Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pentru prima data in Romania, factura de intretinere se poate plati online

SCOMET și ePayment introduc plata online pentru 7000 de apartamente din București

Grupul de firme Scomet, furnizor de servicii de facility management în București, anunță introducerea modalității de plată online a facturii de întreținere pentru locatarii rezidenți în cele 7000 de apartamente aflate în administrarea Scomet. Proiectul a fost dezvoltat și implementat în parteneriat cu integratorul de plăți online ePayment și face posibilă, pentru prima dată în România, achitarea online a facturilor la întreținere.

Prima plată online din România a unei facturi de întreținere a avut loc vineri, 5 august, pentru un apartament din ansamblul rezidențial Swiss Cottage și a fost în valoare de 105 lei.

„Plata online este primul pas în strategia SCOMET de a oferi mai mult timp liber pentru proprietarii de apartamente folosind avantajele Internetului. În acest moment proprietarii din blocurile administrate de SCOMET pot vizualiza pe Internet în timp real tot ce se întâmplă în blocul lor, de la ‚cât am de plată la întreținere’, până la părerea vecinilor despre câinele de la etajul 2 care latră toată noaptea. Într-un viitor apropiat, participarea locatarilor în cadrul asociațiilor de proprietari se va face printr-un singur click și toate activitățile aferente (dezbateri, schimburi de idei, chiar și votul din cadrul adunărilor generale) vor fi posibile și în mediul virtual”, explică Ottavio Serbănescu, Director SCOMET.

Grupul de firme Scomet, care asigură servicii de administrare financiară și tehnică a blocurilor de apartamente, deține un portofoliu de 7000 de apartamente în aproximativ 110 asociații de proprietari în blocuri și complexuri rezidențiale din București. În primele 6 luni, compania estimează că 25% – 30% dintre locatari își vor achita facturile la întreținere online, cu ajutorul noii soluții de plată.

În următoarele 18 luni, compania are ca obiectiv creșterea portofoliului la 5000 de asociații corespunzătoare unui număr de aproximativ 250.000 de apartamente, dintr-un total de peste 3,7 milioane, conform ultimului recensământ.

„Introducerea plății online a facturilor de întreținere este un moment important pentru comerțul electronic local. Este semnul că plata online devine un lucru firesc, parte din viața de zi cu zi a românilor. Cei mai mulți dintre noi terminăm serviciul după încheierea programului la administrațiile de bloc, astfel încât să îți poți plăti întreținerea când ești încă la birou sau seara, după ce revii acasă, este un beneficiu imens”, conchide Cristian Herghelegiu, Business Development and Strategy, ePayment, member of PayU.

Potrivit estimărilor ePayment, în fiecare an, românii care locuiesc la bloc plătesc mai mult de 2,5 mld. euro la întreținere.

Despre SCOMET

SCOMET este lider pe piata residentiala de facility management. Compania are o experienta indelungata in acest domeniu si administreaza un numar important de asociatii de proprietari de diverse tipuri si marimi (mai mult de 7000 de apartamente).

Grupul de firme SCOMET este singurul administrator profesional de imobile (blocuri, ansambluri rezidentiale) care ofera clientilor sai scrisori de garantie bancara (BRD si Apha Bank), astfel eliminand complet riscurile asociatiilor de proprietari legate de numerarul incasat de la proprietari.

Administrarea financiara este perfect transparenta, proprietarii din blocurie administrate de SCOMET si reprezentantii asociatiilor de proprietari putand vizualiza online, in timp real, toate situatiile financiare ale asociatiei (liste de plata, registre, rapoarte). Compania are personal calificat, atat pentru activitatea de management financiar (contabilitate, casierie, impozite si taxe), cat si pentru pentru administrarea tehnica.

Bucuresti, 08.08.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.