ca scop transformarea unor tineri talentaţi în artişti compleţi, care pot deveni celebri şi, totodată, pot câştiga marele premiu de 10.000 de euro.

„8 ÎNTR-O BARCĂ" este o nouă „Şcoală a vedetelor" care le oferă şansa celor 10 concurenţi (8 titulari şi 2 rezerve) să înveţe, în mod gratuit, de la profesionişti, tot ceea ce este necesar pentru a deveni un artist complet: canto, dans, joc, actorie, punere în scenă, prezentare.

Cei 10, cu vârste între 16 şi 23 de ani, au fost aleşi în urma unei selecţii riguroase desfăşurate în această vară. Imediat după casting, ei au intrat într-un adevărat cantonament la TVR, cu repetiţii intense, pe parcursul întregii zile. Lecţiile de canto se fac sub îndrumarea compozitorului Dan Dimitriu, iar cele de dans cu renumita coregrafă Ioana Macarie. Actriţa Rodica Mandache se ocupă de instruirea gazdelor emisiunii, Alexandra Beatrice Păcuraru şi Nicholas Caţianis, doi tineri prezentatori care speră ca în cel mai scurt timp să devină preferaţii publicului.

Întreaga pregătire a concurenţilor se află sub directa coordonare a lui Titus Munteanu şi a echipei sale de specialişti, producătorul programului fiind Camelia Boştină.

Special pentru „8 ÎNTR-O BARCĂ", echipa TVR 2 a creat viitorilor artişti cele mai bune condiţii de studiu. Ei au la sediul TVR un spaţiu dedicat în întregime lor, (dotat cu toată aparatura tehnică necesară), ce cuprinde studioul de canto, sala de balet cu oglinzi, vestiar, duş…

În mai puţin de o lună, proiectul „8 ÎNTR-O BARCĂ" va fi «lansat la apă» iar publicul va putea să urmărească, săptămânal, evoluţiile artistice, eforturile şi emoţiile celor mai noi artişti care bat la porţile afirmării.

Titus Munteanu (probabil cel mai cunoscut realizator de programe tv, cu aproape 50 de ani de carieră la activ) este o garanţie în sine pentru calitatea programelor de divertisment pe care le semnează. Un capitol aparte al acestora îl reprezintă emisiunile dedicate formării şi educării tinerilor artişti. Cele mai cunoscute astfel de programe la TVR sunt „Şcoala vedetelor” (cu care în 1996 a fost premiat cu Trandafirul de Argint la Montreux – cel mai mare festival de televiziune din lume), „Numai cu acordul minorilor" sau „Televiziunea copiilor".

Bucuresti, 11.09.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.