Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Paul, Ioana si Bogdan iti fac „Bine dimineaţa” la Radio 21!

Pe 1 noiembrie, după o perioadă de teasing, ascultătorii Radio 21 au descoperit cine le va face dimineţile mai frumoase. „Bine dimineaţa”, noul matinal de la Radio 21 este realizat de Paul, Ioana şi Bogdan, un trio fresh, pozitiv, autentic, cool şi natural.

Bogdan Ciudoiu, DJ-ul de 21 de ani care este de câteva luni la Radio 21, face echipă cu doi actori celebri, Paul Ipate şi Ioana Blaj, cei care au cucerit pe toată lumea prin personajele pe care le-au interpretat în Maximia.

Luni dimineaţă, Paul, Ioana şi Bogdan au împărtăşit ascultătorilor câte ceva despre vieţile, familiile şi copilăriile lor, încercând să fie cât mai deschişi şi să se elibereze de emoţiile care îi cuprinseseră.

Paul, Ioana si Bogdan au mărturisit încă de la început faptul că ei caută cu încăpăţânare părţile pozitive din orice lucru rău şi şi-au propus să răspândească acest gând şi celor care-i ascultă.

„Trăim într-o Românie lipsită de culoare, traficul e ca dracu’, dimineaţa ne trezim doar pentru că sună ceasul şi urlă mama/şefu’/copiii, a venit frigul şi plouă de te face la nervi, salariul scade, chiriile cresc, nu mai auzi şi tu o gluma bună la radio, Naţionala e de tot râsul, locurile în cămin nu se mai cumpăra nici cu şpagă, n-avem un stadion ca lumea pentru un concert mai serios. Dar, în ciuda acestor lucruri, ne încăpăţânăm să vedem partea bune din fiecare lucru”, au explicat cei trei.

Deşi Bogdan are o expereienţă de câţiva ani de zile în radio, el a fost la fel de emoţionat ca şi Paul şi Ioana, care au debutat în media, la radio, direct la cârma celei mai importante emisiuni din grilă: matinalul.

„Nu am mai avut emoţii atât de mari de la primele premiere de piese de teatru. Deşi afară era ceaţă şi frig, mi-am început dimineaţa cu zâmbetul pe buze şi la sfârşitul primei emisii, nu aş mai fi plecat acasă. Le mulţumim tuturor celor care ne-au transmis că au încredere în noi şi suntem fericiţi de feed-back-ul pozitiv pe care ni l-au dat”, a declarat Ioana.

„Radioul e ceva nou pentru noi, dar după cum aţi observat şi pe post, mă simt mândru că acum pot adăuga şi titulatura de DJ, pe lângă cea de actor. Tot ce ne propunem cu emisiunea pe care o realizăm la Radio 21 este să fim şi noi bine de dimineaţă”, a mărturisit Paul.

Bogdan a contabilizat primul succes din emisiune: „Prima decizie înţeleaptă pe care am luat-o în prima zi de emisie a fost să stabilim de comun acord că oricare dintre noi ar cânta în timpul emisiunii „Bine dimineaţa”, va depune 1 Ron într-o puşculiţă, iar banii ce se vor strânge vor fi donaţi”.

Începând din 1 noiembrie, Paul, Ioana şi Bogdan propun ascultătorilor să renunţe la pesimism şi descurajări şi să urmărească cu obstinaţie, împreună cu ei, de luni până vineri, de la 7.00-10.00, pozitivismul, în „Bine dimineaţa”.

Bucuresti, 01.11.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.